Managementul resurselor umane și adaptarea la schimbări a organizației - studiu de caz realizat la SC CEC Bank SA

INTRODUCERE

În zilele noastre se remarcă o preocupare deosebită pentru performanţa şi în special pentru performanţa resurselor umane. În contextul marilor schimbari din societatea românească, acţiunea forţelor pieţei contemporane determină un anumit comportament, ce are ca dominantă competiţia pentru resurse, clienţi si furnizori, competiţie în care performanţa deţine un rol deosebit de important.

Locul Managementului resurselor umane este bine precizat in cadrul Managementului general. Managementul resurselor umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială si morală, până în momentul încetării contractului de muncă.

Această definiţie corespunde sistemului „om-solicitări”, în care omul ocupă locul central, fiind nevoit să răspundă solicitărilor tuturor factorilor cum ar fi:

• relaţiile din colectivul de muncă

• motivaţia pentru muncă

• condiţiile tehnice ale muncii

• mediul de muncă

• preocupări personale

• alţi factori solicitanţi

Evaluarea performanţelor, numită şi clasificarea angajaţilor sau evaluarea rezultatelor, constă în aprecierea gradului în care angajaţii îşi îndeplinesc responsabilităţile de serviciu.

Sistemul de evaluare asigură legătura dintre recompensa pe care un salariat speră să o primească şi productivitatea pe care o realizează, succesiunea normală fiind: productivitate - evaluarea performanţei - recompensa.

Comunicarea reprezintă unul dintre cele mai dificile aspecte ale muncii unui manager. Sursa majorităţii problemelor de comunicare o constituie diferenţa dintre conţinutul mesajului sau impactul pe care managerul intenţionează să-l transmită şi modul în care ceilalţi membri ai organizaţiei recepţionează mesajul.

Una dintre cele mai potrivite căi prin care managerul poate deveni mai eficient este să afle ce impact au acţiunile şi cuvintele lor asupra celor din jurul său. Cheia pentru a cunoaşte impactul mesajului asupra celorlalţi rezidă în provocarea unei reacţii din partea lor, feed-back-ul, ceea ce implică un risc. În relaţiile personale, oamenii sunt din ce în ce mai deschişi faţă de ceilalţi pe măsură ce capătă mai multă încredere unii în alţii. În context organizaţional, lucrurile se schimbă datorita, pe de o parte, faptului că managerul deţine puterea, iar pe de altă parte, faptului că informaţiile sunt distorsionate la trecerea lor prin canalele informale de comunicare.

Dezvoltarea resurselor umane implică un proces de instruire a oamenilor pentru a îndeplini sarcinile de care este nevoie în organizaţie. Problema constă în recunoaşterea tipului de instruire de care angajaţii au nevoie. Toate deciziile de instruire trebuie să ţină cont de motivarea angajatului supus formării.

CAPITOLUL 1

RESURSELE UMANE – RESURSELE STRATEGICE ALE ORGANIZAŢIEI

1.1 Definirea conceptului de resurse umane

Managementul resurselor umane reprezintă ştiinţa şi arta elaborării şi implementării strategiei şi politicii de personal, în vederea realizării cu maximum de eficienţă a obiectivelor firmei.

Este o ştiinţă pentru că formulează şi generează concepte, legi, principii, reguli, metode, tehnici şi instrumente de conducere şi artă, pentru că la aplicarea lor în practică ţine seama de condiţiile specifice ale fiecărei firme. De modul în care se aplică în viaţa firmei ştiinţa şi arta mangementului resurselor umane depinde, în mare măsură, punerea în operă a mijloacelor financiare, tehnice, materiale şi în final, succesul firmei, gradul ei de competitivitate, nivelul profitului şi al eficienţei sale.

Resursele umane includ resursele umane primare, adică populaţia sub aspectul ei cantitativ si structural, ca şi pe cele derivate – stocul de învăţământ şi de cunoştinţe ştiinţifice, inovaţia etc. Resursele umane primare depind de factorul demografic, de numărul persoanelor apte de muncă, de structura acestora pe sexe, pe ramuri şi subramuri de producţie, ca şi de calificarea lor.

Resursele de muncă, se referă la acele caracteristici ce definesc capacitatea oamenilor de a munci, respectiv abilităţi înnăscute sau dobândite, cunoştinţe, care împreună cu tradiţiile şi experienţele în producţie constituie principala formă de acumulare în avuţie.

G.A. Cole face urmatoarele sublinieri referitor la managementul resurselor umane „Aceasta expresie se referă de obicei la absorbirea deciziilor de personal în cadrul responsabilităţilor operaţionale ale departamentelor de linie, precum şi în activităţile strategice ale organizaţiei, ceea ce poate reduce chestiunile de personal la aspecte de buget, număr de persoane şi performanţă economică globală. În abordarea de tip managementul resurselor umane, există tendinţe ca părţile interesante să fie văzute strict în calitate de clienţi şi acţionari iar problema performanţei angajaţilor să fie văzută mai ales în termeni de elaborare a metodelor corespunzătoare de selecţie şi de pregătire profesională pe post, precum şi de perfecţionare a capacităţilor de conducere necesare pentru a facilita atingerea de către angajaţi a obiectivelor impuse.”