Evoluția actualizată a economiei mondiale - considerații statistice privind dezvoltarea economică, comerțul mondial și sistemul monetar-financiar mondial

INTRODUCERE

Cum orice acţiune naşte reacţiune, globalizarea este însoţită de un proces contrar de

regionalizare, de localizare, de organizare a vieţii economico-sociale cît mai aproape de individ şi de nevoile sale, proces ce poate lua uneori chiar forme extreme de tribalizare, degenerînd în naţionalisme şi fundamentalisme de tot soiul. Fără să fie fenomene noi, globalizarea şi regionalizarea cunosc astăzi forme accentuate de evoluţie. Din intersecţia lor derivă o serie de implicaţii importante pe multiple planuri: economic, social, moral, politic, cultural-filosofîc, apariţia de noi mentalităţi, de unde necesitatea unor noi acţiuni, a unui cadru instituţional reformat, a unor noi categorii de gîndire, politici şi legiferări, care să dea contur unei noi ordini internaţionale.

Globalizarea conduce - se pare - la o polarizare accentuată a bogăţiei, la apariţia

bogăţiei fără naţiuni şi a naţiunilor fără bogăţie. Economia reprezintă locomotiva globalizării,

ea a devenit globală într-un sens în care politica încă nu e, obligîndu-ne să ne actualizăm în

egală măsură conceptele şi comportamentele. Urmare a acestor evoluţii, în special a

dereglementării, liberalizarea pieţelor şi circulaţiei capitalurilor, încet dar sigur, dispare legătura dintre stat, teritoriu, populaţie şi avuţie, de unde o erodare semnificativă a suveranităţii naţionale, a fundamentelor fiscalităţii, a politicilor economice şi sociale. Cel puţin din punct de vedere economic, războiul cu spaţiul a fost cîştigat. Graţie şi unui suport tehnic deosebit, tranzacţiile se desfăşoară la mari distanţe cu viteze tot mai accelerate.

Dinamicitatea a devenit spiritul guvernor al lumii actuale şi unul dintre aspectele cele mai semnificative care ilustrează paradigma globalizării, factor de dezechilibru şi, în acelaşi timp, de trecere spre un nou echilibru. Cum spunea Ralf Dahrendorf, "Dacă revoluţia tehnologică şi informatică şi deschiderea pieţelor financiare au contribuit la furnizarea mijloacelor de difuzare ale fenomenului, atunci e adevărat că economia globală a identificat în flexibilitate o condiţie de neeludat pentru realizarea sa" 1.

Dinamicitatea, mobilitatea şi flexibilitatea au devenit, cum evidenţia Zygmunt

Bauman, puternici factori de stratificare, de schimbare a ierarhiilor sociale, politice, economice şi culturale. "Se creează astfel o nouă asimetrie între natura extrateritorială a puterii şi teritorialitatea "întregii vieţi", pe care noua putere, acum neancorată, capabilă să se deplaseze cu repeziciune şi fără preaviz, o poate exploata şi abandona pentru a suporta consecinţele exploatării”.

Creşterea complexităţii organizaţiilor internaţionale, a rolului şi forţei acestora, a venit

pe cale de consecinţă. Deşi vorbesc mult despre flexibilitate, ele au adoptat tipare de lucru

oarecum standardizate, uniformizate, pentru toate ţările, pe care le aplică cu ajutorul puterii şi

centralizării sistemului informaţional, susţinînd hegemonia celor puternici pe piaţa mondială.

Astfel a crescut fără precedent forţa şi dominaţia firmelor multinaţionale, a marilor concerne şi conglomerate economice. Astăzi, aproape jumătate din producţia industrială a ţărilor lumii e realizată de întreprinderi conectate la reţele internaţionale. Puterea, începînd cu cea economică, se concentrează în tot mai puţine şi mai sigure mîini.

Politica de dezvoltare regională a UE este o expresie a ideii de solidaritate socială şi

economică, a cărei consolidare este socotită a fi un fundament al procesului de integrare totală a statelor membre. Modul în care funcţionează sistemul FS ca principal instrument al politicii de dezvoltare regională reprezintă o ilustrare elocventă a acestei idei.

Fondurile Structurale sunt în ultima instanţă o alocaţie semnificativă (cea. 30%) din bugetul Comunitar. Acest buget este alcătuit din contribuţiile diferenţiate ale statelor membre, contribuţii care sunt corelate cu mărimea şi puterea economică a acestora.

EVOLUȚIA ACTUALIZATĂ A ECONOMIEI MONDIALE. CONSIDERAȚII STATISTICE PRIVIND DEZVOLTAREA ECONOMICĂ, COMERȚUL MONDIAL ȘI SISTEMUL

MONETAR- FINANCIAR MONDIAL

Globalizarea semnalează deci apariţia unei noi economii, concept discutabil care

semnifică, în esenţă, economia bazată pe noile tehnologii, cu extensie la scară planetară.

Sistemul tradiţional al economiilor naţionale relativ închise, sau cel puţin protejate, entităţi care stabilesc între ele relaţii economice prin comerţ şi investiţii străine, lasă locul unor forme de integrare-cooperare tot mai extinse, unor specializări noi şi unor interdependenţe crescute,

întreprinderile îşi modifică strategiile internaţionale, dezvoltînd reţele extinse la scară globală,

ce utilizează resursele, capacităţile şi potenţialităţile de piaţă ale diferitelor ţări sau zone

geografice, absorbindu-le în interiorul unei strategii globale unice.

Rezultatul e că deplasarea şi acumularea capitalului, organizarea producţiei, comerţulşi investiţiile se realizează tot mai mult la scară planetară, conturînd noile trăsături distinctive

ale economiei mondiale. Desigur, aceasta nu înseamnă că statele şi economiile naţionale au

dispărut. Multe rămîn încă organizate la scară naţională, specificul naţional, sub aspectele sale

politice, sociale, culturale, influenţează şi condiţionează chiar dinamica proceselor globale.

Totuşi, contururile naţionalului, limitele autonomiei sale, opţiunile sale de politică economică,

se pierd pe traseele de dezvoltare actuale, dominate de evoluţiile globale. Astfel, se schimbă

poziţia relativă a ţărilor pe plan internaţional, confîgurînd o nouă diviziune mondială a muncii

şi o nouă geopolitică globală. Vorba lui Noica, e plină lumea de non-elefanţi. Vremea unei lumi unipolare a trecut. Doar preţ de o generaţie au dominat SUA lumea

ca unica putere globala. Viitorul va aparţine blocurilor continentale, regionale şi concurenţei

acestora. Căci mondializarea se însoţeşte de o integrare economica şi o cooperare instituţionala la nivel regional. Care sînt fundamentele economice, sociologice şi administrativ-instituţionale ale acestui proces?

In ultimii ani s-a produs o regionalizare şi o internaţionalizare crescîndă a producţiei si

a finanţelor, deci atât a economiei reale cât şi a celei monetare. In plus, importanţa crescândă a unor zone şi ţări avansate, sau nou-industrializate, a antrenat schimbări majore în diviziunea

internaţională a muncii, în fluxurile internaţionale de capital, în cele comerciale si de investiţii,

concomitent cu o creştere nemaiîntîlnită a vitezei tranzacţiilor, cu comprimarea crescîndă a

spaţiului. Astfel, echilibrul puterii economice s-a deplasat în mod semnificativ, fiind repuse în

cauză suveranitatea naţională si chiar legitimitatea statelor-naţiune, autonomia guvernamentală şi rolul Statului.

Au apărut, în schimb, alţi actori importanţi sub- sau supranaţionali, cum sânt FMI,

Banca Mondiala, Organizaţia Mondială a Comerţului, precum şi numeroşi actori regionali şi

locali, actori aparent disparaţi, dar legaţi prin fire nevăzute într-o reţea de interdependenţe şi

potenţialităţi. Aceasta a făcut să se vorbească despre un nou medievalism, o nouă organizare

politică, fragmentară si descentralizată, similară celei din Evul mediu şi opusă sistemului statal westfalian, ce a dominat epoca modernă, mai precis ultimele trei sute de ani.

Totuşi, deşi atrăgător ca sintagmă, acest "nou medievalism" nu este decât o metaforă

ce vrea să evidenţieze mai bine faptul că Statul nu mai are acelaşi rol în sistemul internaţional,

că el se confruntă cu emergenţa autorităţilor concurente la nivel local, regional, mondial, cu

redefiniri de identităţi comunitare. Nu există o opinie unică privind noul rol al statului, privind

nivelul optim al intervenţiei sale şi locul său în noua conjunctură globală. Aceasta, împreună cu absenţa unor structuri instituţionale adecvate la nivel mondial, care să preia funcţiile cedate de statul-naţiune, conduce la dezvoltarea unor structuri regionale diverse, a căror importanţă creşte tot mai mult. Mondializarea şi regionalizarea nu sânt procese şi fenomene contradictorii, ci complementare, ele se susţin mutual