Concurența în Uniunea Europena

I. POLITICA UE ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

1.1 Noțiuni introductive

Politica concurenței este una dintre primele politici comune adoptate de Comunitatea Economică Europeană, cu un rol extrem de important în crearea și consolidarea pieței comune, fiind un element fundamental al integrării economice europene. Politica concurenței a evoluat și s-a diversificat continuu în Uniunea Europeană, atât la nivel comunitar, cât și la nivel național, însoțind procesul de adâncire a integrării. Necesitatea prevenirii și corectării unor disfuncționalități ale piețelor a generat o diversiune de interpretări și teorii privind natura și evaluarea procesului concurențial în contextul dezvoltării mecanismelor pieței interne a Uniunii Europene.

Reglementările cu privire la concurenţă reprezintă una din cele mai importante componente ale acquis-ului comunitar. Promovarea timpurie a primelor componente ale unei politici concurenţiale a avut un rol esenţial pentru sprijinirea demersurilor de liberalizare a schimburilor comerciale dintre ţările membre ale Comunităţii. Trecerea de la uniunea vamală la piaţa unică internă a fost însoţită de rafinarea arsenalului instrumentelor politicii de concurenţă.

Întreaga construcţie integrativă s-a fondat pe încrederea în forţele regulatorii ale pieţei, postulat pus parţial în aplicare în majoritatea segmentelor integrării, ceea ce condus la orientarea spre piaţă a tuturor actorilor comunitari. Dezvoltarea şi adâncirea procesului de integrare a căpătat noi dimensiuni şi a dat roade numai în măsura în care economiile se dezvoltau şi erau eficiente. Politica în domeniul concurenţei şi-a sporit importanţa pe măsură ce climatul de afaceri depăşea cadrul îngust naţional şi opera pe baze ample europene. Acţiunile de cooperare întreprinse de către

companii, achiziţiile de firme sau fuziunile au regresat sau au sporit în importanţă în raport cu evoluţia ciclului economic, tendinţa pe termen lung fiind unificarea resurselor, în special a capitalului, la un nivel care să maximizeze avantajele derivate din piaţa unică. Pe măsură ce se proceda la fuziuni între companii apăreau tot mai evident avantajele economiilor de scară paralel cu câştigurile derivate din utilizarea în comun a reţelelor de distribuţie şi a canalelor de comercializare a produselor. Dacă însă aceste acţiuni sunt benefice pentru actorii economici, în anumite circumstanţe ele pot deveni nefavorabile pentru Comunitate în ansamblul său.

Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată politica în domeniul concurenţei este Comisia Europeană. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simplă asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregătite de Direcţia Generală pentru Concurenţă, care raportează comisarului responsabil cu politica în domeniul concurenţei. Comisia poate fi sesizată într-o problemă privind concurenţa fie prin notificare, fie urmare a unei plângeri înaintate de o firmă sau un stat, fie poate acţiona din proprie iniţiativă pentru a investiga anumite situaţii specifice sau chiar un întreg-sector economic. Comisia poate penaliza orice încălcări ale regulilor privind concurenţa, penalizările putând reprezenta până la 10% din veniturile companiei incriminate.

Ultimul arbitru în domeniul acestor reguli atât de diferite şi cel care poate decide dacă acţiunea Comisiei a fost- în limitele puterilor stabilite în mod legal este Curtea Europeană de Justiţie. Aceasta este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul unor solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă. Cu totul remarcabil pentru o instanţă juridică, Curtea solicită Comisiei, în anumite împrejurări, mai degrabă argumente de ordin, economic, decât de ordin politic (juridic). .

Principalele domenii vizate de prevederile stipulate în Tratatul Comunităţii Europene sunt:

- Înlăturarea barierelor din comerţ;

- supravegherea concentrărilor economice (fuziunilor şi achiziţiilor);

- controlul monopolurilor de stat cu caracter comercial, al întreprinderilor publice şi private cărora le-au fost acordate drepturi speciale sau exclusive;

- regimul ajutoarelor de stat acordate pentru protejarea industriei faţă de concurenţa în creştere.

1.2 Obiectivele și domeniile de activitate ale politicii concurențiale

Politica în domeniul concurenţei, implementată de către Comisia Europeană şi de către autorităţile statelor membre are ca obiectiv crearea unei concurenţe reale pe piaţa comună prin măsuri referitoare la structurile pieţei şi la comportamentul actorilor acesteia.

Procesul de dezvoltare şi modernizare a politicii concurenţei a fost stimulat de necesitatea de a realiza două obiective majore:

• existenţa unor pieţe concurenţiale;

• funcționarea optimă a pieței interne a Uniunii Europene, ca o condiție fundamentală pentru competitivitatea economiei europene.