Poluanții atmosferici oxidanți și impactul acestora asupra ecosistemelor

Poluantii atmosferici(oxidanti) si impactul acestora asupra ecosistemelor

1.Notiuni generale

Prima conferinţă general-europeană pentru protecţia mediului organizată la Geneva în 1879 a elaborat convenţia şi rezoluţia privind poluarea atmosferică transfrontieră la mari distanţe care defineşte poluarea atmosferei în general ca fiind eliberarea de către oameni de substanţe sau energie cu efecte nocive precum şi periclitarea sănataţii deteriorarea ecosistemelor sau altor bunuri dar şi o limitare a beneficiilor mediului. Convenţia defineşte şi poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi ca acea poluare a cărui sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona de jurisdicţie naţională a unui stat şi care are efecte dăunatoare într-o zonă de jurisdicţie naţională a altui stat la o distanţa la care nu este în general posibil să se identifice contribuţia surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie. Poluanţii atmosferici se împart în două grupe mari :

-poluanţi primari-emişi din surse identificate

-poluanţi secundari- produşi prin interacţiunea a doi sau mai mulţi poluanţi.Cel mai răspandit poluant al aerului este monoxidul de carbon care are ca surse naturale erupţiile vulcanice, descărcările electrice ,incendiile forestiere iar ca surse artificiale arderile de combustibil Principala substanţă dăunătoare din aer este dioxidul de sulf provocată în principal din arderea cărbunilor însă cea mai gravă formă de poluare este cea acidă.

În acest proiect se vorbeşte despre poluarea atmosferică atunci când “una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe poluante sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru om, animale sau plante şi contribuie la punerea in pericol sau vătămarea activitătii sau bunăstării persoanelor” (definiţie OMS / WHO).

Poluarea atmosferei implică emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii, în atmosfera. Poluanţi precum oxizii de sulf şi azot, cloro-fluoro-carburile, dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, şi funinginea (carbunele) sunt pricipalii contribuitori la poluarea atmosferică. Poluarea atmosferei poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice şi terestre dacă poluanţii se dizolvă în apă sau precipita sub formă de ploaie. Se estimează că poluarea atmosferică contribuie anual la aproximativ 120.000 de decese în SUA. În fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante.

Cauzele poluarii atmosferice

Poluanţii primari sunt acei poluanţi atmosferici emanaţi direct în atmosferă, de exemplu particulele de funingine, dioxidul de sulf şi oxizii de azot. Poluanţii secundari sunt produşi prin reacţii între poluanţii primari.

De exemplu, ozonul se formează deasupra arealelor urbane prin reacţii dintre poluanţii primari şi componenţii normali ai atmosferei. Monoxidul de carbon şi oxizii de azot sunt principalii poluanţi emişi de arderile de combustibil. Funinginea şi dioxidul de sulf sunt poluanţii primari produşi în principal prin arderile de combustibili fosili în centralele energetice, precum petrolul şi cărbunele.

În fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intră în compoziţia atmosferei prin aceste procese. Poluanţii au tendinţa de a se găsi numai în anumite zone. O semnificantă parte a industriei şi a transporturilor se bazează pe combustibili fosili. Pe măsură ce aceşti combustibili sunt consumaţi, în atmosferă sunt eliminate particule chimicale de materii poluante. Cu toate că un mare numar de astfel de chimicale contribuie la poluarea atmosferică, cele mai multe dintre ele conţin carbon, sulf şi azot. Combustia carbonului, a petrolului şi a benzinei este răspunzătoare pentru majoritatea poluanţilor atmosferici.

Mai mult de 80% din dioxidul de sulf, 50% din oxidul de azot, şi intre 30 şi 40% din materia poluantă emanată în atmosferă de către SUA, sunt produse de combustibili fosili, centrale electrice, boilere industriale şi furnale reziduale; 80% din monoxidul de carbon şi 40% din oxidul de azot şi hidrocarburi rezultă din arderea gazului şi a combustibililor diesel.

Alte materiale poluante pot avea sursă de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinăriile petrolifere, uzinele de ciment şi cele în care se obţine acidul azotic şi acidul sulfuric. Aceste chimicale interactionează între ele dar şi cu razele ultraviolete din razele solare cu intensităţi periculoase.

Smogul se formează în areale urbane, în acele locuri în care există un mare număr de automobile, când dioxidul de azot este descompus de razele solare, eliberându-se ozonul, aldehide şi cetone. Smogul poate cauza severe probleme medicale. Când dioxidul de sulf şi oxidul azotos se transformă în acid sulfuric şi acid azotic în atmosferă, aceste substanţe precipită sub formă de ploaie, aşa numita ploaie acidă. Ploaia acidă este o gravă problemă globală pentru că foarte puţine specii sunt capabile să supravieţuiască în asemenea condiţii.

Poluarea atmosferică, şi în special prin poluanţii atmosferici oxidanţi, afectează şi solul, care este implicit menţionat în definiţia de mai sus (aşa cum s-a arătat deja solul este indispensabil pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor, iar existenţa umana, inclusiv activitatea şi bunăstarea persoanelor, depinde şi de sol)

Substanţele poluante din atmosfera sunt substanţe gazoase, lichide sau solide. Gazele sunt substanţe care, in condiţii normale (temperatura locala, presiune 1013 hPa) sunt in stare gazoasa, lichefiindu-se la temperatura joasa (condensare), de ex.: CO2, SO2, ozonul (O3). Vaporii sunt gaze care se condensează in condiţii normale, de ex.: vaporii de apa, substanţe organice volatile. Presiunea de vapori a unei substanţe reprezintă presiunea la care un lichid sau un sistem lichid se află în echilibru cu vaporii formaţi din respectivul lichid ca urmare a tranziţiei de fază.