Mica

Din clasa mateialelor electroizolante fac parte matreialele a căror rezistivitae depăseste 106 Ώm şi care prezintă, între banda de valenţă şi banda de conducţie, o bandă interzisă de lărgime Wi>3eV. O caracteristică importantă a materialelor electroizolante fiind aceea de a se polariza electric, ele sunt şi dielectrici.

Utilizarea cea mai importantă a materialelor electroizolante fiinnd în construcţia schemelor de izolaţie a instalaţiilor electrice, comportarea la acţiunea diferitelor solicitări este element hotărâtor pentru mărimea duratei de viaţă a instalaţiilor din care fac parte , ele trebuind să posede o serie de caracteristici, de multe ori antagoniste: proprietăţi dielectrice, mecanice şi termice foarte bune, rezistenţă mare la agenţi chimici, îmbătrânirea lentă şi durată de viaţă mare , prelucrabilitate uşoară şi cost redus. Se pot obţine materiale cu anumite caracteristici prin diferite procedee: modificări chimice ale macromoleculelor de bază, elaborarea unor materiale compuse (stratificate, sistemele de izolaţie pentru maşini mari), utilizarea unor tehnologii speciale(izolaţii de crestătură prin procedee electrostatice)

Materialele anorganice joacă un rol determinant în realizarea sistemelor de izolaţie pentru clasele F, H , C. Într-adevăr , ele pot fi utilizate la temperaturi de peste 2000C.(fără aşi schimba caracteristicile) , nu se oxidează şi nu se carbonizează sub acţiunea arcului electric (nu lasă ,urme conductoare). Sunt rezistente la acţiunea radiaţiilor şi microorganismelor iar unele dintre ele au o higroscopicitate redusă . Au proprietăţi mecanice inferioare materialelor organice, dar sunt mai rezistente la descărcări parţiale. Rezistivitatea de volum variază între 108 şi 1015Ώm, permitivitatea realtivă între 3,5 şi 20 , factorul de pierderi între 10-4 şi 10-2, iar rigiditatea dielectrică între 3 şi 200MV/m. Avînd caracteristici mecanice reduse (rezilienţă, rezistenţă la tracţiune ), materialele anorganice se utilizează ,de obicei , împreună cu materialele organice

1. TEHNOLOGIA PRODUSELOR PE BAZĂ DE MICĂ

Mica este un silicat mineral foarte larg răspândit în natură . Compoziţia ei chimică variază funcţie de provenienţa ei . Mica posedă rezistenţa necanică şi proprietăţi dielectrice bune , rezistenţă la efect Corona , stabilitate la temperaturi ridicate , compresibilitate redusă . Mica este clasificată în două grupe principale , în funcţie de forma ei geologică :

-mică granitică

-mică piroxenică

Fiecare grupă cuprinde mai multe varietăţi . Din aceste varietăţi de mică , muscovitul din grupa granitică şi flogopitul din grupa piroxenică sunt tipurile cele mai utillizate în aplicaţiile tehnice .Mica muscovit a fost mult timp cea mai utilizată, datorită proprietăţilor dielectrice excelente. Mica flogopit a fost mai limitată la aplicaţii unde stabilitatea şi temperaturile înalte au fost de însemnătate tehnică deosebită .

Analizele chimice bazate pe numeroase studii ale micei muscovit şi flogopit, din divese surse, indică o serie de compopnenţi.

Compoziţia de bază a acestor două tipuri este:

-muscovit KH2Al3(SiO4)3 ;

-flogopit KH(MgF)3MgAl(SiO4)3;

Denumirea de muscovit provine de la cuvântul ‘Musca’ , denumire veche a Moscovei în italieneşte (statul Moscovit a exportat mică drept material pentru ferestre )

Flogopitul provine de la cuvântul ‘flogopos’, care înseamnă în limba greacă ‘asemănător focului’. Această denumire este legată de rezistenţa mai ridicată a flogopitului la încălzire .

Muscovitul este un silicat de aluminiu şi potasiu hidratat cu adaos de sodiu , de magneziu , de calciu ,de fluor , de oxid şi de peroxid de fier. [2].

Mica flogopit Mica muscovit Mica Mica in roca

Muscovitel Mica foita Biotit din Madagascar

Zăcăminte de mică

Mica muscovit, denumită şi “Ruby mica”, este larg răspândită în lume, dar sursele principale de exploatare sunt : India, Brazilia şi S.U.A. Dintre acestea , cele mai bune tipuri electrice au fost obţinute tradiţional din sursele indiene. Culoarea poate varia de la incolor la galben, argintiu, roz şi verde . La încălzire nu prezintă nici o modificare până la 6000C. La temperaturi mai mari pierde apa de cristalizare şi se degradează . Este mai dură şi mai puţin flexibilă decât mica flogopit. . Utilizarea ei ca dielectric de condensator este bazată pe constanta dielectrică mare şi tg. δ scăzută.