Uleiul de Cătină

1. Introducere

1.1. Scurt istoric

Cătina albă (Hippophae rhamnoides) este considerătă una dintre cele mai valoroase specii de arbuşti fructiferi din flora spontană. Domeniile de aplicare sunt extrem de vaste, obţinându-se efecte spectaculoase în medicina umană şi veterinară, zootehnie, cosmetică, agricultură, microbiologie, industria alimentară, silvicultură.

Din punct de vedere geologic, această specie datează din terţiar. Centrul de greutate al ariei de răspândire se află în Asia Centrală, de unde s-a extins şi spre Europa. Probabil că această plantă străveche a migrat spre România înainte sau după glaciaţiune, adică în urmă cu 17.000 de ani. În ambele zone de răspândire, întâlnite astăzi în Europa, în nord pe ţărmul mării şi în sud în zona montană, strâns legate între ele, se poate recunoaşte că înainte trebuie să fi existat o legătură cu zona central-asiatică.

Cătină albă are o istorie bogată de utilizare în tratarea numeroaselor condiţii medicale. Acesta a fost numită o plantă minune în multe ţări asiatice, inclusiv China, India şi Pakistan. Boabele au fost folosite mai bine de 1.000 de ani în medicina tibetană şi indienă. În medicina tradiţională chineză, a fost folosită pentru a ajuta digestia şi tratarea tusei, tulburările circulatorii şi durere.

Datorită efectelor lor hemostatice şi anti-inflamator, fructele se adaugă la prescripţii în medicina indiană şi cea tibetană pentru a trata afecţiuni pulmonare, gastro-intestinale, cardiace şi metabolice. Literatura medicală antică tibetană utilizează cătina pentru febră, inflamaţi, toxicitate, abcese, tuse, răceli, efect laxativ, tumori (în special de stomac şi esofag) şi a bolilor ginecologice. Florile sunt folosite ca un balsam de piele în Tadjikistan; în Mongolia extractele din frunze şi ramuri de plante medicinale sunt folosite pentru a trata colita la om şi animale. În Orientul Mijlociu, frunzele sunt folosite pentru a trata tulburari gastro-intestinale.

În Rusia, uleiul din seminţe şi fructe a fost folosit pentru a trata dermatoze cronice, eczeme, arsuri, degerături şi eroziunile de col uterin. Uleiul extras a fost folosit şi în oftalmologie pentru a trata conjunctivita şi leziunile sau arsurile pleoapei.

Ca o resursă economică, catina este utilizată într-o gamă de produse, inclusiv în ulei, suc, cosmetice, şampoane şi ca un aditiv alimentar pentru bomboane şi jeleuri. Aceasta a fost plantată extensive pentru a ajuta la prevenirea eroziunii solului.

Fig. 1 Răspândirea cătinei în Europa - Dr. Gustav Hegi Munchen J.F. Lehmanns Verlag 1926

Fig. 2 Răspândirea naturala a cătinei în Eurasia

2. Descrierea produsului

2.1 Importanţa cătinei

Cătina albă, cunoscută în unele părţi şi sub numele de “cătina de râu” sau simplu ”cătina” (Hippophae rhamnoides), este un arbust care poate creşte până la 5-6 metri înălţime. Cercetările au evidenţiat faptul că fructele de catină, greu de cules şi extrem de perisabile în stare proaspată, conţin o serie de substanţe bioactive valoroase cu rol important în reglarea metabolismului uman.

Anumite caracteristici biologice şi compoziţia chimică a fructelor au făcut ca planta să prezinte în ultimul timp un interes deosebit, urmărindu-se elaborarea unor tehnologii hibride pentru separarea, concentrarea şi purificarea extractului de cătină.

Este folosită în arhitectura peisageră ca plantă ornamentală datorită frunzişului deosebit de frumos şi a fructelor galben portocalii ce rămân pe plantă şi în timpul iernii, este o plantă care participă la realizarea legăturilor spirituale şi culturale între oameni. Cercetările întreprinse în ţară şi străinătate au evidenţiat că frunzele, fructele şi lăstarii de cătina conţin o serie de substanţe biologic active cu rol esenţial în reglarea metabolismului. Fructele de cătină sunt apreciate ca nişte polivitamine naturale întrucât sunt bogate în principalele vitamine ( A, B1, B6, C, E, F, K, P ).

Conţinutul în vitamina C al cătinei întrece nu numai toate speciile de fructe indigene, ca spre exemplu coacăzul negru, ci chiar şi citricele ( lămâia ) de peste 10 ori. Doar fructele de măceş pot depăşi uneori, în funcţie de condiţiile zonale cantitatea la 100g substanţă proaspătă. În zonele cele mai înalte de munte, soiurile de cătină pot avea peste 1.500 mg/100 g, depăşind considerabil maceaşa în conţinutul în vitamina C. Vitamina E se găseşte în uleiul de cătină în cantităţi de peste 200 mg % , cu mult mai mult decât orice specie pomicolă, mai mult chiar decât soia (120 mg %), porumb( 100mg %) şi floarea soarelui(100 mg %).