Criza economică - cauze, efecte, soluții

INTRODUCERE

Ne confruntăm cu cea mai gravă criză financiară din 1930 încoace. În câteva privinţe, ea se aseamănă cu alte crize apărute în ultimii douăzeci şi cinci de ani, dar se şi diferenţiază net de acestea: criza curentă marchează sfarşitul unei perioade a extinderii creditelor având ca monedă internaţională de referinţă dolarul. Crizele periodice anterioare faceau parte dintr-un proces avans-declin mai amplu dar criza actuală reprezintă direct punctual culminant al unui uriaş avânt economic care a durat peste douazeci şi cinci de ani.

Crizele de pe pieţele economico-financiare emergente, începând cu mijlocul anilor ’90, au demarat schimbari subite ale încrederii investitorilor, ceea ce a condus la răsturnări spectaculoase ale sensului fluxurilor masive de capital privat de care s-au bucurat majoritatea acestor ţări, timp de mai mulţi ani. Aceste crize au avut un caracter virulent şi efecte puternice de contagiune asupra altor economii emergente şi chiar asupra celor avansate. În unele cazuri crizele au izbucnit neaşteptat, afectând ţări care, până la momentul respectiv, erau considerate ca având foarte bune performanţe economice (de exemplu ţările asiatice) . Chiar şi atunci când economiile afectate de criză erau percepute ca vulnerabile în faţa atacurilor speculative, momentul declanşării acestora a surprins adesea atât autorităţile ţărilor respective, cât şi observatorii.

Aceste evenimente, determinate, în parte, de majorarea volumului, dar şi a volatilităţii fluxurilor private de capital, a stimulat activitatea de cercetare şi identificare a cauzelor, metodelor de gestiune si prevenire a crizelor precum si gasirea unor soluţii optime pentru rezolvarea situaţiilor de instabilitate financiară.

Rolul organismelor financiare internaţionale este deosebit de disputat în ultimii ani, ca urmare a gestionării defectuoase a crizelor financiare care au marcat sfârşitul secolului trecut, dar şi a imposibilităţii anticipării declanşării crizelor şi a implementării de măsuri cu efect anti-criză. Cu toate că sistemul de la Bretton Woods a pus bazele cooperării internaţionale a statelor în vederea stabilităţii monetare, dezvoltării relaţiilor comerciale între statele membre, îmbunătăţirii balanţei de plăţi externe, înlăturării rapide a restricţiilor şi a discriminărilor din calea plăţilor şi transferurilor determinate de tranzacţiile curente, alinierii monedelor naţionale la un anumit curs, considerat fix în raport cu dolarul american ce reprezenta etalonul monetar al sistemului, în prezent se cere reformarea sistemului monetar internaţional, adaptarea acestuia la fluctuaţia rapidă a cursurilor de schimb, ca urmare a liberalizării pieţelor de capital, ca o consecinţă a procesului de globalizare.

Criza internetului (2000 - 2001) şi criza financiară actuală corespund unor momente de instabilitate economică extremă, care depăţesc limitele considerate, cu numai câtiva ani în urmă, imposibil de atins. De exemplu acum trei ani nimeni nu şi-ar fi închipuit că o bancă serioasă ar mai putea fi confruntată cu riscul de retreagere brutală a depunerilor. Criteriile prudenţiale în viguare ar trebui să ferească bancile de acest risc. Şi totusi nenumăratele activităţi desfăşurate de banci, fără a fi înregistrate în bilanţurile acestora, au făcut ca aceste criterii să devină insuficiente. După ce clienţii băncii britanice Northern Rock au intrat în panică la începutul anului 2008 şi s-au precipitat să-şi închidă conturile, sentimentul de neîncredere s-a răspândit în toată Europa. Pentru a evita o altă întamplare de acest fel şi fiind preocupate de riscul de criză sistemică, guvernele europene au decis să mărească limita de garantare a depunerilor bancare.dar, cum această garanţie intervine în acelaşi moment în care au fost adoptate şi politici de relansare a economiei, investitorii încep să se îndoiască de capacitatea statelor de a-şi respecta angajamentul faţă de clienţii băncilor.

Studii recente au arătat că economiile planificate au tendinţa să distrugă relaţia de încredere dintre oameni şi, în mod contrar, economia de piaţă tinde să o consolideze. Dispariţia încrederii în economia de piaţa poate genera nişte costuri enorme. În anul 2001, investitorii şi-au pierdut încrederea în managerii societăţilor de înaltă tehnologie şi au lichidat acţiunile pe care le deţineu. Preţul acestor acţiuni s-a prabuşit şi costul finanţării unor noi proiecte a urcat vertiginos. În momentul de faţă investitorii nu mai au încredere în bănci şi unele dintre acestea riscă să depună bilanţul pentru că nu dispun de lichidităţi. Rata dobânzii pe piaţa interbancară a atins un nivel exagerat în toamna anului 2008 şi numai intervenţia masivă a băncilor centrale şi a guvernelor a putut să o reducă la normal.

Lumea în care trăim prezintă multiple faţete economice, din ce în ce mai interdependente, nu sporesc doar posibilităţile de dezvoltare ci şi instabilitatea şi incertitudinea. Creşterea instabilităţii are loc de obicei pe termen scurt, imediat după liberalizare. Atunci când o ţară îşi liberalizează pentru prima oară sistemul financiar, instabilitatea poate creşte şi crizele pot apărea, mai ales dacă starea economiei este proastă. Dacă sectorul financiar intern nu este pregătit să facă faţă fluxurilor străine de capital şi nu este reglementat şi supravegheat, liberalizarea financiară poate provoca crize interne. Conform anumitor studii însă ciclurile pieţei titlurilor se atenuează după trei ani de la liberalizare.