Bugetul de stat

Ce reprezinta notiunea de „buget”?

Cuvântul buget desemnează în cadrul ştiinţei bugetare, sociologiei şi microeconomiei, o grupă de oameni care are în mod susţinut misiunea de a urmări stilul de viaţă zilnic.

Bugetul se referă în general la o listă cu toate veniturile si cheltuielile. Bugetul este un concept important în microeconomie si este reprezentat grafic printr-o linie, pentru a ilustra schimbul între două sau mai multe bunuri.

Ce este bugetul de stat?

Bugetul de stat reprezintă expresia sintetizată a relațiilor economice ce se manifestă în procesul formării şi utilizării principalului fond centralizat de mijloace băneşti ale statului.Bugetul de stat este pregătit de către Guvern şi aprobat de către Parlament şi este documentul cel mai aprobat din viaţa publică, deoarece el reprezintă expresia financiară a programului de acţiune a statului pe o perioadă de un an. Bugetul poate fi abordat sub 4 aspecte esenţiale:

Juridic – bugetul este un document financiar cu putere de lege care include anumite norme şi normative destinate gestiunii financiare clare şi explicite.

Contabil – bugetul reprezintă totalitatea conturilor prin care se gestionează resursele financiare ale statului.

Economic – bugetul reprezintă repartizarea PIB sub formă de impozite şi cheltuieli.

Politic – bugetul este expresia financiară a opţiunilor Guvernului.

Afirmarea rolului economic al statului este inseparabilă de bugetul de stat și de politica fiscală. În limba engleză,cuvântul buget înseamnă punga sau săculețul în care erau aduse în parlament situațiile,venitul și cheltuielile făcute în Marea Britanie în decurs de un an.Ele au fost institutite încă din 1215 odată cu așa numita Magna Carta Libertatum.

Bugetul de stat reprezintă un intrument de stabilizare a economiei ,prin care puterea de stat infulențează cererea globală ,volumul producției ,nivelul general al prețurilor și asigură protecția socială.Prin urmare, bugetul este forma concretă de manifestare a statului,constituind mijlocul prin care se formează veniturile statului și prin care se efectuează cheltuielile publice.O politică bugetară pozitivă reprezintă acea concepție și acele măsuri și acțiuni ale statului ,prin care cheltuilile publice și impozitele sunt orientate și folosite în direcția creșterii economice ,a realizării unui nivel de ocupare ridicat, diminuarea inflației și a altor factori de dezechilibru.

Obiectivul politicii bugetare îl constituie utilizarea cheltuielilor și veniturilor publice pentru a modifica echilibrul macroeconomic global ,în vederea asigurării dezvoltării economice în condiții de stabilitate .Principalele intrumente folosite sunt :modificarea dimensiunii și destinației cheltuielilor statului, a mărimii și surselor prelevărilor efectuate asupra veniturilor agenților economici, cât și variația transferurilor financiare publice. În esență, politica bugetară are doua componente :politica cheltuielilor publice și politica fiscală, care vizează mărimea și ritmul încasării impozitelor.

Practic, bugetul de stat se prezintă sub forma unei balanțe care cuprinde două mari capitole:

• Venituri ;

• Cheltuieli ;

Există bugete la nivelul întregii țări(republican) sau bugete locale.

La capitolul venituri, sunt încasările bănești ale statului. Veniturile mai semnificative provin din impozite(cea mai mare pondere) și taxe.Dintre impozite,cele mai importante ca valoare sunt: impozitele pe profit, TVA, impozitele asupra consumului,impozitele pe salarii,impozitele pe venitul gospodăriilor,impozitele pe avere.

Veniturile se pot clasifica în:

A. Veniturile fiscale care se constituie din impozite directe și indirecte. Impozitele, principala sursă a veniturilor publice, sunt o formă de prelevare la dispoziția statului în mod obligatoriu,fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil,a unei părți din venitul sau averea persoanelor fizice și juridice pentru acoperirea cheltuililor publice. Principalele atribute ale impozitelor sunt:

• Obligativitatea;

• Nerambursabilitatea;

• Dreptul de urmărire în caz de neplată;

Partea din produsul intern brut prelevată la dispoziția statului, prin intermediul impozitelor, relevă nivelul general al fiscalității sau rata de presiune fiscală,diferă de la un stat la altul, de la aproximativ 22% în Japonia până la peste 50% în Suedia, fiind mai redus(sub 20%) în unele state în curs de dezvoltare. În România,rata de presiune fiscală a cunoscut în ultimii ani o tendință de scădere.

B. Venituri nefiscale, cu o pondere mică în bugetul de stat al României, se constituie din venituri aduse de dividende la capitalul social al statului la societățile comerciale, din vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, din vărsămintele de la instituțiile publice și din diverse alte venituri. Partea cea mai substanțială a acestui tip de venituri, și anume, cel din dividende la capitalul social al statului la societățile comerciale, a fost transferată Fondului Proprietății de Stat, care a gestionat cele 70 procente din capitalul fostelor societăți comerciale de stat.

Cheltuielile pot avea două forme: achiziții guvernamentale și plățile de transfer guvernamentale. Cheltuielile publice din bugetul de stat central al Romaniei au următoarele destinații:

a) Acțiuni social-culturale (învățământ, sănătate, cultură și artă, asistență socială, alocații și alte ajutoare pentru copii, pensii, ajutoare și indemnizații), pentru care sunt afectate circa 30% din totalul cheltuielilor;

b) Gospodărie comunală și locuințe (până la 1,2%);

c) Apărare națională (aproximativ 10%, până la 14,6% în anul 1991);

d) Ordine publică(intre 3,6% și 6%);

e) Funcționarea autorităților publice(președinția țării, autoritățile legislative, judecătorești, executive și alte autorități publice), pentru care s-au efectuat cheltuieli reprezentând intre 3% și 4,6% din total;

f) Acțiuni economice (pentru cercetare științifică, industrie, agricultură, sivicultură, ape și mediul înconjurător, transporturi și comunicațtii ), pentru care sumele alocate reprezintă 30-40% din total, cu tendință însă de diminuare a acestei ponderi spre 30%;

g) Alte acțiuni, care au însă o pondere infimă din totalul cheltuielilor(aproximativ 1%);

h) Transferuri din bugetul de stat spre bugetele locale (situate între 7,7-10,2% din totalul cheltuielilor înregistrate în bugetul central);

i) Dobânzi aferente datoriei publice, care înregistrează o tendință de creștere, odată cu majorarea datoriei publice.