Comunicații de Date prin Fascicul Laser

SCURT ISTORIC AL DEZVOLTĂRII

SISTEMELOR DE COMUNICAŢII OPTICE

Lumina,ca şi mijloc de comunicaţii,nu a fost folosită doar în era noastră sofisticată si super-tehnologizată.Din cele mai vechi timpuri omul s-a folosit de lumină pentru a trimite mesaje,de obicei cu ajutorul focului.

Prima dezvoltare a unui telegraf optic datează din timpul Revoluţiei Franceze.Cum Franţa era sub ameninţarea unor duşmani atât interni,cât şi externi,era necesară dezvoltarea unui nou sistem de comunicaţii.Un fost preot, Claude Chappe,a inventat un telegraf opto-mecanic.Acesta consta într-o coloană cu o grindă transversală mobilă.Această grindă avea,de asemenea,două braţe mobile.Fiecare braţ avea şapte poziţii şi grinda transversală avea încă patru,permiţând realizarea unui cod cu 196 de combinaţii posibile.Lungimea braţelor era de la 1 m până la 10 m şi erau mişcate doar cu ajutorul a două mânere.Lămpile montate pe braţe s-au dovedit nesatisfăcătoare pentr uzul pe timp de noapte.Echipamentele erau plasate pe acoperişuri sau turnuri,la distanţe de la 12 la 25 km între ele.Prima linie telegrafică de acest fel a fost pusă în practică în 1794.Linia consta din 22 de staţii care conectau oraşul Lille cu capitala Paris,pe o distanţă de peste 240 de kilometri.Dura doar între 2 şi 6 minute pentru a trimite un mesaj ,pe când unui curier călare iar fi luat 30 de ore. Au fost construite şi alte linii,printer care şi una între Paris şi Toulon.Sistemul a fost preluat şi de alte state şi a fost folosit de Napoleon pentru a-şi coordona imperiul şi armata. La mijlocul secolului al XIX-lea telegraful optic a fost înlocuit cu cel electric,care avea avantajul unei transmiteri mai rapide a semnalelor.

În 1880, Alexander Graham Bell a inventat fototelefonul. Acesta funcţiona prin proiectarea vocii printr-un instrument către o oglindă.Vibraţiile sunetului cauzau vibraţii similare în oglindă.Bell a direcţionat razele solare spre oglindă,care capturau şi proiectau vibraţiile acesteia.Oglinda de la recepţie le capta şi făcea ca un cristal de seleniu să vibreze şi sunetul ieşea pe la celălalt capăt.Deşi fototelefonul permitea cu success conversaţii pe distanţe de până la 200 m ,avea şi unele neajunsuri:nu funcţiona bine noaptea,pet imp de ploaie sau dacă cineva trecea între emiţator şi receptor.

Omul a încercat dintotdeauna să folosească lumina,chiar şi în cea mai elementară formă, pentru a trimite orice fel de informaţii între două sau mai multe locaţii.Cel mai important neajuns este dependenţa de condiţiile atmosferice,ceea ce face nesigure comunicaţiile optice prin aer.Apariţia laser-ului la începutul anilor 60’ a reprezentat o adevărată revoluţie pentru dezvoltarea sistemelor de comunicaţii optice.Soluţia la interferenţele atmosferice a fost utilizarea de ghiduri optice pentru a direcţiona fasciculul laser pe o direcţie bine-determinată.

Era modernă a comunicaţiilor optice wireless a fost iniţiată în 1979 de F.R.Gfeller şi U.Bapst care au sugerat utilizarea de emisii difuze în spectrul infraroşu pentru comunicaţii între dispozitive aflate în interior.

Baza teoretică pentru laseri a fost stabilită în 1917 de către Albert Einstein

INTRODUCERE ÎN COMUNICAŢII DE DATE

Un sistem de comunicaţii este un ansamblu coerent de mijloace tehnice interdependente ce asigură transferul informaţiilor între două puncte oarecare, aflate la o anumită distanţă, cu o fiabilitate şi fidelitate cât mai mare, eficient din punct de vedere economic, utilizând undele electromagnetice ca mijloc de transport.