Ideologia, Mereu și Pretutindeni

O definitie mai clară decat cea aparută în cadrul unei dintre cele mai serioase enciclopedii în domeniul ideologiilor-Enciclopedia Blackwell -aproape că nu se poate imagina:”Ideologiile sunt constelatii de credinte si expresii cu încărcătură simbolică,prin care lumea este prezentată,interpretată si evaluată într-un mod menit să modeleze,să mobilizeze,să orienteze,să organizeze si să justifice anumite modalitati sau directii de actiune si să anatemizeze altele”.Lucrurile sunt departe de a fi asa. Ideologia este un concept care excelează prin ambiguitate.Astăzi,când găsim munti de informatie,sensul initial al definitiei deseori se schimbă.Astfel,conform Dictionarului Politic ideologia capătă noi intelesuri.În semnificatia actuală ideologia se referă la acel ansamblu de idei si principii care stabilesc o anume formă de guvernământ, sau o filozofie socială asupra celei mai bune forme de organizare a statului care satisface optim nevoile si împlineste la cel mai înalt nivel asteptările cetătenilor.În acceptia consacrată de V.I.Lenin, ideologia este ansamblul ideilor şi concepţiilor care reflectă, într-o formă mai mult sau mai puţin sistematizată, interesele şi aspiraţiile membrilor unei clase sau ale unei pături sociale, determinate de condiţiile obiective ale existenţei acestora, şi care serveşte la justificarea, la consolidarea sau la schimbarea relaţiilor sociale, în menţinerea sau crearea cărora clasa respectivă este interesată.

Din ideologie fac parte ideile politice, juridice, morale, religioase, artistice, filozofice etc. În această ipostază, ideologia este o parte a conştiinţei sociale; în societatea împărţită în clase, ea are un caracter de clasă. Sfera ideologiei este mai îngustă decît aceea a conştiinţei sociale, care cuprinde şi elemente fără caracter de clasă (ideile cu care operează ştiinţele naturii, diverse discipline cu caracter formal şi experimental), precum şi elemente nesistematizate (care intră în sfera cunoaşterii comune şi a psihologiei colective a oamenilor).

Ideologia dominantă într-o societate dată este aceea a clasei dominante sau conducătoare deoarece, posedînd mijloacele producţiei materiale, aceasta dispune şi de mijloacele producţiei şi difuziunii spirituale şi deci de posibilitatea de a impune celorlalte clase ideile sale. Reflectînd baza economică a societăţii, ideologia intră în componenţa suprastructurii, care are o sferă mai largă, incluzînd, pe lîngă idei, şi instituţii. Ca parte componentă a suprastructurii, ideologia are o independenţă relativă faţă de baza economică de care a fost generată. Ideologia exercită o influenţă asupra altor laturi ale vieţii sociale, printre care şi asupra bazei care a generat-o. Ea accelerează sau frînează dezvoltarea socială, în funcţie de rolul progresist sau reacţionar pe care îl are, într-o epocă istorică dată, clasa căreia îi aparţine.

Valoarea cognitivă şi eficienţa unei ideologii depind de reflectarea gradual adecvată a existenţei sociale, a contradicţiilor obiective ale acesteia şi de influenţa pe care ea o cîştigă datorită acestui fapt: „Teoria devine o forţă materială de îndată ce cuprinde masele“ (K. Marx). Dealtfel, orice ideologie este menită să servească, în ultimă instanţă, cerinţelor acţiunii sociale în general, ale acţiunii politice în special. Lupta ideologică este, alături de cea politică şi economică, una dintre formele luptei dintre clase şi grupuri sociale, exprimînd opoziţiile sau deosebirile de interese ale acestora şi mai ales caracterul ireconciliabil al intereselor fundamentale ale claselor antagoniste.

În accepţia iniţială dată de Marx şi Engels-este conştiinţa falsă, mistificată, alienată, reflectare iluzorie, „răsturnată cu capul în jos“, a raporturilor oamenilor cu natura, precum şi a raporturilor dintre oameni, condiţionată de limitele de clasă şi istorice ale unei epoci. Prin critica ideologiei sau critică ideologică, concepţia lui Marx pune în evidenţă elementele de cunoaştere adecvată cuprinse într-o construcţie ideologică în care acestea se împletesc cu elemente de cunoaştere inadecvată.

Alte acceptiuni clasice si moderne ale ideologiei:

Gramsci:discurs, de obicei cu tentă idealistă, al intelectualilor „traditionali” menit să mascheze totala lor desuetudine (ideologiile arbitrare); discurs care organizează masele umane si creează terenul pe care omul actionează, dobândeste constiinta propriei sale pozitii, luptă etc. (constiintă colectivă de clasă conectată) (ideologiile organice).

Althusser : ideologia are o existentă cvasimaterială, capabilă să definească ceea ce gândesc oamenii, întruchipată în societatea noastră prin „aparatul ideologic de stat”: biserici, scoli si sindicate; ideologia nu este doar o reprezentare iluzorie a realitătii, ci si mijlocul prin care omul îsi trăieste relatia cu realitatea; orice ideologie are functia (care o defineste) de a „constitui” indivizi concreti ca subiecti (ai autoritătilor etc.).

Karl Mannheim: idee transcendentă situational, care nu reuseste niciodată de facto să-si realizeze continutul.

Minogue: ostilitate împărtăsită pentru modernism: pentru liberalism în politică, pentru individualism în practică si pentru piată în economie.

Sartori: unealtă analitică; opusul pragmatismului.

Seliger: orice set de credinte orientate spre actiune organizate într-un sistem coerent.

Geertz: sistem cultural.

McLellan :un aspect al tuturor sistemelor de semne si simboluri în măsura în care ele sunt implicate într-o distributie asimetrică a puterii si resurselor.