Procesul de Extindere al Uniunii Europene și Consecințele sale Economice la Nivel Inter și Intra-regional

Rezumat

Extinderea UF. reunifică progresiv continentul nostru, divizat în urma ultimului război mondial, în felul acesta, zona de pace, stabilitate şi prosperitate, de care vest-europenii s-au bucurat timp de mai multe generaţii, se extinde şi în Europa Centrală şi de Est. Scopul istoric al Comunităţii Europene, devenită în prezent Uniunea Europeană, era să evite un conflict sau chiar un război, prin integrarea economică şi politică a membrilor săi. Extinderea acestuia pentru a cuprinde şi restul Europei este un beneficiu de o inestimabilă valoare.

Procesul de extindere aduce cu sine rezultate pozitive în multe domenii ale politicii publice, ce sunt de interes pentru cetăţenii europeni. Pentru ca succesul acestui proces să fie însă deplin, este necesar să se definească o strategie clară. Cum poate fi el gestionat astfel încât beneficiile să fie maxime ? în trecut, atenţia presei, a opiniei publice şi a autorilor de strategii s-a concentrat asupra procesului de aderare - "cum şi când vor adera noile state membre ?". În prezent, atenţia trebuie să se deplaseze către întrebarea "ce se întâmplă după aderarea acestor ţări?" şi "ce politici sunt necesare într-o Uniune Europeană lărgită ?".

Introducere

Cuvinte cheie ( cooperare, integrare, aderare, dezvoltare )

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în1951 între şase state europene: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. După cinci valuri de aderări (1973: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie; 1981: Grecia ; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia ; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), aderarea României, împreună cu Bulgaria, la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 încheie astfel cel de-al cincilea val al extinderii Uniunii, iniţial la 1 mai 2004, prin aderarea celor opt state din Europa Centrală şi de Est, alături de Cipru şi de Malta.

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004.Raportul de ţari privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România şi Bulgaria. Cele două ţări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Nemunster din Luxemburg astfel, de la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană este o comunitate ce reuneşte 27 de state membre şi o populaţie de 492,8 milioane de locuitori şi care are 23 de limbi oficiale.

Extinderea este un pas important în construcţia unei Uniuni Europene mai puternice şi mai competitive, necesară pentru stabilizarea întregului continent european, consolidarea păcii şi democraţiei, întărirea economică şi dezvoltarea durabilă, precum şi pentru asimilarea diversităţii culturale şi istorice europene.

A fost un proces de durată şi împreună cu toate celelalte entităţi implicate, reţeaua Camerelor de Comerţ europene a contribuit din plin la pregătirea procesului de aderare

Aderarea celor două noi state la Uniunea Europeană a generat o serie de modificări instituţionale la nivelul Uniunii Europene. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, România are în mod identic cu toate celelalte state membre, drept de vot în toate reuniunile Consiliului Uniunii Europene; având în vedere că este cel de-al şaptelea stat membru ca mărime în Uniune, României îi sunt atribuite 14 voturi.

De asemenea, tot la 1 ianuarie 2007, Consiliul a adoptat noua listă de exercitare a succesiunii preşedinţiilor la nivelul Consiliului UE, România urmând să deţină acest mandat în perioada iulie-decembrie 2019. Totodată, potrivit Tratatului de Aderare, României îi revin o serie de poziţii în instituţiile comunitare, iar cetăţenii români au posibilitatea de a lucra în cadrul instituţiilor europene.

Aderarea României la UE a implicat aderarea la un spaţiu de reguli bine definite, care reglementează buna funcţionare a Uniunii în majoritatea politicilor existente. Neaplicarea acestor reguli pot genera măsuri corective la adresa tuturor statelor membre prevăzute de acquis-ul comunitar: măsuri de salvgardare punctuale, corecţii financiare cu privire la fondurile europene, măsuri privind politica concurenţei sau declanşarea unor acţiuni în constatarea neîndeplinirii unei obligaţii de drept comunitar - infringement procedures. De la data aderării, România este şi ea supusă, similar celorlalte state membre, posibilităţii aplicării acestor măsuri corective, în cazul nerespectării legislaţiei comunitare şi respectiv a obligaţiilor de stat membru. Instituţia care asigură buna aplicare a legislaţiei este Comisia Europeană, în calitatea sa de Gardian al Tratatelor, există şi cazuri în care măsurile sunt aplicate de Consiliu.

Alături de aceste măsuri, procesul de extindere, datorită complexităţii sale, a generat includerea, atât în Tratatul de Aderare al statelor care au aderat la 1 mai 2004, precum şi în Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei, a unor clauze asiguratorii specifice, cu aplicabilitate pe o perioadă de trei ani de la data aderării (în cazul României, această perioadă s-a încheiat la 31 decembrie 2009).Urmare Raportului de monitorizare din 26 septembrie 2006, Comisia Europeană a decis adoptarea unei decizii privind înfiinţarea unui Mecanism de Cooperare şi Verificare privind justiţia şi combaterea corupţiei pentru România şi Bulgaria în scopul menţinerii, după aderare, a unei monitorizări atente a progreselor în aceste domenii, fără a genera, însă, alte tipuri de măsuri asiguratorii în raport cu cele prevăzute prin Tratatul de aderare.