Pădurile de șleau din România

Fondul forestier include pădurile, terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie forestieră, determinate ca atare prin amenajamentele silvice.

Datorită poziţiei gografice a teritoriului, reliefului în vast amfiteatru dominat de arcul carpatic şi condiţiilor climatice temperate predominant favorabile vegetaţiei lemnoase, ţara noastră dispune de un valoros fond forestier.

Pădurile din România, care acoperă circa 27% din întregul teritoriu, au o structură foarte complexă, în compunerea lor intrând peste 200 de specii lemnoase, aproape 1000 de specii de ierburi, şi arbuşti fructiferi, ciuperci, muşchi. În zona montană, la altitudini cuprinse între 1200 şi 1800 m, se dezvoltă etajul pădurilor de molid, alături de care mai apar rare exemplare de scoruş, mesteacăn, paltin de munte, ulm de munte. Etajul pădurilor de gorun se întalneşte la altitudini de 200-800 m şi este net dominat de asociaţiile de gorunete, alte specii fiind puţin prezente - fag, frasin, paltin, jugastru, tei. Pădurile de cer şi gârniţă, cele de stejar brumăriu, de stejar pufos şi de stejar pedunculat alcătuiesc etajul vegetaţiei arborescente din câmpie, la altitudini de 100-300 m. Zăvoaiele, reprezentând asociaţii azonale, sunt alcătuite predominant din anin alb la munte, din anin negru şi salcie la dealuri, din plop, anin şi salcie la campie.

Toate pădurile de şleau, indiferent de speciile ce le compun şi de caracterul staţiunilor au anumite trăsături comune, care definesc în ansamblu şleaul ca ecosistem. Acestea privesc structura biocenozei, caracterele biotopului şi natura proceselor biocenotice.

Ceea ce se cunoaşte până acum mai bine, este alcătuirea biocenozei de şleau. Pentru unele şleauri există şi cercetări privind complexul de factori ecologici, regimurile lor sezonale şi multianuale, precum şi asupra proceselor biocenotice mai importante. În general însă, viaţa ecosistemelor de şleau este încă destul de puţin cunoscută şi necesită ample cercetări pentru a elucida aspectele cele mai importante.

Capitolul I. Fondul forestier al României

1.1. Caracterizarea fondului forestier

La 1 ianuarie 1968 pădurile şi terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producţia sau administraţia forestieră ocupau 6 328 830 ha, respectiv 26, 6 % din suprafaţa ţării, care este de 237 500 km². La un locuitor revin 0,32 ha pădure, indicator ce situează România printre ţările din Europa relativ bogate în păduri.

Toate pădurile sunt proprietate de stat, ele constituind una din principalele bogăţii naturale şi având un rol deosebit de important în dezvoltarea economică a ţarii. După modul de administrare, 92,8% din suprafaţa ocupată de păduri, respectiv 5 866 532 ha, se află în administrarea organelor de stat de sub îndrumarea şi controlul Departamentului Silviculturii din cadrul Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, restul de 462 298 ha păduri fiind date în folosinţă comunelor.

Din punctul de vedere al funcţiunilor pe care le îndeplinesc arboretele, 5 126 710 ha, respectiv 81% din întinderea fondului forestier, sunt păduri care îndeplinesc funcţiunea de producţie şi protecţie, fiind destinate, în principal, să producă material lemons pentru industria de prelucrare a lemnului şi pentru alte nevoi ale economiei naţionale exercitând totodata şi un rol de protecţie a solului, apelor.

Restul de 1 005 280 ha (16%) sunt păduri cu funcţii speciale de protecţie, care condiţionează păstrarea şi dezvoltarea unor obiective de interes economic, social sau ştiinţific. O suprafaţă de 114 622 ha terenuri forestiere constituie aşa numita clasă de regenerare, iar 63 209 ha sunt terenuri afectate administraţiei.

Regimul de cultură preponderent este cel de codru: 5 570 000 ha din păduri (respectiv 88%) se regenerează prin samânţă, obţinându-se de aici, la exploatare, lemn de dimensiuni mari, iar 12% sunt păduri de crâng. În pădurile administrate de unităţile de sub îndrumarea şi controlul Departamentului Silviculturii, crângul se aplică pe o suprafaţă de 239 000 ha, respectiv 4,2%. Într-o suprafaţă relativ redusă a pădurilor de codru (76 000 ha) se aplică tratamentul tăierilor grădinărite.

Proporţia speciilor este în permanentă modificare, ca urmare a sporirii procentului de răşinoase (26% în prezent faţă de 24% la începutul deceniului în curs), pe seama reducerii suprafeţelor ocupate de carpen, jugastru, ulm, fag. Pădurile de fag continuă să ocupe ponderea cea mai mare în fondul forestier al ţării: 35% faţă de cvercinee 19%, alte foioase tari 13% şi diferite foioase moi 7%. Structura pădurilor pe clase de vârstă prezintă un excedent de arborete tinere până la 40 de ani (51% din totalul suprafeţelor acoperite cu pădure); sunt reprezentate relativ normal arboretele trecute de 80 de ani şi în deficit cele cuprinse între 40 şi 80 de ani.

În proporţie considerabilă (81,7%) pădurile din România au o consistenţă plină (0,7 1,0) revenind un indice mediu de 0,78%; arboretele cu consistenţă între 0,6 0,4 reprezintă 17%, iar sub 0,3% mai puţin de 2%. Mai mult de 2/3 din pădurile ţării sunt încadrate în clase de producţie superioare: 6% în clasa I, 23% în clasa a II-a şi 41% în clasa a III-a. Arboretele de brad, molid şi fag se încadrează în proporţie de 90-80% în primele trei clase de producţie.