Deprecierea și amortizarea imobilizărilor

1. Introducere în materia imobilizărilor

Activele imobilizate, în raport de comportamentul lor economic, de natura şi structura

lor materială, se grupează astfel:

- imobilizări necorporale;

- imobilizări corporale;

- imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări;

- imobilizări financiare.

Activele imobilizate sunt definite în IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare” ca fiind acele active care nu sunt clasificate în categoria activelor circulante (curente). Ele sunt active generatoare de beneficii şi deţinute de întreprindere pe o perioadă mai mare de un an.

Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Potenţialul poate fi unul productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale entităţii.

Pe lângă caracteristicile (condiţiile) generale ale tuturor elementelor de activ şi pasiv pe care le au (îndeplinesc) şi activele imobilizate pentru a fi recunoscute în situaţiile financiare (1. caracter productiv, fără a fi supuse comercializării; şi: 2. evaluare corectă), activele imobilizate au şi două caracteristici specifice, care generează fiecare câte o consecinţă:

• Au o valoare individuală ridicată (o sumă importantă de bani este blocată într-un activ imobilizat), ceea ce le face greu transformabile în lichidităţi. Exemplu pentru activele corporale: minimum 1.800 lei. Consecinţa: nu se consumă / nu se înlocuiesc de la prima utilizare şi îşi transmit valoarea în mod treptat asupra producţiei, prin mecanismul amortizării.

• Au o durată de viaţă (respectiv o durată de utilizare normată – DUN) mai îndelungată (mai mare de un an). Consecinţa: participă la mai multe cicluri de producţie.

Imobilizările necorporale sunt definite de IAS 38 „Imobilizări necorporale” ca active identificabile nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau de furnizare de bunuri ori servicii, pentru a fi închiriate altora sau pentru nevoi administrative. Pentru ca un activ necorporal să fie recunoscut în situaţiile financiare este necesar ca el să îndeplinească în mod simultan două cerinţe, respectiv:

a. Îndeplinirea celor două condiţii ale definiţiei de activ necorporal:

• identificabilitatea (denumire şi descriere scurte) şi separabilitatea (posibilitatea întreprinderii proprietare de a-l utiliza, închiria, schimba ca pe un element separat, individual, de-sine-stătător sau de a distribui beneficiile viitoare generate de respectivul activ necorporal); şi:

• controlul asupra activului corporal, exprimat prin capacitatea întreprinderii de a dispune liber de activ şi de a obţine beneficii economice viitoare din utilizarea activului şi de a restricţiona accesul terţilor la aceste beneficii; beneficiile economice viitoare se referă la veniturile provenite fie din vânzarea produselor sau serviciilor la care contribuie acel activ necorporal, fie din reducerea unor elemente de cost;

b. Întrunirea celor două criterii (generale) de recunoaştere a activului necorporal:

• posibilitatea reală ca beneficiile economice viitoare generate de către activul necorporal să fie obţinute de către întreprinderea proprietară; şi:

• costul (valoarea iniţială) a activului necorporal să poată fi estimat în mod credibil (corect).

Imobilizările corporale sunt definite de IAS 16 „Imobilizări corporale” ca active

materiale nemonetare care:

- Sunt deţinute de întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri adminsitrative; şi:

- Pot fi utilizate de întreprindere pe parcursul mai multor perioade de gestiune.

Activele de natura imobilizărilor corporale care nu sunt utilizate în scop productiv sau

pentru necesităţi administrative, ci mai curând pentru creşterea valorii capitalului, pentru închiriere sau pentru vânzare, sunt considerate „investiţii imobiliare” sau „stocuri”, după caz.

Imobilizările în curs şi avansurile pentru imobilizări sunt acele imobilizări corporale şi necorporale realizate cu mijloace proprii în cadrul întreprinderii, dar nefinalizate încă la data inventarierii şi/sau întocmirii bilanţului (clădiri, utiliaje, modernizări semnificative, programe de calculator, etc.), respectiv sume de bani achitate în avans pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale.

De îndată ce respectivele imobilizări sunt finalizate, ele îşi schimbă forma (contabilă) şi devin imobilizări corporale sau necorporale, după caz. Într-o situaţie identică se găsesc avansurile pentru imobilizări.

Imobilizările financiare, denumite şi investiţii financiare sau de portofoliu, sunt active deţinute de o societate în vederea creşterii valorii averii sale prin încasarea unor sume din repartizări (dobânzi, redevenţe, dividende şi chirii), prin creşterea valorii capitalizate sau prin obţinerea unor beneficii de genul celor rezultate prin vânzarea acestor investiţii. Sunt cuprinse aici acţiunile, obligaţiunile, părţile sociale, titlurile puse în echivalenţă la societăţile din cadrul grupului, precum şi creanţele imobilizate pe termen lung (bunuri cedate în regim de leasing financiar, împrumuturi financiare sau credite comerciale acordate, depozite constituite, cauţiuni depuse, garanţii de bună execuţie acordate clienţilor), diferenţele favorabile de curs valutar şi dobânzile aferente.