Dezechilibre mondo-economice - inflația, balanța de plăți

Introducere

Balanţa de plăţi se bazează pe înregistrarea fluxurilor (tranzacţiilor) dintre rezidenţi şi nerezidenţi, contabilizate de-a lungul unei perioade de timp, de obicei un an.

Asupra obiectelor, fenomenelor şi proceselor din natură şi societate acţionează în permanenţă factori (forţe) contradictorii, care tind să menţină starea de repaus sau de mişcare a acestora denumită echilibru "aequilibrium".

Ştiinţa economică a împrumutat termenul de echilibru din fizică, chimie, psihologie. în fizică, echilibrul desemnează starea de repaus sau de mişcare a unui corp sau a unui sistem solicitat de mai multe forţe (procese) opuse, care se desfăşoară cu aceeaşi viteză, menţinând nemodificate starea în care se află corpul sau sistemul respectiv. în chimie, echilibrul este prezentat de legătura dintre două reacţii reversibile ce decurg simultan din direcţii opuse şi se desfăşoară cu aceeaşi viteză. Cercetând senzaţia de echilibru a anului, psihologia o defineşte ca reflectând poziţia şi mişcările corpului în spaţiu, prin devierile de la poziţia verticală.

Inflaţia este procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte.

Înainte de a face o sinteză a definiţiilor date şomajului în literatura de specialitate, trebuie precizat că, la origine, noţiunea de şomaj era sinonimă cu aceea de “inactivitate”. Cuvântul “şomaj” din limba română provine din cuvântul francez “chomage”. La rândul său, acesta derivă din latinescul “caumare”, fiind provenit de la cuvântul grec “cauma”, care înseamnă “căldură mare”, din cauza căreia înceta orice activitate.

1. Dezechilibrele mondo-economice

Pentru definirea echilibrului economic se porneşte de la conceptul similar adoptat de ştiinţele naturii: „Echilibrul este starea macroscopică a sistemelor materiale (corpuri) capabile de transformare, ce se formează sub acţiunea reciprocă a unor forţe externe, respectiv interne, stare ce rămâne invariabilă în timp”. Dacă se modifică acţiunea reciprocă, respectiv para-metrii care caracterizează mărimea respectivă, atunci se modifică şi echilibrul.

În condiţiile economiei de piaţă se porneşte de la premisa că există două reguli de bază care ghidează comportamentul agenţilor economici şi anume: producătorii urmăresc maximizarea profitului în condiţiile unor preţuri date, iar consumatorii urmăresc maximizarea funcţiilor de utilitate, în raport de restricţiile de venit de care dispun.

Ca rezultat al acţiunii agenţilor economici se stabileşte o stare de concordanţă (un echilibru economic) între elementele interdependente şi toate variantele necesare a fi corelate ale activităţii economice şi sociale. Astfel de concordanţe (echilibre) se stabilesc între cerere şi ofertă pe diferitele pieţe: piaţa bunurilor economice, piaţa monetară, a capitalului, a forţei de muncă etc., cunoscute sub denumirea de echilibre parţiale.

În economie se pot forma şi dezechilibre. Cele mai importante cazuri de dezechilibre sunt următoarele:

a) Excesul de ofertă pe piaţa bunurilor economice şi pe piaţa muncii, ceea ce are ca rezultat atât o producţie fără desfacere, cât şi subocuparea forţei de muncă (şomajul).

În acest caz, dezechilibrul economic generează o stare de presiune ale cărei trăsături sunt: resursele nu sunt utilizate integral, subutilizarea capacităţilor de producţie care generează risipă, concurenţa mai puternică între vânzători.