Politica ocupării

CAPITOLUL 1: POLITICA OCUPARII

Politica de ocupare are ca obiectiv menţinerea si cresterea gradului de ocupare a populaţiei active prin acţiuni directe sau indirecte menite să asigure locurile de muncă pentru noile generaţii ce devin active, someri sau alte persoane care vor să se angajeze ca salariaţi.

Politica ocupării este in conţinutul său foarte complexă, fiind, în principal, un amestec de acţiuni active si acţiuni pasive, acestă împărţire avand un caracter relativ, pentru că despre fiecare acţiune s-ar putea spune că are atat un caracter activ, cat si pasiv.

Ocuparea forţei de muncă este importantă pentru asigurarea si cresterea viitoare a performanţelor unei economii naţionale. Economistii si oamenii politici sunt de acord cu faptul că performanţele si stabilitatea unui sistem economic trebuie apreciate prin prisma stării prezente si a perspectivelor conferite ocupării forţei de muncă, într-un context stiinţifico-tehnologic si economico-financiar extrem de dinamic, alături de nivelul si evolutia veniturilor, a preţurilor, de calitatea, cantitatea si diversitatea bunurilor oferite etc.

Problemele ocupării si folosirii resurselor de muncă au fost în atenţia oamenilor de pretutindeni, fie ei simpli ofertanţi (prestatori) de munci, fie oameni de stiinţă si guvernanţi, fie administraţii guvernamentale. În mare, ocuparea a fost considerată ca o problemă demografică si socială, respectiv premisele folosirii forţei de muncă, potenţialului de muncă, folosire care poate fi privită ca o problemă economico-socială si culturală.

1.1 Acţiuni active si acţiuni pasive menite să asigure ocupare a

resurselor de muncă

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii, diminuandu-se dezechilibrele si disfunctionalităţile.

Acestea au ca obiectiv menţinerea si cresterea gradului de ocupare a populaţiei active prin acţiuni directe sau indirecte menite să asigure locuri de muncă pentru tinerii care intră pe piaţa muncii, pentru someri sau alte persoane ce vor să se anagajeze ca salariaţi. Politica ocupării este în conţinutul său foarte complex, fiind, în principal, un amestec de acţiuni active si acţiuni pasive, această împărţire avand un caracter relativ, pentru că despre fiecare acţiune s-ar putea spune că are atat un caracter activ, cat si unul pasiv.

Politica de ocupare a forţei de muncă este politica social-economică si demografică ce se bazează pe acţiunea directă a statului si constă în elaborarea si coordonarea unor programe de pregătire, calificare, reorientare a somerilor sau a potenţialilor someri, a unor programe de împărţire a muncii sau de încadrare cu orar atipic, reglementări pentru crearea unor posibilităţi suplimentare de angajare etc.

Acţiunile active au scopul de a crea noi locuri de muncă si de a mari gradul de ocupare. Aceasta vizează o dezvoltare rapidă a unor noi competenţe si oportunităţi de ocupare a forţei de muncă prin: asistenţa în căutarea unui loc de muncă; programe educaţionale si de instruire continuă; crearea directă a unor locuri de muncă care să permită acumularea de experienţă.

Dintre măsurile active de ocupare cele mai relevante sunt:

- Ameliorarea conţinutului învătămantului de toate gradele;

- Îmbunătăţirea orientării scolare si profesionale a tinerilor;

- Stimularea mobilităţii persoanelor active spre noi locuri de muncă;

- Încurajarea cercetării stiinţifice pentru extinderea activităţilor economico-sociale;

- Extinderea măsurilor ecologice; amplificarea investiţiilor ca act economic fundamental.

Măsurile active ale politicii active de ocupare, mecanismele de promovare a forţei de muncă se grupează in două categorii: măsuri care stimuleaza cresterea cererii de forţa de muncă si măsuri care reduc oferta mare de forţa de muncă.

Cele mai importante măsuri care stimulează cresterea cererii forţei de muncă sunt:

- Asistenţă pentru investiţiile generatoare de locuri de muncă;

- Asistenţă pentru menţinerea locurilor de muncă;

- Sprijin petru menţinerea locurilor de muncă;

- Cresterea capacitătii antreprenoriale a regiunii;

- Organizarea si sprijinirea lucrărilor publice;

- Sprijin în vederea reducerii orelor de lucru.

Din categoria măsurilor care reduc oferta de forţa de muncă amintim:

- Asistenţa pentru migrarea forţei de muncă;

- Diverse tipuri de sprijin legate de pensionare înainte de limita de varsta;

- Limitarea imigraţiei forţei de muncă;

- Extinderea perioadei de formare profesionala a tinerilor.

Acţiunile pasive urmăresc menţinerea ocupării, dar si cresterea productivităţii muncii, precum si plăţile ajutoarelor de somaj. Măsurile pasive ale politicii forţei de muncă urmăresc să compenseze într-o anumită măsură, veniturile deficitare cauzate de somaj si urmăresc găsirea de soluţii pentru angajarea excedentului de forţa de muncă.

Cele mai importante măsuri pasive ale politicii de ocupare sunt:

a) Ajutorul de somaj, dimensiunea si durata acestuia

b) Ajutor de integrare profesionala

c) Alocaţia de sprijin

a) Ajutorul de somaj

În Romania, Legea nr.1/1991 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea forţei de muncă a fost modificată cu Legea nr.76/2002, care a intrat în vigoare la 1 martie 2002, iar prin HG nr. 174/2002 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare ale acestei legi.

Conform Legii nr.76/2002, pot beneficia de ajutor de somaj persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut pentru motive neimputabile lor si care au contribuit la fondul de somaj cu cel puţin 6 luni din ultimele 12 luni; absolvenţilor de învatamant care, în termen de un an de la absolvire s-au angajat si nu au beneficiat integral de ajutor de încadrare profesionala, indiferent de vechimea în munca; persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuala si membrii asociaţiilor familiale dacă au contribuit la constituirea fondului de somaj pe o perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori înregistrarii la oficiile de muncă.

Cuantumul indemnizaţiei de somaj este o sumă fixă, neimpozitabilă, lunară, reprezentand 75% din salariul de bază brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestuia. Se acordă pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează: