Extras din proiect
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este o instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, care sa reorganizat conform Hotărârii Guvernului nr. 459/2005 ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului exercită, în condiţiile legii, atribuţii privind planificarea strategică, monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel naţional, regional şi local, stabilite de către Ministerul Mediului şi Pădurilor prin regulamentele de organizare şi funcţionare.
În urma reorganizării, Agenţiile regionale şi judeţene pentru Protecţia Mediului au trecut din subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti se reorganizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 459/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, ale Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 22.12.2005 privind protecţia mediului, precum şi a altor acte normative aplicabile.
1. Prezentare generală a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mehedinti
Agenţia pentru Protecţia Mediului (A.P.M.) Mehedinti este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi finanţată de la bugetul de stat. Îndeplineşte atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului la nivel judeţean, în domeniile implementării şi politicilor de mediu, legislaţiei şi reglementărilor în vigoare şi coordonează elaborarea planurilor de acţiune la nivel local.
Denumirea instituţiei, profil şi obiect de activitate
Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti are ca profil de activitate protecţia mediului şi anume:
- protecţia atmosferei;
- protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice;
- protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre;
- protecţia naturii, peisajelor şi habitatelor naturale, conservarea diverşităţii biologice, a florei şi faunei sălbatice;
- regimul ariilor protejate şi al monumentelor naturii;
- protecţia asezărilor umane;
- regimul substanţelor chimice periculoase şi al deşeurilor;
- regimul pesticidelor şi al îngrăşemintelor chimice.
Baza legală de înfiinţare
Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti a fost înfiinţată potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 983/1990 şi Ordinului Ministerului Mediului nr. 11/1990.
În prezent, Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinti, este organizată şi funcţionează în baza: H.G. nr. 459/2005, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 22.12.2005 privind protecţia mediului, precum şi în baza altor acte normative aplicabile.
A.P.M. Mehedinti are atribuţii în următoarele domenii: politici locale de mediu, planificare şi proiecte, reglementări, monitorizarea integrată a factorilor de mediu, gestionarea deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase, protecţia naturii şi a ariilor protejate.
Obiectivele instituţiei APM Mehedinti
- stabilirea obiectivelor prioritare de mediu, la nivelul judeţului;
- implementarea, la nivel judeţean, a prevederilor planurilor, strategiilor naţionale din domeniul protecţiei mediului;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Organizarea si Eficienta Activitati APM Mehedinti.doc