Fiabilitatea Sistemelor Complexe

Termenul de "fiabilitate" vine din franceză, "fiabilité" unde caracterizează securitatea funcţionării, măsura probabilităţii de funcţionare în condiţii prescrise. Are corespondent în limba engleză "reliability" (reliable = demn de încredere = sigur = pe care te poţi bizui = trainic = solid). De asemenea în limba rusă "nadiojnosti" (soliditate, siguranţă, securitate)

Fiabilitatea este o caracteristică principală a calităţii produselor . Exprimată sintetic, fiabilitatea reprezintă capacitatea unui produs de a funcţiona fără defecţiuni, într-un interval de timp dat, în condiţii specificate.

Se poate exprima:

- atât calitativ

- cât şi cantitativ.

Fiabilitatea este capacitatea (aptitudinea) entităţii considerate (sistem, componentă, produs) de a îndeplini cerinţele de funcţionare nominale (funcţia specificată), în condiţii de mediu şi solicitare în funcţionare definite şi într-o perioadă de timp prestabilită.

În funcţie de condiţii, poate fi caracterizată şi prin diverşi indicatori:

• capacitatea de a nu se defecta;

• durata de viaţă;

• capacitatea de a fi restabilit (repus în funcţiune după defectare, de exemplu prin reparare).

Fiabilitatea este probabilitatea ca sistemul să-şi îndeplinească funcţiunile pentru care a fost conceput şi realizat, cu o anumită performanţă şi fără defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în condiţii date, cu un nivel de încredere impus.

Teoria fiabilitatii se fundamenteaza pe analiza partilor slabele ale unui sistem. Conform cu Grand Larousse Encyclopedique, fiabilitatea tehnica este o “marime caracterizând

securitatea functionarii unui meca+nism, masura a probabilitatii de functionare a unei

aparaturi conform normelor prescrise". Chapouille (1972, citat de Leplat, 1985) prezinta

urmatoarea definitie data de Comitetul electrotehnic francez: “Fiabilitatea este aptitudinea

unui dispozitiv de a-si îndeplini functia ceruta în conditiile date pentru o perioada de timp

data”.

Asa cum o dovedeste definitia data de Faverge, notiunea de fiabilitate este legata de aceea de defect. Absenta fiabilitatii se traduce concret prin aparitia defectului si, în fapt, plecând tocmai de la acest defect, fiabilitatea poate fi evaluata. Recapitulând, sensurile conceptului de fiabilitate tehnica sunt:

1. Caracteristicile calitative ale unui sistem tehnic care determina capacitatea acestuia de a fi utilizat în conditii normale prescrise, un timp cât mai îndelungat, conform scopului pentru care a fost construit;

2. Marime ce exprima aceasta capacitate de functionare (utilizare);

3. Functionarea normala (prevazuta) pe o perioada mare de timp face din fiabilitate o “calitate în timp”.

Studiile fiabilitatii cuplajului om-sistem tehnic au pus în evidenta dificultatile legate de variabilitatea omului (variabilitate inter si intraindividuala). Acest fapt rezulta mai bine daca facem o comparatie între unele caracteristici ale masinii si ale omului. Astfel, constructiv si functional o componenta tehnica (aparat, instrument, dispozitiv etc.) ofera pe o perioada de timp

(pâna la uzura fizica semnificativa) o calitate sub dublu aspect:

a) Stabilitate care îi permite sa îndeplineasa relativ constant functia ceruta;

b) Stabilitate interelemente care asigura echivalenta calitativa a elementelor de acelasi tip în realizarea aceleiasi functii. Fiecare produs sau sistem tehnic complex este purtatorul propriei sale “gene aleatoare” mostenite atât din materia prima cât si din fazele de prelucrare succesiva a acesteia: acest lucru implica aproape evident faptul ca nu se poate cuantifica comportarea în functionare sau în exploatare a fiecarei unitati de produs în parte. Aceasta înseamna, de fapt, ca nu putem “predictiona” fenomenul defectarii pe unitati individuale de produs.

Roy Knowles (1977), remarca faptul ca activitatea de asigurare a fiabilitatii nu mai poate fi considerata ca un simplu exercitiu de statistica matematica; în mod special, atingerea unei fiabilitati convenabile este dependenta de aplicarea unor metode complexe de inginerie tehnologica si de management.