Analiza procesului inflaționist

INFLAŢIA

Dezvoltarea economică este un proces complex, în cadrul căruia echilibrul şi dezechilibrul coexistă sub diferite forme si în măsură diferită de la o perioadă la alta şi de la ţară la ţară.

Printre fenomenele de dezechilibru care au tendinţa să se permanentizeze şi să să generalizeze în toate ţările la dimensiuni mici, ample sau mai restrânse şi în forme mai mult sau mai puţin grave, inflaţia şi şomajul sunt cele mai importante. De aceea, trebuie să le înţelegem şi să ştim cum să se acţioneze pentru a le menţine în limite controlabile, pentru a le contracara, spre ne bucura de binefacerile dezvoltări economice.

În acest sens vă voi prezenta inflația.

''Sărăcia nu naşte libertate, ea naşte suferinţă, dezordine, tiranie şi sclavie."

(Ion Ghica - scriitor, economist şi om politic, 1817-1897)

Inflaţia - dezechilibru macroeconomic complex

Inflaţia este un dezechilibru care atinge toate economiile naţionale. De aceea, se cuvine să se precizeze ce cuprinde această noţiune.

Se impune o analiză a cauzelor inflaţiei, înainte de a lua orice fel de măsuri de politică economică specifice combaterii acesteia.

Sursele inflaţiei sunt foarte numeroase şi una din problemele esenţiale este aceea de a şti dacă acestea sunt legate, altfel spus, dacă ele sunt traducerile multiple ale unui tip de dezechilibru fundamental care ar afecta din ce în ce mai mult şi mai violent economiile dezvoltate.

Accentuarea fenomenului inflaţionist ar putea lăsa impresia că nu există doar o singură schimbare a ritmului, dar că poate, în mod egal, ar exista o schimbare a rotirii procesului inflaţionist.

Experienţele recente ale luptei contra inflaţiei, conduse cu succes de la începutul deceniului '80, în multe din ţările industrializate, stabilesc că inflaţia nu este p fatalitate, nu este un destin.

Mulţi oameni asociază inflaţia cu specifice. Trebuie să fim foarte atenţi pentru a distinge fenomenul inflaţiei din creşterile preturilor pentru bunuri şi servicii. Inflaţia este o creştere în nivelul mediu al preţurilor, nu o schimbare în orice preţ specific.

De exemplu, ştiind preţul fiecărui tip de fruct, se poate apoi compune nivelul mediu al preţului fructelor. Cifra rezultată nu trebuie să se refere la fiecare produs în mod particular, dar trebuie să transmită sensul a cât de mare este costul unui "coş caracteristic" cu fructe.

Prin repetarea acestor calcule zilnic, se poate apoi să determinăm dacă preţurile fructelor la valoarea medie au fost schimbate.

Cu această ocazie am putea constata că preţurile merelor au urcat, în timp ce preţurile portocalelor au scăzut, preţul mediu al fructelor rămânând neschimbat.

Aceleaşi tipuri de calcule sunt făcute pentru a măsura inflaţia în întreaga economie. Mai întâi determinăm preţul mediii al întregii producţii - nivelul mediu al preţului -, apoi vom vedea schimbările în această valoare medie. Creşterea în nivelul mediu al preţului ne îndreaptă spre inflaţie.

Nivelul mediu al preţului se poate prăbuşi tot atât de bine aşa cum poate să şi crească.

O scădere în preţurile medii - deflaţia - se petrece când preţurile scad la unele bunuri şi servicii cu pondere mai mare în "coşul reprezentativ" decât creşterile preţului la toate celelalte.

Deoarece inflaţia şi deflaţia sunt măsurate în termenii nivelurilor medii ale preţului, este posibil ca preţurile individuale să crească sau să scadă continuu în afara schimbării în nivelul mediu al preţului.

Deja am notat, spre exemplu, că preţul merelor poate creşte fără creşterea preţului mediu al fructelor, atât timp cât preţul altor fructe (exemplu, portocale) scade.

în astfel de situaţii, preţurile relative se schimbă, dar nu preturile medii.

O creştere în preţul relativ al merelor, spre exemplu, înseamnă simplu că merele au devenit mai scumpe în comparaţie cu alte fructe (sau alte bunuri şi servicii).

Schimbările în preţurile relative pot avea loc într-o perioadă cu preţuri medii stabile. De fapt, în economie, unde milioane de bunuri şi servicii sunt schimbate pe pieţele factorilor şi produselor, preţurile relative sunt întotdeauna în schimbare.

într-adevăr, schimbările preţului relativ sunt un element esenţial al meca¬nismului pieţei.

Reamintim ce se întâmplă când preţul de piaţă al serviciilor caracteristice creşte relativ faţă de alte bunuri şi servicii. Acest preţ (relativ) crescut pune în alertă producătorii să crească producţia lor, diminuând alte activităţi de producţie sau de petrecere a timpului liber.

Această creştere în preţul relativ exprimă creşterea cererii consumatorului pentru acest produs, asemenea schimbări în sunt de dorit.

Inflaţia generală - o creştere în nivelul mediu al preţului - nu îndeplineşte aceeaşi funcţie de piaţă. Dacă toate preţurile cresc în acelaşi ritm (cu aceeaşi rată), creşterile preţului pentru bunuri specifice au o valoare mai mică, ca semnale ale producţiei. în foarte puţine cazuri, cârfii multe, dar nu toate, preţurile cresc, schimbările în preţurile relative determină modificări, dar nu sunt aşa imediate.

Este posibil ca unele preţuri să se prăbuşească chiar în timpul perioadelor de inflaţie generalizată.

Posibilităţi de măsurare a inflaţiei

In expunerea consecinţelor macro şi microeconomice ale inflaţiei, măsurarea sa serveşte două scopuri:

- să măsoare rata medie a inflaţiei;

- să identifice principalele "victime".

Până vom şti cât de repede cresc preţurile şi care grupuri suferă cea mai mare scădere în venitul real putem cu greu începe să schiţăm politica potrivită a statului.

Modul de măsurare cel mai obişnuit al inflaţiei este indicele preţului consu¬matorului (1PC), deoarece acesta este un mecanism pentru măsurarea schimbărilor în preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate. Este similar cu- indicele preţului fructelor, discutat mai înainte.

IPC nu se referă la preţul oricărui bun, ci mai curând la preţul mediu al tuturor bunurilor consumate.

"Preţul mediu" al bunurilor consumate nu este o mărime foarte utilizată. Odată ce noi ştim preţul mediu al bunurilor consumate, putem observa creşterile medii - aceasta dacă inflaţia există. Prin observarea proporţiilor cu care preţurile cresc, putem calcula rata inflaţiei.

Procesul începe prin identificarea "coşului pieţei" a bunurilor şi serviciilor specifice cumpărate de consumator. In acest scop, Comisia Naţională de Statistică cercetează periodic un larg eşantion de familii pentru a determina ce bunuri şi servicii cumpără în prezent cumpărătorii (consumatorii). Apoi rezumă rezultatele cercetării determinând cât din fiecare leu consumat a fost cheltuit pentru locuinţă (locuinţă + obiecte de gospodărie), pentru hrană, cât pentru transport, cât din fiecare leu consumat a fost cheltuit pentru divertisment. Fiecare din aceste largi categorii conţin, bineînţeles, o varietate de bunuri şi servicii, şi cercetarea încearcă să le identifice cât mai bine. Detaliile cercetării pot arăta, de exemplu, cât sunt cheltuielile private, pentru educaţie din bugetul tipic al consumatorului, cât a fost cheltuit pentru băuturile alcoolice şi tutun. Dc asemenea, pot arăta cât s-a cheltuit din fiecare leu pentru combustibilul consumat de maşini, pentru energie electrică şi întreţinerea locuinţelor etc.