Apa și solul

INTRODUCERE

Necesară vieţii, apa este un element esenţial al mediului nostru iar importanţa sa este vitală. Intervenind de o maniera sau alta in cea mai mare parte din activităţile umane de exploatare a resurselor, ea constituie un factor determinant in amenajarea teritoriului.

Apa reprezintă unul din elementele naturale indespensabile existenţei lumii vii. Ea are un rol fundamental în desfăşurarea proceselor naturale (fizico- chimice, biologice, climatice, în modelarea reliefului) şi a activităţilor social-economice, constituind un mijloc important de comunicaţie şi de apărare, o materie primă pentru industrie, o sursă apreciată pentru energie, pentru irigarea culturilor, alimentarea populaţiei.

Prin diferitelor ei forme de manifestare şi prin larga răspândire pe care o are, apa alcătuieşte unul dintre cele mai extinse învelişuri ale Terrei, cunoscut sub numele de hidrosferă. Aceasta se află în relaţii de interacţiune şi influenţă reciprocă cu celelalte sfere ale Pământului (atmosfera, litosfera şi biosfera).

Pentru cei mai mulţi dintre noi, apa este un corp incolor, inodor şi insipid. Această definiţie, însuşită încă din copilărie, lasă o impresie de banalitate. Ca urmare a caracteristicilor sale, apa este o substanţă extraordinară. Dacă Terra este un organism, apa joacă rolul sângelui. Dacă poate exista viaţă fără aer, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre apă.

În condiţiile societăţii actuale, apa joacă un rol de primă importanţă în economia şi bugetul oricărei ţări. Ca urmare a locului ocupat pentru societatea actuală, această substanţă trebuie foarte bine manageriată.

Hidrologia, în cadrul ştiinţelor geografice, ocupă un rol foarte important, fiind considerată ştiinţă fundamentală. În acest context trebuie acordatî o atenţie deosebită fenomenelor hidrologice cu implicaţii majore asupra mediului înconjurător.

Pentru omul primitiv solul constituia suprafaţa fermă a uscatului iar, odată cu apariţia agriculturii, solul a fost considerat “suport pentru plante”.

Solul este un mediu viu şi dinamic, care permite existenţa vieţii vegetale şi animale. Acesta este un element esenţial in viaţa omului, ca şi sursă de hrană şi de materii prime. Solul este un element fundamental al biosferei şi contribuie cu vegetaţia şi cu climatul la reglarea ciclului hidrologic, influenţand calitatea apelor.

Extinderea studiilor referitoare la nutriţia minerală a plantelor a condus la formularea conceptului de “sol” ca mediu poros capabil să asigure apa, aerul şi elemente nutritive pentru plante. Această concepţie despre sol, cu toate că are un caracter restrâns şi se referă mai mult la nutriţia plantelor şi mai puţin la sol, în sensul strict, a contribuit semnificativ la rezolvarea problemei producţiei agricole punând bazele fertilizării minerale a plantelor.

Şcoala agrogeologică consideră solul ca fiind produs de alterare al rocilor (rugina nobilă) îmbogăţit în materie organică.

În concepţia agricultorilor solul era considerat ca fiind “pătură humiferă supusă lucrărilor agricole”.

Solul este un corp cu viaţă, el face tranziţia între lumea anorganică şi organică vie, prezintă un flux continuu de energie şi substanţa ca în corpurile vii, moşteneşte unele însuşiri (caractere relicte) ale materialului parental. Cu toate acestea solul nu poate fi inclus în categoria organismelor vii propriu-zise deoarece nu prezintă una din caracteristicile esenţiale ale acestora: aceea de a se înmulţi şi de a transmite caractere ereditare urmaşilor.

Solul – resursă limitată - este unul dintre cele mai preţioase bunuri indispensabile umanităţii – deoarece întreţine pe pământ viaţa plantelor, a animalelor şi a omului. El poate fi considerat o geomembrană vie de protecţie a uscatului terestru şi de tranzitare a energiei, a elementelor nutritive şi a apei, participând, în cadrul mediului înconjurător, la multiple cicluri vitale ale componentelor ecosistemului: ciclul energiei, al apei, al elementelor biogene, marile cicluri biogeochimice, etc..

CAPITOLUL I

APA DIN NATURA – GENERALITATI

a. Geneza apei

Volumul de apă îşi are originea cu mult înainte ca primele forme de viaţă sa¬şi facă simţită prezenţa; această remarcă se bazează pe faptul că apa reprezintă o componentă de bază a vieţii.

Asupra genezei şi provenienţei sale s-au făcut foarte multe supoziţii, dar mult mai târziu s-a ajuns la o oarecare accepţiune universală. In doctrina lui Arislolel, care a exercitat o puternică influenţă asupra credinţei alchimiştilor până la finele secolului al XVIII-lea, apa reprezenta unul din cele patru elemente fundamentale: pământ, aer, foc şi apă. în anul 1781, Cavendish a arătat că ea se formează ca urmare a combustiei hidrogenului. în 1805, Guy-Lussac şi Humboldt au reuşit sinteza eudiometrică a apei, dovedind astfel că ea este un compus chimic şi nu un element.

Ţinându-se seama de compoziţia sa chimică, se poate considera că într-o anumită fază a formării planetei noastre, a intervenit o stare critică din punct de vedere al presiunii şi temperaturii când, cele două gaze ce actualmente alcătuiesc apa, adică hidrogenul şi oxigenul, aflate în atmosfera iniţială în cantităţi foarte mari, au avut posibilitatea, sub acţiunea descărcărilor electrice de mare intensitate, să genereze apariţia apei, fenomen fizico-chimic dovedit şi prin încercările de laborator ale lui Lavoisier (1743 - 1794).