Extras din proiect
Revoluția științifico-tehnică actuală a condus pe planul relațiilor economice internaționale la sporirea în ritmuri alerte a transferului de cunoștințe științifice și tehnice. În măsura în care noua tehnologie nu este încorporată în instalații, utilaje sau alte bunuri tangibile, transferul internațional de cunoștințe științifice și tehnice constituie un flux invizibil care înglobează o mare varietate de tranzacții, ce pot fi totuși sistematizate în două componente și anume: pe de o parte comerțul cu brevete, drepturi de autor (copyright), know-how, iar, pe de alta parte în servicii de consultanță-inginerie și de prelucrare a datelor de asistență tehnică etc.
Considerat ca activitate distinctă, transferul de tehnologie reprezintă un proces care se desfășoară într-un ambient social, economic și politic aflat în continuă și rapidă schimbare. Datorită importanței esențiale pe care o reprezintă tehnologia ca resursă pentru dezvoltare, semnificațiile procesului de transfer de tehnologie depașesc în prezent cadrul relativ ingust al discutiilor și negocierilor tehnico-economice propriu-zise. Transferul de tehnologie fiind „un mijloc de satisfacere a nevoilor social umane legate de dezvoltare” rezultă ca problemele de eficiență tehnică și economică trebuie imbinate cu cele de eficacitate de transferului de tehnologie.
Transferul internațional de tehnologie constituie o componentă importantă a dezvoltării, dar și a contradicțiilor existente azi între țările sarace și cele bogate, devenind un obiect principal al luptei țărilor în curs de dezvoltare și, în consecință, a unor dezbateri în forurile internaționale.
Necesitatea transferului internațional de tehnologie derivă din funcțiile sistemului cercetării științifice și al dezvoltarii tehnologice și anume:
- forța motrică a producției materiale;
- factor important de amplificare a venitului național;
- stimulator al progresului tehnic;
- perfecționează și creează noi produse, tehnologii și noi procedee de fabricație;
- generator de metode noi de organizare științifică a muncii și a producției;
- participă la cooperarea științifică internațională;
Transferul internațional de tehnologie este cuprins în sistemul transferului de tehnologie al sistemului cercetării științifice. Modelul simplificat al procesului de progres tehnic arată astfel:
-
Traseul idee până la aplicare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) trebuie să dureze nu mai mult decât este nevoie ca rezultatele să fie competitive pe piețe internaționale și, în consecință, să fie utile dezvoltării economico-sociale;
b) să reducă la minimum nivelul incertitudinii și să asigure, prin evaluarea acestora, reducerea riscurilor;
c) să se realizeze cu un volum redus de costuri;
d) să asigure maximum de beneficii din ansamblul activității realizate;
e) să poata fi realizat în contextul organizatoric, material și uman existent sau prevazut în perspectivă.
Cu privire la formele și instrumementele de realizare a transferului internațional de tehnologie, se poate discuta de existența a două mari categorii, luându-se drept criteriu consimțământul deținătorului de tehnologie:
a) Transferul internațional de tehnologie efectuată fără consimțământul deținătorului:
În această situație, procesul de transfer de tehnologie are un caracter aleatoriu și nu vizeaza atingerea unui obiectiv comun de către părțile implicate. Deținătorul, fiind determinat să participe din considerente de prestigiu la diverse acțiuni de marketing din dorința de a obține el însuși informații fără consimțământul altor deținători de tehnologii, nu poate împiedica complet difuzarea unor informații tehnologice pe care le deține. Acest proces de difuzare a informațiilor se numește „fenomen al externalităților”.
Alături de aceasta mai sunt și alte posibilitati de transmitere a informațiilor tehnologice și, implicit, forme de transfer internațional de tehnologie fără consimțământul deținătorului. Printre acestea se numără:
- divulgarea voluntară sau involuntară a unor informații tehnologice de către personalul care lucrează cu ele;
- atragerea prin oferte avantajoase a unor specialiști care dețin un important bagaj de cunoștințe tehnologice (brain-drain);
- studierea produselor pentru a cunoaște tehnologia cu ajutorul cărora au fost obținute etc.
- transmiterea informațiilor prin intermediul publicațiilor care nu sunt supuse restricțiilor si nu sunt controlabile de către deținătorul de tehnologie (ziare, reviste, cărți și alte publicații științifice).
- târguri și expoziții internaționale, intâlniri periodice ale oamenilor de știință în cadrul
conferințelor, simpozioanelor, congreselor internaționale.
- spionaj industrial bazat pe surse deschise si închise, respectiv, realizat pe căi ilicite.
În marea majoritate a cazurilor, cunoștințele tehnologice obținute pe aceste căi sunt incomplete, astfel că valorificarea lor presupune un important potențial tehnologic la organizația care reușește să le obțină.
Transferul internațional de cunoștințe științifice și tehnice, încorporate în principal în tehnologii noi, îmbracă forme foarte variate.
Bibliografie
RADU GHEORGHE GEAMANU - „Transferul de tehnologie prin contractul de engineering”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001
VIRGILIU ANGHELESCU, AL.DETESAN, ERVIN HUTIRA, „Contractele Comerciale Internationale”, Ed. Academiei, Bucuresti, 1980 - pag.28
MIRCEA N. COSTIN, SERGIU DELEANU, „Dreptul comertului international”, vol. I, partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994;
Coord. MIHAIL FORESCU, COSTIN MURGESCU - „Romania si transferul international de tehnologie”, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985
VLADIMIR TICOVSCHI, VIOLETA MITEA, IULIAN DANESCU, „Transfer international de tehnologie si dezvoltare economica”, Ed. Politica, Bucuresti, 1983
Prof. dr. ing. Dan SĂVESCU, Modalități de creștere economică prin inovare și transfer tehnologic, Teza de abilitare
Comisia Europeană, Îmbunătățirea transferului de cunoștințe între institutele de cercetare și industria din întreaga Europă: pentru o inovare deschisă, Bruxelles, 2007
Preview document
Conținut arhivă zip
- Transferul international de cunostinte stiintifice si tehnice.docx