Sistemul Monetar European II

CAP 1. Etape premergatoare ale introducerii Sistemului Monetar European II

Procesul de integrare europeana isi are originile din anul 1950 , impreuna cu "Planul Schuman " (publicat pe 9 mai 1950) de constituire a CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului) si prin semnarea unor tratate de baza: Tratatele de la Roma prin care se infiinta Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatele de la Paris unde se constituia CECO.

In urmatoarele decenii , Comunitatea Economica Europeana a consemnat progrese remarcabile , dar cooperarea monetara a dorit sa se rezume doar la SME , deoarece prin anul 1970 s-a initiat o formula de colaborare pentru tarile comunitare vizand planul monetar si anume mecanismul "sarpelui monetar". Pe 7 februarie , in anul 1992 prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, se deschid noi "drumuri" spre moneda unica , dupa toate incercarile esuate.

Totodata , trebuie specificat si "Planul Werner" , care care promova ideea Uniunii Monetare si Economice Europene. Acest plan avea in vedere infiintarea unui Fond Monetar International si trecerea intre tarile Uniunii Europene la cursurile de schimb fixe. Desi tarile membre au fost de acord cu aceasta propunere asupra obiectivelor vizate , existau diferente intre opinii cu privire la etapa tranzitorie. Aici se poate discuta despre doua scoli cu gandire economica , ce aveau implicatii mari in integrarea monetara europeana: abordarea economica , care era sustinuta de Olanda si Germania unde se stipula ca constituirea autoritatilor monetare unice si cursurile valutare fixe reprezentau obiective ce puteau fi realizate intr-o perioada lunga de timp, si abordarea monetarista care era sustinuta de catre Italia, Franta si Belgia unde se stipula ca programul integrarii monetare ar trebui sa puna presiune peste guvern pentru coordonarea politicilor economice.

1.1 Mecanismul "sarpelui monetar"

In 1955 , s-a semnat Acordul Monetar European care dadea bancilor centrale dispozitii cu privire la cursurile fixe asupra dolarului American , cu marja de fluctatie de +- 0,75% fata de paritate , in schimbul celei de +- 1%. Daca marja de fluctuatie fata de dolar scade la +- 0,75%, atunci se reduce si variatia totala dintre doua monede la 3% , variatia fiind acceptabila in privinta riscului valutar ce este suportat de catre agenti economici .

Prin Acordul de la Washington de pe 18 decembrie din anul 1971 , se hotaraste intr-un moment de criza al SME cresterea marjei de la +- 1% la +- 2,25% fata de dolar , deci are loc un ecart de 4,5%. Acesta cauzeaza o variatie maxima de 9% intre 2 monede.

In aprilie 1972 Italia, Franta , Belgia , Germania, Olanda si Luxemburg , tarile Comunitatii Economice Europene pe atunci semeaza un accord la Basel , in care se convine ca de pe 24 aprilie 1972 ecartul dintre 2 monede europene sa fie micsorat la 2,25%, deci marja fluctuatiei se limita la +- 1,125% . Astfel s-a creat "sarpele monetar" , denumirea acestuia semnificand o miscare solidara , ce floteaza concertarea monedelor europene.

Sarpele in tunel este caracterizat de o banda a fluctuatiei monedelor europene fata de dolarul american existand anumite limite 4,5% fata de dolarul SUA si 2,25% intre ele. Se formeaza 2 tipuri de marja :superioara si inferioara , care constituie un tunel , in interiorul acestuia existand o banda ce fluctueaza cursul de schimb formandu-se astfel "sarpele".

Conferinta de la Paris de pe data de 16 martie anul 1973 , unde participa tarile membre in CEE si Suedia si Norvegia ,adduce elemente de noutate in functionarea sarpelui monetar. Se doreste renuntarea sustinerii cursului monedelor nationale pastrandu-se mentinerea fluctuatiei.Forma aceasta de variatie s-a denumit ca fiind "sarpele fara tunel"

Istoria "sarpelui" era instabila si scurta , datorita iesirilor si intrarilor in sistem a diferitelor monede ale tarilor membre. Instabilitatea macroeconomica ce a fost generata de catre intaiul toc petrolier a reusit sa cauzeze perturbatii considerabile in sistem.

In cadrul sistemului au avut loc numeroase reajustari ( marca germana a avut parte de patru reevaluari , florinul olandez si francul elvetian de o reevaluare iar coroana daneza doua devalorizari). Dezechilibrele din balanta platilor externe si cresterea inflatiei sunt cauze principale ce au provocat tensiuni puternice pe piata monetara ,franandu-se realizarea obictivelor "sarpelui monetar".