Sistemul de sănătate din România VS sistemul de sănătate din Suedia

Sistemul sanitar este definit în World Health Report drept “toate activitățile al căror scop principal este de a promova, restabili sau menține sănătatea”. Definiția pune accentul pe importanța activității intersectoriale în promovarea sănătății, însă implică și o problemă, deoarece în nicio evaluare a stării de sănătate a populației unei țări nu poate fi găsită o formulare relevantă pentru “toate activitățile”.

O analiză a sistemelor de sănătate din țările Europei centrale și de răsărit de dinainte de 1990 evidențiază unele caracteristici comune pe care M. Roemer (1993) le-a rezumat astfel:

- serviciile de sănătate de aproape toate tipurile erau un drept social al fiecăruia,

fără nicio cheltuială sau cu foarte mici cheltuieli personale;

- asigurarea serviciilor de sănătate era responsabilitatea guvernului la diferite niveluri ale acestuia;

- distribuirea serviciilor preventive și terapeutice era în mod esențial integrată, accentul fiind pus pe prevenire;

- resursele și serviciile de sănătate erau planificate central ca parte a planului general al întregii ordini economice și sociale;

- deciziile finale cu privire la caracteristicile majore ale sistemului național de

îngrijire a sănătății erau luate de autoritățile centrale de sănătate și politice, deși grupurile locale de cetățeni aveau posibilitatea de a contribui la formarea politicii de sănătate;

- câtă vreme resursele erau limitate, prioritățile în sistemul de sănătate erau îndreptate în special către necesitățile muncitorilor din industrie și ale copiilor;

- toate părțile componente ale sistemului de sănătate erau dirijate și integrate de o autoritate majoră - Ministerul Sănătății si subdiviziunile sale;

- întreaga activitate în domeniul sanitar se baza pe principii științifice, astfel încât practicile non-științifice sau religioase, mistice, nu erau, teoretic, permise;

Pe parcurs au apărut și nemulțumiri:

- nemultumirea cetatenilor în legătură cu:

a) calitatea și accesul la îngrijire de sănătate și medicamente adecvate;

b) piețele secundare în sectorul sănătății (plățile necontabilizate);

c) lipsa libertății de a alege medicul;

d) putere de decizie limitată și slabă

- nemulțumirea personalului din domeniul sanitar în legătură cu:

a) salarii sub media pe economie;

b) lipsa libertății medicilor de a fi aleși de pacienți și a remunerației calculate în funcție de performanță;

c) statutul social modest;

d) putere redusă în crearea politicii de sănătate.

- nemultumirea managerilor serviciilor de sănătate datorită subfinanțării

a) echipament inferior, buget de întreținere insuficient, lipsa independenței în funcționarea instituțiilor de sănătate și lipsa libertății în stabilirea tarifelor, în contractări, investiții, în reglementarea relațiilor de muncă etc.

Sistemul sanitar din România

În 1997, România a introdus un nou sistem de asigurări de sănătate prin Legea nr. 145/1997, bazat pe o versiune modificată a modelului Bismarck. În prezent, unele structuri din următoarele modele coexistă în cadrul sistemului sanitar român (ținând cont în principal de modalitatea prin care sistemul este finanțat):

- modelul Semashko - bugetul asigurărilor sociale de stat (trezoreria statului);

- modelul Beveridge - principiul rolului de „ filtru” (avut de medicii de familie - aleși în mod liber de către pacienți și finanțat prin impozite)

- modelul Bismarck - sistemul de asigurări sociale de sănătate (bazat pe prime obligatorii de asigurare, dependente de venituri).

România ocupă, pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria, Albania, dar și decât țări din fosta Iugoslavie, precum Macedonia sau Muntenegru. În ceea ce privește cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor, România se află tot la coada clasamentului, în urma sa aflându-se doar Letonia, Muntenegru, Macedonia și Albania.

Combinația acestor indici - rezultați din studii și baze de date internaționale și din chestionare administrate asociațiilor de pacienți - își propune să descrie felul în care consumatorul de servicii medicale este servit de propriul sistem.

"Romania are probleme grave în gestionarea întregului sector public de sănătate. România, Albania și Bulgaria au o structură învechită a sistemului medical și ar trebui să beneficieze de sprijin profesional pentru a-și restructura serviciile de sănătate", se arată în diferite rapoarte.