Analiza Diagnostic a Economiei Județului Brăila în Perioada Tranziției la Economia de Piață

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII ECONOMICE LA NIVEL NAŢIONAL

1.1. PUNCTUL INIŢIAL AL TRANZIŢIEI

Startul tranziţiei a fost mult mai dificil în România decât în alte stat ex-socialiste central-europene. Economia era aproape integral etatizată în formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat fiind în anul 1989 de numai 12,8%. Sistemul de conducere hipercentralizat şi în conflict cu criteriile de raţionalitate, devenise complet inert la semnalele realităţii.

«Realizarea producţiei în unităţi supradimensionate conferea economiei un grad ridicat de rigiditate. Ineficienţa acesteia a fost agravată în anii '80 atât de continuarea investiţiilor în ramuri puternic energo-intensive, cât şi de stoparea influxului tehnologic occidental ca efect al politicii de rambursare anticipată forţată a datoriei externe.

Slaba motivaţie a muncii dublată de politica artificială a “ocupării depline”, altera şi mai mult competitivitatea producţiei naţionale.

Efectul cumulat al acestor factori l-a constituit deteriorarea standardului de viaţă al populaţiei, blocarea României într-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea şanselor de al se racorda la noile evoluţii ale civilizaţiei.»

Demontarea bruscă, după decembrie 1989, a sistemului de comandă s-a soldat într-o primă etapă cu adâncirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficienta pregătire a clasei politice, managerilor şi în general a populaţiei pentru a acţiona în condiţiile democraţiei şi mecanismelor de piaţă.

Circumstanţele neprielnice în care a debutat în România procesul de tranziţie explică într-o măsură importantă disfuncţionalităţile evidente ce le-au însoţit. Nu însă integral, deoarece acestea sunt imputabile şi modului cum a fost gestionată reforma.

1.2. EVOLUŢIA ECONOMIEI ÎN ANII '90

Analiza indicatorilor macroeconomici în perioada 1990-1999, evidenţiază transformările importante ce s-au produs pe plan economic şi social, dar şi întârzierile înregistrate în promovarea mecanismelor de piaţă, în pregătirea premiselor pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a societăţii româneşti. (a se vedea Tabelul nr.1.1. şi 1.2.).

Transformarea esenţială a economiei româneşti în deceniul trecut, care oferă şanse reale unei dezvoltări durabile în viitor, constă în deschiderea fostului sistem socio-economic autarhic către restul lumii, în declanşarea procesului de conexare a ţării noastre la noile evoluţii ce se derulează pe plan european şi mondial. Ponderea relaţiilor comerciale ale României cu Uniunea Europeană a devenit majoritară, atât din punctul de vedere al fluxurilor comerciale de mărfuri şi servicii, cât şi din cel al influxurilor de investiţii străine. De exemplu, “ponderea exporturilor către statele membre ale Uniunii Europene” în totalul exporturilor româneşti a crescut de la 24,8% în anul 1989, la 65,5% în anul 1999, iar ponderea importurilor din Uniunea Europeană reprezintă, în anul 1999, 60,4% din totalul importurilor României faţă de 13,1% în anul 1989.”

Componentele comerţului nostru exterior au înregistrat unele mutaţii notabile, ponderea lor în cadrul produsului intern brut crescând de la 20,8% în anul 1989, la 30,1% în anul 1989, respectiv de la 18,2% la 34,3% în cazul importurilor.

“Statele Uniunii Europene au participat într-o proporţie de 56,6% în acumularea stocului de investiţii străine directe în România.”

Persistenţa unei rate înalte a inflaţiei a fost una din cauzele principale ale scăderii ratei investiţionale, datorită creşterii riscului în cadrul mediului de afaceri românesc (afectat de numeroase dificultăţi legate de instabilitatea şi incoerenţa legislativă şi instituţională necontabilizate). Acelaşi efect negativ l-a avut şi diminuarea potenţialului intern de economisire, generată de scăderea accentuată a veniturilor reale ale populaţiei şi nivelul ridicat al dobânzilor active.