Depoluarea solurilor contaminate cu produse petroliere cu ajutorul substanțelor tensioactive de tip simple-green

INTRODUCERE

Mediul înconjurator. Necesitatea protectiei mediului

Mediul înconjurator - definit ca sistemul fizic si biologic exterior în cadrul caruia traiesc omul si alte organisme - este un ansamblu complex de elemente interdependente. Mediul înconjurator este constituit din totalitatea factorilor naturali si a celor creati prin activitati umane care, în strânsa interactiune, influenteaza echilibrul ecologic, determinând conditiile de viata pentru om si de dezvoltare a societatii. Principalii sai factori naturali sunt : aerul, apa, solul si subsolul, padurile si orice alta vegetatie terestra si acvatica, rezervatiile si monumentele naturii.

Solul este un bogat, dar fragil ecosistem definit drept stratul afânat, moale si friabil, care se gaseste la suprafata scoartei Pamântului si care, împreuna cu atmosfera învecinata, constituie mediul de viata a plantelor. Este un factor de mediu ce trebuie protejat în aceeasi masura ca apa si aerul. Este factorul principal în asigurarea hranei vietuitoarelor.

Pentru societatea contemporana, protectia mediului ambiant reprezinta o problema de importanta majora, deoarece dezvoltarea economica are loc în loc în cadrul creat de mediul ambiant în care existam si ne desfasuram activitatea. În mod concret, activitatea umana, desfasurându-se în mediul înconjurator, va interactiona cu acesta, impunându-se modificari care, dincolo de un anumit prag, nu mai pot fi compensate de procesele naturale spontane (fizice, chimice si biologice) ce au loc în mediu, determinând astfel transformari irevesibile ale acestuia.

Protectia mediului ambiant se refera la un ansamblu de masuri care sa asigure evitarea dezechilibrelor prin conservarea naturii, stoparea poluarii mediului, gospodarirea rationala a resurselor , precum si reconstructia ecologica a mediului distrus partial sau integral. [4,8].

CAPITOLUL 1

DATE DIN LITERATURA SPECIFICA

1.1. Compozitia chimica a titeiului

Titeiul reprezinta un amestec de hidrocarburi solide si gazoase dizolvate în hidrocarburi lichide . În afara de hidrocarburi titeiul mai contine , în cantitate mai redusa si compusi cu sulf , oxigen , azot , asfaltici, organometalici. Titeiul se reprezinta ca un lichid uleios , de culoare verde maslinie , bruna sau neagra , cu fluorescenta verzuie, inflamabil.

Analiza elementara a titeiurilor extrase din diferite zone geografice si de natura chimica diversa , indica prezenta unui numar relativ redus de elemente: C 83-87 % ms ; H 10-14 % ms; N 0,1-2 % ms; O 0,05-1,5 % ms; S 0,05-6 %ms. Elementele carbon si hidrogen reprezinta cca. 98% din compozitia elementara a titeiului.

Titeiul este format din hidrocarburi si heterocompusi (nehidrocarburi).

1.1.1. Hidrocarburi

În titei sunt prezente hidrocarburi apartinând claselor : parafine , naftene, aromatice si hidroaromatice (hidrocarburi cu structura mixta), ce contine între 1 si 100 atomi de carbon în molecula si apartin la 17 serii omoloage, cuprinse între CnH2n+2 si CnH2n+30 . Titeiul nu contine hidrocarburi nesaturate (alchene , alcadiene, alchine).

Hidrocarburile reprezinta componenta majoritara a titeiurilor : peste 50% în cazul titeiurilor naften-aromatice si în jur de 90-98% în cazul celor ceroase (parafinice).

Desi numarul de hidrocarburi prezente în titei e ridicat, ponderea lor difera, ceea ce face ca titeiurile sa fie alcatuite în mare masura dintr-un numar relativ mic de hidrocarburi.

În titei se întâlnesc aproximativ aceleasi hidrocarburi însa în proportii variabile, ceea ce conduce la deosebiri existente între diverse titeiuri.