Argumente Pro și Contra Menținerii Zonei Euro

Moneda euro

Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 17 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează zona euro. Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 330 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11 state membre, înlocuind, în două etape, vechile monede naţionale – precum marca germană şi francul francez. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede, considerate subunităţi ale euro, continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior, la 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote si monede.

Euro nu este moneda tuturor statelor membre. Două ţări (Danemarca şi Regatul Unit) au optat pentru clauza de neparticipare prevăzută în Tratat, iar restul (majoritatea noilor state membre şi Suedia) nu au îndeplinit criteriile stabilite în vederea adoptării monedei unice. În momentul în care le vor îndeplini, monedele lor naţionale vor fi înlocuite de euro.

Necesitatea apariţiei EURO

Ideea unei monede comune a apărut încă din 1968, odată cu introducerea Uniunii Vamale. Realizarea Sistemului Monetar European, în 1979 şi semnarea, în 1986, a Actului Unic European, care a consacrat cele patru libertăţi de mişcare (a persoanelor, capitalului, serviciilor şi bunurilor) au însemnat paşi importanţi în realizarea monedei unice europene. Tratatul de la Maastricht (semnat la data de 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) reprezintă baza legală a monedei unice. Tratatul validează Uniunea Monetară Europeană şi stabileşte etapele de realizare a acesteia, precum şi criteriile de convergenţă pe care trebuie să le îndeplinească Statele Membre care vor să participe la zona Euro. Criteriile de convergenţă au fost create pentru a se asigura că orice ţară care se alătură uniunii monetare este responsabilă din punct de vedere fiscal şi că ţările participante sunt suficient de asemănătoare din punct de vedere economic pentru a garanta existenţa unei politici monetare unice.

Astfel, în 1994 au demarat pregătirile în vederea realizării monedei unice, care să înlocuiască monedele naţionale ca monedă de cont, începând cu 1999, şi fizic, din 2002.

Trecerea la euro a necesitat foarte multe eforturi şi s-a facut în mai multe etape: selecţionarea ţărilor care să participe la moneda unică europeană, prin respectarea criteriilor de convergenţă de la Maastricht, înfiinţarea Băncii Centrale Europene, introducerea monedei EURO (începand cu 01.01.1999) ca monedă unică de evaluare şi decontare, fără circulaţie efectivă, utilizată în paralel cu monedele ţărilor care adoptau Euro, şi pregătirea punerii în circulaţie efectivă a monedei EURO.

Criteriile de convergenţă sunt:

• Criteriul fiscal - deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB, iar datoria publică (internă şi externă) să nu fie mai mare de 60% din PIB;

• Stabilitatea preţurilor: rata inflaţiei, exprimată în indicele preţurilor de consum să nu depăşească 1,5% din media celor mai performante trei ţări din comunitate;

• Stabilitatea cursurilor: rata nominală a cursului valutar să nu fie modificată cu cel puţin doi ani înainte de intrarea în stadiul al treilea de uniune monetară;

• Rata dobânzilor pe termen lung trebuie să se menţină în cadrul unei diferenţe de 2% faţă de media ratelor dominante în trei ţări cu cel mai bun rezultat în privinţa inflaţiei.

Ce ţări au adoptat euro şi când?

1999 – BELGIA, GERMANIA, IRLANDA, SPANIA, FRANŢA, ITALIA, LUXEMBURG, ŢĂRILE DE JOS, AUSTRIA, PORTUGALIA ŞI FINLANDA

2001 – GRECIA

2002 – INTRODUCEREA BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO

2007 – SLOVENIA

2008 – CIPRU, MALTA

2009 – SLOVACIA

2011 – ESTONIA

Euro şi Uniunea Economică şi Monetară

Toate statele membre ale UE fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care poate fi considerată o etapă avansată a integrării economice bazate pe o piaţă unică. UEM presupune coordonarea strânsă a politicilor economice şi fiscale, iar în cazul ţărilor care îndeplinesc anumite condiţii existenţa unei politici monetare unice şi a unei monede unice – euro, stabilitatea ratei de schimb si soliditatea finantelor publice.

Odată cu apariţia monedei euro, responsabilitatea politicii monetare a revenit Băncii Centrale Europene (BCE), entitate independentă creată în acest scop, şi băncilor naţionale ale statelor membre care au adoptat euro. Împreuna, acestea formează Eurosistemul.

Politica fiscală (impozitarea şi cheltuielile) rămâne atribuţia guvernelor naţionale – deşi acestea pot adera la reguli comune privind finanţele publice, cunoscute sub denumirea de Pact de Stabilitate şi Creştere. De asemenea, guvernele naţionale îşi menţin competenţele în domeniul politicilor structurale (ocuparea forţei de muncă, pensiile şi piaţa capitalurilor), dar acceptă să le coordoneze în scopul realizării obiectivelor globale de stabilitate, creştere şi creare de noi locuri de muncă.