Substanțe provenite din industria producătoare de mașini

SUBTSTANTE POLUANTE PROVENITE DIN INDUSTRIA PRODUCATOARE DE AUTOTURISME

1. Introducere

Noţiunea de poluare se poate defini, conform CONFERİNŢEİ MONDİALE a O.N.U. asupra mediului (STOCKHOLM-1972), astfel: modificarea componenţilor naturali sau prezenţa unor componente străine, ca urmare a acţiunii omului şi care în lumina cunoştinţelor noastre actuale provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta ar putea servi.

Din cuprinsul definiţiei se poate constata că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii fiziologice dar mai ales social-economice a acestuia. Nu se poate neglija totuşi faptul că în mediul înconjurator are loc şi o auto-poluare, datorită prezenţei unor elemente naturale, care îl degradează ca, de exemplu ridicarea în atmosferă a prafului de sol sau distrugerea în masă a unor plante acvatice, care urmează unei perioade propice de dezvoltare, aşa-numita "înflorire" a apelor.

Omul şi mediul sunt entităţi inseparabile, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii de mediu (aerul, apa, solul) se pot modifica, în urma folosirii lor de către om. Astfel apare poluarea, aspect implicit al vieţii, în desfăşurarea căreia unele produse, rezultate din procesele fiziologice şi din activitatea omului şi a animalelor, devin reziduuri care pot să incomodeze bunul trai în funcţie de natura şi cantitatea lor. Se poate spune că poluarea a însoţit omul încă de la apariţia lui pe Terra.

İndustria este la momentul actual, principalul poluant la scară mondială. Emisiile conţin substanţele eliberate în atmosferă de către uzine sau alte centre. Procedeele de producţie industrială eliberează emisiile, care se redepun în cazul în care nu există filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substanţele poluante sunt atunci eliberate şi pot provoca local catastrofe.

Lucrarea de faţă, prezintă unele aspecte specifice legate de protecţia mediului înconjurator şi este realizată în scopul evaluării poluării induse de emisiile care conţin compuşi organici volatili (C.O.V.) rezultate din două activităţi industriale distincte, care intră sub incidenţa HG nr.699/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Această lucrare demonstrează că o ştiinţă interdisciplinară nu este o ştiinţă hibridă, ci un tot unitar, sintetic, care poate să se înscrie în marele volum al realizărilor din domeniul protecţiei mediului.

1.1.Mediul ca sistem

Mediul reprezintă totalitatea lucrurilor materiale, evenimentelor şi energiilor de care depinde viaţa unei fiinţe. Cel mai important rol îl au formele de materie şi energie care înconjoară sistemele vii, forme ce reprezintă mediul ambiant al acestora, pe scurt- mediul. Acesta are dimensiuni care se măsoară de la imediata apropiere la spaţii cosmice incomensurabile. Organismul constituie împreună cu mediul un sistem funcţional unitar, cei doi factori fiind inseparabili ; legătura dintre ei se exprimă genetic prin forme biotice şi fiziologice prin schimburile de substanţe dintre organism şi mediu.

Mediul natural reprezintă totalitatea factorilor naturali care se prezintă într-o anumită stare de echilibru şi care determină condiţiile de viaţă pentru regnul vegetal , animal şi om. Mediul natural este un sistem deschis spre transformare, iar legăturile dintre acesta şi om sunt de interdependenţă. Mediul natural cuprinde următoarele elemente: aerul, apele, solul ( şi subsolul ), şi formele de viaţă. Aceste componente nu există ca elemente în sine ci ca un complex organic foarte sudat, acesta fiind un argument în plus că mediul este un sistem.

Componentele mediului natural sunt : abiotice şi biotice.

Omul, ca şi componentă biotică, a modificat mediul natural într-un ritm mai rapid decât evoluţia firească a acestuia,transformându-l în mediu geografic. Activitatea omului în cadrul mediului natural (ca şi component al mediului dar şi ca beneficiar al acestuia) a condus la lărgirea noţiunii de mediu natural către cea de mediu înconjurător care are alături de componentele abiotice naturale, componentele artificiale create de om ( uneori aceste componente se opun factorilor care-i asigură perpetuarea, paradoxal).

Mediul înconjurător reprezintă ansamblul factorilor ecologici în conjunctura cărora activitatea umană a provocat modificări profunde , de cele mai multe ori ireversibile.

Savantul român Emil Racoviţă a definit mediul înconjurător ca fiind « totalitatea înfăptuirilor fenomenelor şi energiilor lumeşti ce vin în contact cu o fiinţă de care depinde soarta acesteia şi a căror acţiune provoacă o reacţiune în zisa fiinţă. ».

În dicţionarul Larousse mediul înconjurător are următoarea definiţie : ansamblu de elemente naturale sau artificiale care condiţionează viaţa omului. ».

În accepţiunea Uniunii Europene mediul înconjurător reprezintă un ansamblu de elemente care , în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt sau cele care nu sunt sesizabile.

Mediul înconjurător reprezintă ansamblul la un moment dat al factorilor naturali fizici, chimici, biologici şi sociali care, în strânsă interacţiune , influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii.

Legea Protecţiei Mediului (137/1995) defineşte mediul ca ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei :

a) aerul, apa solul şi subsolul ;

b) toate straturile atmosferice ;

c) toate materiile organice şi anorganice ca şi fiinţele vii;

d) sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele de la a) la c) inclusiv valorile istorice, culturale şi estetice rezultate.

Mediul înconjurător reprezintă o noţiune relativă, deoarece nu se poate interpreta decât vis-a-vis de om, fără om nu există mediu înconjurător nici din punct de vedere geografic, nici din punct de vedere ecologic.

Fiind un sistem foarte închegat în care fiecare element are rolul şi funcţiile bine determinate mediul se poate clasifica astfel:

a) după modul utilizării resurselor (B. Mac Kaye - 1928, Alice Colleman – 1969):

- mediu natural ( sau cvasinatural ) ;

- mediu urban (suburban);

- mediu rural.

b) după forma impactului uman ( A. Mori, 1976):

- mediu cu ecosisteme echilibrate – zone neafectate de activităţi umane;

- mediu cu ecosisteme neechilibrate – omul a efectuat transformări multiple;

- mediu cu ecosisteme degradate natural (cutremure, inundaţii) sau antropic (construcţii, poluare);

- mediu cu ecosisteme artificiale: zonele urbane şi cele industriale;

- mediu complex format din asocierea de sisteme din tipurile anterioare.

c) după influenţa pe care o exercită asupra omului:

- mediul cosmic- forţele fizice de provenienţă cosmică;

- mediul geofizic – forţele fizice legate de alcătuirea Pământului;