Este viabilă reîntoarcerea la etalonul aur?

Este viabilă întoarcerea la etalonul aur?

În condiţiile diferitelor situaţii caracteristice actualului sistem monetar internaţional, numeroşi observatori economici au propus schimbări ale sistemului pentru o mai bună funcţionare a acestuia. Principalele obiecţii cu privire la poziţiile curente sunt legate de volatilitatea considerabilă a ratei de schimb a valutelor principalelor ţări industrializate (în special SUA, UE şi Japonia ) şi a potenţialelor sale efecte adverse. Deoarece aceste ţări sunt atât de importante în economia mondială şi principalele tranzacţii comerciale sunt efectuate în monedele lor naţionale, este necesară găsirea unor mijloace de reducere a nestatorniciei ratei de schimb.

Una dintre propunerile de soluţionare a actualei crize este revenirea la etalonul aur ( The Gold Standard ). Două dintre ţările care sprijină această iniţiativă sunt China şi Rusia.

Pentru a înţelege haosul monetar în care trăim, e neapărat necesar să schiţăm pe scurt evoluţia sistemului monetar mondial în secolul al douăzecilea şi să vedem cum fiecare pachet de măsuri intervenţioniste greşit concepute a fost abandonat din cauza problemelor inerente pe care le-a generat, doar pentru a face loc unei alte reprize de intervenţie. Istoria ordinii monetare mondiale din secolul XX poate fi împărţită în nouă faze.

1. Faza I: Etalonul aur clasic (1815-1914)

Putem deja să privim înapoi la perioada etalonului aur clasic, la lumea occidentală a secolului al nouăsprezecelea şi a începutului de secol douăzeci ca la adevărata Epoca de Aur în sens metaforic. Lumea adoptase etalonul aur, ceea ce însemna că fiecare monedă naţională (dolarul, lira, francul etc.) nu era decât un nume pentru o anumită cantitate precisă de aur, singura problemă ce dădea bătaie de cap fiind cea a argintului. Dolarul, de pildă, era definit ca fiind a douăzecea parte dintr-o uncie de aur, lira sterlină, ceva mai puţin de un sfert de uncie ş.a.m.d. Aceasta însemna că ratele de schimb dintre diferitele monede naţionale erau fixate, nu pentru că ar fi fost arbitrar controlate de guvern, ci în acelaşi fel în care o greutate de un pound este definită ca fiind egală cu 16 uncii.

Etalonul aur internaţional însemna că avantajele decurgând din faptul de a dispune de un singur instrument monetar sunt extinse la întreaga lume. Una din cauzele creşterii şi prosperităţii Statelor Unite l-a constituit faptul că au avut privilegiul de a utiliza o singură monedă pe tot cuprinsul ţării. Au avut un etalon aur sau cel puţin un etalon dolar unic în interiorul întregii ţări şi nu a trebuit să suporte haosul ce ar fi putut să apara dacă fiecare oraş şi fiecare ţinut ar fi avut posibilitatea de a emite propria monedă, care ar fluctua apoi în raport cu monedele tuturor celorlalte oraşe şi ţinuturi. Secolul al XIX-lea a fost martorul avantajelor pe care o monedă unică le aduce pentru toată lumea civilizată. Moneda unică a facilitat libertatea comerţului, a investiţiilor şi a circulaţiei în toată acea zonă comercială şi monetară, având drept rezultat creşterea specializării şi a diviziunii internaţionale a muncii.

Trebuie accentuat că aurul nu a fost selectat în mod arbitrar de către guverne pentru a juca rolul de etalon bănesc. Aurul se impusese de-a lungul multor secole pe piaţa liberă ca moneda cea mai bună; ca acea marfă ce oferea instrumentul monetar cel mai stabil şi de dorit. Mai presus de orice, oferta de aur şi aprovizionarea cu aur depindeau doar de forţele pieţei şi nu de voinţa arbitrara a guvernului având la îndemâna tiparniţa de bilete.

Etalonul aur international asigura un mecanism de piaţă automat pentru stăvilirea potenţialului inflaţionist al guvernelor. El asigura de asemenea un mecanism automat de echilibrare a balanţei de plăţi a fiecărei ţări. Aşa cum arată, pe la jumătatea secolului al optsprezecelea, filozoful şi economistul David Hume, dacă o naţiune (Franţa, spre exemplu) îşi sporeşte oferta de franci de hârtie, preţurile în franci vor creşte; veniturile sporite în franci de hârtie stimulează importurile din străinătate care sunt de asemenea încurajate şi de faptul că preţurile bunurilor importate sunt acum relativ mai mici decât preţurile interne. În acelaşi timp, preţurile interne mai mari descurajează exporturile în străinătate, rezultatul este un deficit în balanţă de plăţi care trebuie plătit în momentul în care ţările străine îşi încasează aurul în schimbul francilor. Ieşirile de aur semnifică faptul că Franţa trebuie în cele din urmă să-şi contracte masa umflată de franci de hârtie pentru a împiedica pierderea întregului stoc de aur. Dacă inflaţia a îmbrăcat forma depozitelor bancare, atunci băncile franţuzeşti trebuie să-şi restrângă creditele şi depozitele pentru a evita falimentul care se apropie pe măsură ce străinii solicita acestor bănci să le ramburseze depozitele. Contracţia duce la scăderea preţurilor în interior şi generează un excedent al exporturilor, inversând astfel mişcarea de scurgere a aurului până când nivelurile preţurilor se egalizează în Franţa şi în celelalte ţări.

Este adevărat că intervenţiile guvernelor de dinainte de secolul al nouăsprezecelea au slăbit viteza de reacţie a acestui mecanism de piaţă şi au permis apariţia unui ciclu economic de inflaţie şi recesiune în cadrul etalonului aur. Aceste intervenţii au constat în special în: monopolizarea de către guvern a baterii de monedă, legislaţia puterii liberatorii, crearea banilor de hârtie şi dezvoltarea unui sector bancar inflaţionist stimulat de către fiecare guvern în parte. Dar, deşi intervenţiile au încetinit procesul de reajustare efectuat de piaţă, aceste reajustări trebuie până la urmă să se producă. Prin urmare, chiar dacă etalonul aur clasic al secolului al nouăsprezecelea nu era perfect şi îngăduia perioade de avânt (boom) şi de lichidare a erorilor (bust), el ne-a furnizat totuşi de departe cea mai bună ordine monetară pe care a cunoscut-o lumea vreodată, o ordine ce funcţiona, care împiedica scăparea de sub control a ciclurilor economice şi care a făcut posibilă dezvoltarea liberă a comerţului internaţional, a pieţei valutare şi a investiţiilor.