Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți

Proiect
9/10 (1 vot)
Domeniu: Ecologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 40 în total
Cuvinte : 11691
Mărime: 135.83KB (arhivat)
Publicat de: Dumitru Ardelean
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este o instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, care sa reorganizat conform Hotărârii Guvernului nr. 459/2005 ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului exercită, în condiţiile legii, atribuţii privind planificarea strategică, monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel naţional, regional şi local, stabilite de către Ministerul Mediului şi Pădurilor prin regulamentele de organizare şi funcţionare.

În urma reorganizării, Agenţiile regionale şi judeţene pentru Protecţia Mediului au trecut din subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti se reorganizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, ale Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 22.12.2005 privind protecţia mediului, precum şi a altor acte normative aplicabile.

1. Prezentare generală a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mehedinti

Agenţia pentru Protecţia Mediului (A.P.M.) Mehedinti este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi finanţată de la bugetul de stat. Îndeplineşte atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului la nivel judeţean, în domeniile implementării şi politicilor de mediu, legislaţiei şi reglementărilor în vigoare şi coordonează elaborarea planurilor de acţiune la nivel local.

Denumirea instituţiei, profil şi obiect de activitate

Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti are ca profil de activitate protecţia mediului şi anume:

- protecţia atmosferei;

- protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice;

- protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre;

- protecţia naturii, peisajelor şi habitatelor naturale, conservarea diverşităţii biologice, a florei şi faunei sălbatice;

- regimul ariilor protejate şi al monumentelor naturii;

- protecţia asezărilor umane;

- regimul substanţelor chimice periculoase şi al deşeurilor;

- regimul pesticidelor şi al îngrăşemintelor chimice.

Baza legală de înfiinţare

Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti a fost înfiinţată potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 983/1990 şi Ordinului Ministerului Mediului nr. 11/1990.

În prezent, Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti, este organizată şi funcţionează în baza: H.G. nr. 459/2005, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 22.12.2005 privind protecţia mediului, precum şi în baza altor acte normative aplicabile.

A.P.M. Mehedinti are atribuţii în următoarele domenii: politici locale de mediu, planificare şi proiecte, reglementări, monitorizarea integrată a factorilor de mediu, gestionarea deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase, protecţia naturii şi a ariilor protejate.

Obiectivele instituţiei APM Mehedinti

- stabilirea obiectivelor prioritare de mediu, la nivelul judeţului;

- implementarea, la nivel judeţean, a prevederilor planurilor, strategiilor naţionale din domeniul protecţiei mediului;

Preview document

Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 1
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 2
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 3
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 4
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 5
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 6
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 7
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 8
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 9
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 10
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 11
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 12
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 13
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 14
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 15
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 16
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 17
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 18
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 19
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 20
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 21
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 22
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 23
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 24
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 25
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 26
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 27
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 28
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 29
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 30
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 31
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 32
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 33
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 34
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 35
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 36
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 37
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 38
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 39
Organizarea și eficiența activității APM Mehedinți - Pagina 40

Conținut arhivă zip

  • Organizarea si Eficienta Activitati APM Mehedinti.doc

Alții au mai descărcat și

Instituțiile Mediului în România

CAPITOLUL I • CONSIDERAŢII GENERALE 1.1. OCROTIREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR - PROBLEMA VITALA A LUMII CONTEMPORANE Din cele mai vechi timpuri, omul...

Practică - agenția pentru protecția mediului Gorj

07.07.2008 : In cadrul Facultatii de Hidrotehnica s-au adus la cunostinta de catre indrumatorii de practica,Sarbu Nicolae si Iancu Iulian,...

Protecția Mediului

1. Introducere Problematica “mediului înconjurător”* – subiect aparent facil de dezbătut şi “generos în oferte” de exprimare spontană, dar nu...

Rolul agenției pentru protecția mediului în activitatea de protecție a mediului în Județul Călărași

Managementul public reprezinta ansamblul proceselor si relatiilor de management, bine determinate , existente intre componentele sistemului...

Convenția Națiunilor Unite

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. Art. 1. — Romania adera la Conventia Natiunilor Unite pentru combaterea desertificarii in tarile...

Brăila

Nefiind asa cum pare la prima vedere un oras de margine, vocatia esentiala a Brailei este aceea de a comunica cu lumea. "Dar al Dunarii”. Asa cum...

Raport privind Starea Factorilor de Mediu Județul Ilfov

Teritoriul administrativ al judeţului Ilfov este situat în SE ţării, în centrul Câmpiei Valahe, cuprinzând ca un inel municipiul Bucureşti, în...

Ai nevoie de altceva?