Leacuri strămoșești

Introducere

La început oamenii au folosit cu totul la întâmplare plantele medicinale. Cu timpul însa, le-au identificat pe cele care aduceau vindecare şi au transmis din generaţie în generaţie observaţiile lor, creându-se astfel medicina populară.

Cele mai vechi date asupra plantelor medicinale le avem din China. Apoi, în Egiptul Antic plantele medicinale erau deasemenea mult preţuite, păstrandu-se şi astăzi numeroase reţete cu plantele medicinale. Medicina greacă reprezentată prin Hipocrat, cel mai mare medic din antichitate, a preluat o mulţime de cunoştinte medicale şi le-a transmis multor generaţii până în zilele noastre.

Şi la noi în ţară plantele medicinale au fost cunoscute şi folosite înca de pe timpul geto-dacilor. Multă vreme oamenii au crezut că buruienile de leac au puteri misterioase, ascunse, însoţind folosirea lor de vrăji şi descântece. Treptat oamenii de ştiinţa studiind puterea vindecatoare a diferitelor plante folosite de popor, au dezvăluit tainele ascunse ale acestora. S-a dovedit că însuşirile vindecatoare ale plantelor se datoresc unor substanţe numite principii active. Cercetările ştiinţifice au mai arătat că alături de aceste principii active, cu acţiune bine precizată plantele medicinale conţin şi o serie de substanţe care completează şi măresc acţiunea lor.

În folclorul medical românesc sunt surprinse cunoştinţele populare raportate la medicină sau „ întreaga ştiinţa sanitară a poporului” reflectată în credinţe, obiceiuri, rugăciuni, superstiţii, plante, animale, chimicale, minerale şi diverse produse ca şi diferite practici medicale şi chiar chirurgicale. Studiul folclorului medical a servit şi serveste medicinii ştiinţifice. Primele manuscrise medicale românesti nu constituie altceva decât o compilaţie a cunoştinţelor populare, adevărate culegeri de folclor. În evoluţia medicinii se deosebesc mai multe etape: medicina instinctivă, medicina populară, profană sau empirică. Prin perfecţionarea acestora s-a născut medicina ştiinţifică.

Majoritatea scrierilor asupra medicinii primitive a ţăranului român sunt culegeri de obicee în legatură cu vindecarea bolilor. În medicina poporului român se găsesc idei străvechi care ne pot conduce la cunoaşterea unui fond ancestral. Studierea lor ne poate aduce uneori lămuriri asupra unor chestiuni de protoistorie românească. Obiceiuri de medicină primitivă românească pe care le putem găsi la romani, traci sau sciţi pot fi adeseori revelatoare. Medicina poporului român este extrem de conservatoare. Omul primitiv nu este numai un superstiţios, ci în cele mai multe cazuri a fost călăuzit de o experienţa milenară şi de un fin simţ de observare al naturii. El a ştiut să găsească elemente terapeutice din natură care îl înconjoară şi care nu trebuiesc azi dispreţuite. Medicina ştiinţifică de astăzi recunoaşte că o mulţime de leacuri şi procedee care le foloseşte azi le-a împrumutat de la popor. Mai mult ea caută prin cercetări să studieze şi să verifice valoarea lor terapeutică pentru ca apoi să le folosească în arsenalul terapeutic modern. Valorile real terapeutice din leacurile băbeşti ar trebui reconsiderate şi cercetate de medicina modernă, acest bagaj cultural al poporului român nu ar trebui dat uitării.

În manuscrisele cercetate, tratamentul empiric folosit la sfârşitul secolului al XIX lea de poporul român în afecţiuni ale aparatului digestiv se referă la: dureri de măsele, abubă, durerile de stomac, colici, icter, diaree, constipaţie şi trânji.

Exemplificări de leacuri culese în anul 1895 din judetul Olt,

Lipanul creşte pe deal are foaie lată verde galbenă. Rădăcina se foloseşte pentru durere de stomac. Se pisează bine cu apă şi se bea vindecând durerea.

Balsam pentru stomac cules în 1897: 7 dramuri de sabur (aloe) şi câte un dram din: zeduarian, gengiană, revent de sibir, floare de muşcată, tiriac, şofran, anghelică, ogarică ( astea se iau pisate de la şpiţerie). Le pui într-o oca de rachiu. Şade 8 zile astupată bine şi clatină de 3 ori pe zi. La 9 zile strecori. Se ia înainte de masa cu un ceas: o lingură de 3 ori pe zi pentru greaţa; 2 linguri de 3 ori pe zi pentru durere de picioare la oase; o lingură 3 zile în şir pentru limbrici; câte o ceaşcă în 3 zile dimineaţa în dropică; 3 ceşti de încuiat; o ceaşcă timp de 3 zile pentru friguri.

Vin de stomac în 1896- Usucă un pumn de pelin, un pumn de potroacă, coaja de la portocală tăiată mărunt. Se amestecă cu 6 dramuri de revent pisat. Se pun toate într-un şip bine spălat şi torni peste plante o oca şi jumătate de vin alb vechi. Laşi să stea la căldură 48 de ceasuri. Ia din vinul acest cu un paharuţ de rachiu cu un ceas înaintea mesei. Acest vin întăreşte stomacul, dar ajută şi a mistui.