Euro vs Dolar

CAPITOLUL I

GENEZA DOLARULUI

Cuvantul dolar si semnul arhicunoscut in intreaga lume sunt mult mai vechi decat natiunea si valuta americana. Bancnota americana, in forma ei concreta, a vazut lumina zilei pentru prima data in urma cu peste 200 de ani, in timp ce cuvantul dolar este mai vechi de o jumatate de secol.

La inceputul secolului al XVI-lea, in Valea Sfantului Joachim in partea de nord-vest a Boemiei, a inceput sa functioneze o mina de argint. Ulterior, in zona apare orasul Sant-Joachimstal care incepe sa bata o moneda de argint, destinata nevoilor Imperiului Roman de Natiune Germana. Moneda avea imprimat chipul Sf. Joachim si, initial, era denumita joachimstaler, ulterior s-a statornicit termenul de taler (de altfel, talerul a fost inlocuit de marca germana abia in 1873, dupa unificarea Germaniei). Cu timpul, din comoditate, numele s-a prescurtat devenind "Talers" si peste si mai mult timp, accenul l-a transformat in "Dollars".

- Semnul care reprezinta acum dolarul american - $ a fost proiectat in 1788 de Oliver Pollock, un om de afaceri din New Orleans, inspirandu-se si combinand mai multe simboluri ale banilor spanioli.

Toate bancnotele reprezinta chipurile parintilor-intemeietori ai SUA: George Washington a 1 dolar, Thomas Jefferson a 2 dolari, Abraham Lincoln a 5 dolari, Alexander Hamilton a 10 dolari, Andrew Jackson a 20 dolari, Ulysses S.Grant a 50 dolari si Benjamin Franklin 100 dolari.

Evolutia monedei americane, dupa lansare pana in 1970

Una dintre primele masuri luate de tanara natiune americana a fost baterea unei monede proprii, utilizarea lirei si a shillingului englezesc devenind un semn de lipsa de patriotism. Astfel, pe 6 iulie 1785, la propunerea lui Thomas Jefferson, Congresul SUA a hotarat adoptarea dolarului drept moneda nationala. Era pentru prima oara cand tanara natiune americana alege sistemul monetar zecimal.

Criza finaciara mondiala din 1973- si prabusirea monetara a occidentului

"Euro reprezinta cel mai bun candidat pentru rolul de moneda unica, neputand fi inlocuita cu nici o alta moneda oricare ar fi tentatia pe termen scurt" - Jacques Delors

Introducerea monedei euro, ca moneda unica europeana, cunoaste mai multe etape.

In 1958, Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia au ratificat Tratatul de la Roma, creand prin acesta Comunitatea Economica Europeana.

Urmatorul pas a avut loc la sfarsitul anilor ’60, cand acordurile de la Bretton Woods au prezentat semne tot mai dese de slabiciune. Marca germana si francul francez s-au devalorizat amenintand astfel stabilitatea celorlalte monede europene. Astfel, in decembrie 1969, primul ministru luxemburghez, Pierre Werner, a fost convocat sa redacteze un raport la nivel inalt al Comunitatii Europene consacrat crearii unei uniuni monetare complete intre economiile europene. Raportul a fost dat publicitatii in anul 1970.

Pe fondul cresterii volatilitatii cursurilor de schimb pe plan international, prin Acordul de la Basel “sarpele in tunel”, apoi “sarpele monetar” începând cu 24 aprilie 1972, cele sase tari membre CEE au convenit plafonarea benzii de variatie la +/ - 4,50% de la +/-2,25%.

Denumirea este dată de imaginea evoluţiei cursului monedelor europene.

Acestea formează, în evoluţia lor, o linie ondulată („un şarpe”) care se încadrează într-un tunel ce reprezintă marjele de fluctuaţie autorizate de sistemul monetar internaţional.

Acest sistem de fluctuare a monedelor a avut două forme:

- şarpele în tunel (24.04.72 – 11.03.73)

- şarpele fără tunel (12.03.73 – 12.03.79)

Sarpele în tunel se caracterizează printr-o fluctuare a monedelor europene faţa de $ SUA şi între ele, în anumite limite, respectiv: 2,25% faţă de $ şi 4,5 % între ele. Astfel, există două tipuri de marje faţă de $ : inferioară si superioară, care formează un tunel, iar în interiorul acestuia există o bandă de fluctuare a cursurilor de schimb ale monedelor europene.

Funcţionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o monedă ECU şi pe definirea cursurilor pivot ale monedelor, faţă de ECU, precum şi pe un mecanism de intervenţii pe piaţa valutară.

Denumirea monedei ECU - European Currency Unit şi evocă o monedă franceză veche confecţionată din aur, care a circulat în Franţa, în secolul al XIII-lea şi care era rezervată numai marilor demnitari.

Moneda ECU era construită pornind de la un coş de monede al ţărilor participante la

sistem iar ponderea fiecăreia în definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecărei ţări şi de volumul schimburilor comerciale.

Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs central denumit „pivot”, între fiecare monedă si ECU. Marja de fluctuare între monede pe de o parte şi între acestea şi ECU era de 2,25%.

Creat, în 1973, Fondul european de cooperare monetară (FECOM) a constituit un organism de compensare multilaterală între băncile centrale europene, prin acordarea de credite pe termen scurt. Contribuţia băncilor centrale la fond era reprezentată de 20 % din rezervele în aur şi $ ale ţărilor respective.

Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate, comparativ cu mecanismul „şarpelui valutar”, prin posibilitatea de realiniere a cursului şi prin intervenţia fondului FECOM, în susţinerea cursurilor.