Rolul Cheltuielilor Publice în Opinia lui John Maynard Keynes

Capitolul I: Viaţa şi activitatea lui John Maynard Keynes

John Maynard Keynes

John Maynard Keynes a fost un economist britanic ale cărui idei au influenţat profund teoria şi practica macroeconomiei moderne şi a politicilor economice guvernamentale. Acesta a promovat utilizarea măsurilor fiscale şi monetare pentru a contracara efectele recesiunilor şi depresiunilor economice. Ideile sale stau la baza şcolii de gândire cunoscută sub numele de scoala keynesistă.

In 1930, Keynes a revoluţionat gândirea economică, întorcând ideile vechi ale gandirii economice neoclasice, care consideră că pieţele libere vor oferi în mod automat, într-o perioadă de timp scurtă spre medie, ocuparea totală a forţei de muncă, atâta timp cât muncitorii erau dispuşi să-şi adapteze cererile salariale în funcţie de piaţă. Keynes în schimb, a argumentat că propensitatea spre consum determină nivelul general al activităţilor economice şi că o cerere neadecvată, ar duce la perioade lungi de şomaj ridicat. După cel de-al II-lea Război Mondial, ideile lui Keynes, privind politicile economice, au fost adoptate de către principalele economii vestice. În timpul anilor 1950 şi 1960, succesul ideilor keynesianiste au rezultat în adoptarea de către aproape toate economiile capitaliste, promovând astfel social liberalismul.

Influenţa lui Keynes a inceput să scadă în anii 1970, parţial datorită unor probleme ce au început să afecteze economiile anglo-americane de la începutul decadei, şi parţial datorită criticilor aduse de către Milton Friedman şi a altor economişti care erau pesimişti în legătură cu capacitatea guvernelor de a regulariza ciclurile economice prin intermediul politicii fiscale. Însă, în urma apariţiei crizei financiare globale din 2007, gândirea keynesianistă a început să fie favorizată din nou, aceasta aflându-se la baza politicilor economice ale conducătorilor George W. Bush şi Barack Obama ai Statelor Unite ale Americii şi ale prim-ministrului Gordon Brown al Marii Britanii şi a altor lideri globali.

Keynes este considerat de majoritatea economiştilor drept unul din fondatorii macroeconomiei moderne, şi unul dintre cei mai influenţi economişti ai secolului al XX-lea. În 1999, revista “Time” l-a inclus pe John Maynard Keynes în lista lor a “celor mai importante şi influente 100 de personalităţi ai secolului 20”, argumentând că: “Ideea sa radicală cum că guvernele ar trebui să cheltuie bani pe care nu-i au, este posibil să fi salvat capitalismul”.

Teoria keynesistă

În teoria keynesistă deciziile din sectorul privat uneori duc la rezultate macroeconomice nefaste şi astfel susţine faptul că sectorul public ar trebui să intervină prin politici monetare, stabilite de banca centrală, şi politici fiscale ale guvernului pentru a stabiliza ciclurile economice. Ideile care formează baza teoriei keynesiste au fost publicate pentru prima oară în “Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor” publicată în 1936 de către John Maynard Keynes. Teoria keynesianistă susţine o economie mixtă cu un sector privat predominant, dar cu un rol important al sectorului public.

Conform acestei teorii, anumite acţiuni luate la nivel microeconomic, dar în mod colectiv de către mai multe firme sau persoane, pot crea dezechilibre financiare în care oferta să depăşească cererea. Acest dezechilibru se observă în special în perioadele de recesiune sau depresiune economică când, cantităţi mari de forţă de muncă nu sunt utilizate. Într-o asemenea situaţie, J.M. Keynes susţine că politicile guvernamentale pot stimula cererea, crescând astfel activitatea economică şi reducand factori negativi precum inflaţia şi somajul.

Majoritatea susţinătorilor acestei teorii susţin o politică de stabilizare activă pentru a reduce amplitudinea ciclurilor economice. Acest lucru nu înseamnă neaparat că efectele negative vor dispărea complet, însă este crezut faptul că atunci când rata şomajului este foarte ridicată, politica guvernamentală poate folosi o politică monetară expansionistă.

Keynes susţine că soluţia împotriva Marii Depresiuni a fost să stimuleze economia prin intermediul a două parghii: reducerea ratelor dobanzii şi investirea în infrastructură. Investiţiile făcute de guvern introduce capital în economie, care la rândul său antrenează alte investiţii din mediul privat pentru a satisface cererea creată de investiţiile guvernului. Stimulentul iniţial porneşte o cascadă de evenimente a carui efect în activitatea economică este un multiplu al investiţiei originale.