Cuprins
- 1. Descrierea amplasamentului 3
- 1.1 Identitate companie 3
- 2. Reţeaua hidrografică 4
- 2.1 Ape de suprafaţă 4
- 2.2 Ape subterane 4
- 3. Biodiversitate 5
- 4. Bilanţ de mediu 5
- 5. Descrierea activităţii desfăşurate în cadrul obiectivului 6
- 6. Bilanţ de materiale 8
- 7. Factori de risc chimic 9
- 8. Riscuri asociate produselor 9
- 9. Riscuri asociate proceselor . 10
- 9.1. Risc de incendiu 12
- 9.2. Risc de poluare accidentală ale apelor solului şi subsolului 12
- 9.3. Risc de intoxicaţii 13
- 9.4 . Risc de explozii 13
- 10. Evaluarea impactului produs asupra mediului înconjurator 14
- 10.1 Impactul asupra solului 16
- 10.2. Impactul asupra aerului 18
- 10.3. Impactul asupra apei 21
- 10.3.1. Ape freatice 21
- 10.4. Impact asupra florei și faunei 22
- 10.5. Impactul asupra sanătăţii populaţiei 22
- 11. Evaluarea impactului global 23
- 12. Calculul indicelui de poluare globală 24
- 13. Măsuri de prevenire şi combatere 26
- 13.1 Măsuri de prevenire a poluării solului 28
- 13.2 Măsuri de prevenire a poluării apei 28
- 13.3 Măsuri de prevenire a poluării aerului 28
- 14. Remedierea şi limitarea consecinţelor 29
- Concluzii.29
- Bibliografie.30
Extras din proiect
1. Descrierea amplasamentului
Compania la care se face referire reprezintă un complex de societăţi cu instalaţii chimice şi petrochimice, situat pe cca. 495 ha, localizat la 20 Km nord de municipiul Constanţa, la o distanţa de 5 km NE de oraşul Năvodari, pe drumul judeţean DJ 226, Km 23, oraş care se află pe malul de sud al lacului Taşaul şi pe istmul dintre acesta şi lacul Siutghiol.
Principalele aşezări umane în zonă sunt:
- 2,5 km la N, Satul Corbu;
- 3 km V-SV, Oraşul Năvodari;
- 17 km S, Municipiul Constanţa;
- 10 km S, Staţiunea Mamaia;
- 4 km SV, Tabăra de copii Năvodari .
1.1. Identitate companie
Cu activităţi în fiecare sector din domeniul petrolului şi al gazelor, grupul deţine operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, explorare, producţie şi servicii industriale. În Romania, grupul deţine cea mai performantă rafinărie din ţară situată în Constanţa, Năvodari. Poziţia strategică a rafinăriei, pe ţărmul Mării Negre, permite un tranzit rapid, pe cale maritimă, de ţiţei şi produse petroliere.
Produsele rafinăriei ajung în cele 450 de staţii de alimentare din ţară, alături de alte ţări din regiune sau bazinul Mării Negre. La nivel european, Grupul deţine peste 1000 de benzinării în şase ţări (Romania, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania şi Georgia). De asemenea, Grupul deţine o puternică reţea de comerţ cu produse petroliere, prin intermediul companiilor subsidiare, localizate în Spania şi Elveţia.
Odata cu achiziţia în anul 2007 a Grupului de către compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, a devenit un pod energetic între resursele naturale disponibile în Asia Centrală şi pieţele de profil din Europa, atât în Vest, cât şi în Est şi Centru. Mai mult, grupul oferă în Kazakhstan operaţiuni de servicii industriale, compania contribuind la reconstrucţia rafinăriilor din ţară, şi servicii de explorare şi producţie.
2. Reţeaua hidrografică
2.1 Ape de suprafaţă
Principalele suprafeţe de apă din zona obiectivului sunt: Marea Neagră, Lacul Corbu, Lacul Taşaul .
Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este situată în partea de est a Europei Sud-estice. Prin mijlocul bazinului Mării Negre trece paralela de 43˚ latitudine Nordică, aşezând Marea Negra în centrul zonei climatice temperate. Marea Neagră are ţarmurile puţin crestate, cu golfuri larg deschise, cu puţine peninsule și insule.
Temperatura medie anuală a apelor marine în zona litoralului românesc este de 12,7°C, depăşind temperatura medie a aerului numai cu 1°C. La Constanţa, vara se întâlnesc cele mai ridicate temperaturi ale apei, de 22,4°C, iar cele mai reci sunt în februarie 2,9°C.
Salinitatea oscilează între 17% pe litoralul românesc și 18% în larg, iar în adâncimi atinge 22%. Flora Mării Negre este reprezentată prin 304 specii de alge macrofite, majoritatea alge roşii, cărora li se adaugă algele brune şi verzi. Animalele sunt reprezentate de majoritatea grupelor de nevertebrate, cu un total de 1750 de specii, iar dintre vertebrate sunt prezenţi peştii, păsările şi mamiferele marine, cu un total de 164 de specii.
Lacul Taşaul, cu suprafaţa de 23,35 km2, cel mai mare dintre lacurile aflate la sud de Capul Midia, este situat în prelungirea văii Casimcea şi are o forma relativ sinuoasă cu ţărmuri înalte de 5-12 m.
Lacul Corbu , situat pe valea Corbului, are o formă circular alungită şi ţărmuri în cea mai mare parte înalte şi abrupte, fiind sapăte în loess şi, parţial în calcare. Are un bazin de recepţie de 64,25 km2, principalul colector fiind pârâul Corbului.
2.2 Ape subterane
În vecinătatea ţărmului Mării Negre în zona analizată depozitele cuaternare ale cordonului litoral sunt formate dintr-o succesiune de aluviuni marine, în care sunt cantonate două orizonturi acvifere: primul cantonat în nisipuri întâlnite de la suprafaţă până la adâncime de 6 – 9 m, al doilea cantonat în nisipurile prăfoase cenuşii, situate între adâncimile de 8,50 – 11,50 m până la cca. 20 m.
3. Biodiversitate
Datorită interdependenţei dintre floră şi faună, degradarea habitatelor naturale şi implicit a vegetaţiei, în special la sud de Capul Midia, a determinat dispersia a numeroase specii ale faunei spre zonele cu influenţe antropice reduse din nordul litoralului bulgăresc (mai ales speciile de origine sudică) sau nordul litoralului românesc. Altele, mai puține la număr, în general specii amfitolerante s-au adaptat noilor condiţii impuse de extinderea activităţilor umane până în apropierea liniei de coastă.
Zona costieră a Mării Negre - litoralul românesc - este deosebit de importantă pentru supravieţuirea unui mare număr de specii de păsări.
Pentru conservarea habitatelor naturale de interes comunitar şi a speciilor valoroase de plante şi animale, există legislaţie corespunzătoare şi instituţii responsabile pentru aplicarea acestor legi. Datorită diversităţii biologice ridicate, a prezenţei unor tipuri de habitate de interes comunitar şi a numeroase rarităţi floristice şi faunistice, zona costieră este vizată de un întreg complex legislativ national şi european, format din legi, tratate, convenţii, acorduri, directive, care ar trebui să asigure protejarea corespunzătoare a capitalului natural şi dezvoltarea durabilă a acestei zone de interes naţional.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Bilantul de Mediu a Instalatiilor de Polipropilena.docx