Cuprins
- Capitolul I. Noptiuni generale privind societăţile comerciale
- 1.1. Funcţiile societăţilor comerciale
- 1.2. Tipuri şi forme ale societăţilor comerciale
- 1.3. Clasificarea societăţilor comerciale
- Capitolul II. Etapele constituirii societăţilor comerciale
- 2.1. Actul constitutiv 6
- 2.2. Înmatricularea societăţilor comerciale 13
- Bibliografie 17
Extras din proiect
Capitolul I. Noptiuni generale privind
societăţile comerciale
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, corespunzător obiectului statutar de activitate, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.
Cadrul legal general referitor la constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale în România este Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, aceasta lege reprezentând dreptul comun în materia societăţilor comerciale.
1.1. Funcţiile societăţilor comerciale
Funcţiile societăţii comerciale sunt următoarele:
• Funcţia de organizare
Organizarea priveşte nu numai latura socială, ci şi latura patrimonială, elementele de identificare şi conduita societăţii în atingerea scopului social. Fundamentul acestei funcţii îl reprezintă voinţa asociaţilor exprimată fie în contractul de societate şi statut, fie în hotărârile adunării generale. forme de manifestare a funcţiei de organizare.
• Funcţia de concentrare a capitalului necesar unei activităţi profitabile
Capitalul social necesar pentru constituirea societăţii rămâne, de regulă, acelaşi pe toată durata existenţei societăţii. Mărirea ori micşorarea acestuia se poate face numai cu acordul majorităţii asociaţilor. Funcţia de concentrare a capitalului se manifestă nu numai la constituirea societăţii, ci pe întreg parcursul funcţionării, transformării, fuziunii ori divizării sale. Constituirea de rezerve de capital, lansarea de acţiuni sau obligaţii sunt operaţiuni strâns legate de funcţia respectivă. Incapacitatea unei societăţi de a asigura funcţia de concentrare a capitalului are drept consecinţă dizolvarea şi lichidarea acesteia.
• Funcţia de garantare a drepturilor creditorilor prin capitalul social
Activitatea economică a societăţilor comerciale, săvârşirea de fapte de comerţ, presupune intrarea în relaţii cu alte subiecte de drept în cadrul cărora se nasc, modifică sau sting raporturi obligaţionale. În unele din asemenea raporturi societatea apare în calitate de
debitor, fapt ce implică garantarea creanţelor creditorilor societăţii. De altfel societatea este în primul rând debitoare faţă de asociaţii săi, pentru aportul acestora. Gajul creditorilor este asigurat de capitalul social, care reprezintă expresia bănească a valorii bunurilor aduse de asociaţi.
• Funcţia de satisfacere a intereselor economice şi sociale ale membrilor asociaţi
• Funcţia lucrativă care deosebeşte societatea comercială de alte forme asociative, cum sunt asociaţiile şi fundaţiile
În dreptul modern se pune accentul pe caracterul economic, lucrativ al unei întreprinderi, şi nu neapărat pe caracterul comercial al acesteia, ceea ce face posibilă includerea în sfera raporturilor comercial-economice a unor activităţi civile, organizate sub formă de întreprindere societară, cu consecinţa extinderii şi la aceste entităţi a legislaţiei afacerilor,
1.2. Tipuri şi forme ale societăţilor comerciale
Legea 31/1990 republicată în articolul 2 prevede că societatea comercială se va constitui în una dintre urmatoarele forme:
• Societatea în nume colectiv în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu raspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
• Societatea în comandită simplă în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu raspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, în timp ce asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.
• Societatea pe acţiuni în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniulsocial, împărţit în acţiuni, iar acţionarii răspund numai în limita aportului lor.
• Societatea în comandită pe acţiuni în care obligaţiile sociale sunt garantatecu patrimoniul social, împărţit în acţiuni şi raspunderea nelimitată şi solidară a acţionarilor comanditaţi în timp ce asociaţii comanditari răspund până la concurenta aportului lor.
• Societatea cu răspundere limitata în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociţii, răspund numai în limita aportului lor.
1.3. Clasificarea societăţilor comerciale
Societăţile comerciale se pot calsifica astfel:
• După natura lor
- Societăţi de persoane – sunt constituite dintr-un număr relativ mic de persoane, care se asociază pe baza cunoaşterii şi a încrederii reciproce în calităţile personale ale fiecăreia dintre ei.
- Societăţi de capitaluri – se întemeiază nu pe cunoaşterea reciprocă a calităţilor fiecărui asociat în parte, ci pe cota de capital învestită, întemeiată pe aportul asociaţilor, care de regulă nu se cunosc între ei.
• După obiectul de activitate
- Societăţi de producţie
- Societăţi de construcţii
- Societăţi de transport
- Societăţi de prestări servicii etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Constituirea Societatilor Comerciale.docx