Banca Națională a României - Evoluție, funcții și rolul acesteia în reglementarea și supravegherea sistemului bancar din România

- Cronologia BNR din 1880 - prezent

Banca Națională a României reprezintă o instituție care a fost înființată prin Legea organica din 23 aprilie 1880, în baza căreia băncii îi era acordat privilegiul de a emite moneda națională. Instituția a avut, de asemenea, privilegiu de a resconta titlurile comerciale și biletele de trezorerie, de a lombarda bonurile de tezaur și de a participa la constituirea capitalului unor societăți financiar-bancare, împreuna cu statul.

Forma tradițională de organizare a BNR a fost societate comercială, ai cărei acționari erau atât entități private cât și statul român. Inspirată după modelul belgian, legea din 1880 a autorizat BNR de a emite bancnote convertibile în aur și argint și de a efectua operațiuni specifice unei bănci centrale (rescontare, lombardare, credite guvernamentale).Bancnotele emise de BNR erau garantate atât cu titluri și efecte comerciale, rezultate din tranzacții reale, cât și cu rezerve de aur și argint,care nu puteau reprezenta mai puțin de o treime din valoarea emisiunii monetare. Primele bancnote, care au circulat sub forma de titluri de stat ,emise în timpul Războiului de Independența, au fost transformate după anul 1880 în bancnote, prin aplicarea ștampilei BNR.

Adoptarea de către Romania, în anul 1890, a sistemului monometalist “gold standard” a imprimat activități de emisiune a BNR caracteristic acestuia. În circumstanțele Primului Război Mondial, guvernul a solicitat BNR un împrumut pentru a face față cheltuielilor militare, situație în care bancnotele emise neconvertibile în aur au reprezentat moneda hârtie, cu valoare nominală. În anul 1929, unificarea și reforma monetară au reprezentat momentul în care a fost adoptată moneda națională cu denumirea leu și cu definirea legală de 10 miligrame aur cu titlu 900‰.

Perioada interbelică a situat BNR pe poziția adoptării unor măsuri importante în vederea susținerii economiei, fiind emise, de asemenea, și reglementări care să pună capăt etalonului monetar aur-devize.

Dintre momentele mai importante din evoluția BNR, rețin atenția următoarele: în anul 1946, BNR a devenit bancă având ca unic acționar, statul român; în 1948 și 1970 denumirea oficială a băncii s-a modificat potrivit cu titulatura tării. Reforma monetară lansată în anul 1947 a avut un puternic caracter de clasă, obiectivele propuse fiind: stoparea inflației, conferirea unei anumite stabilități monedei naționale și inflației, conferirea unei anumite stabilități a raportului dintre prețuri. Actul naționalizării, din 1948, a favorizat deprecierea puternica a monedei naționale, ceea ce a necesitat mai târziu o nouă reformă, cea din 1952. Potrivit acesteia, echivalentul în aur al leului a fost fixat la 0,079346 g aur, iar cursurile valutare în raport cu alte monede au fost determinate pe baza acestei valori paritare. După anul 1952,

situația economică, financiară și monetară a țării s-a consolidat progresiv, iar noua redefinire a leului, din 1954, nu a generat implicații interne importante.

În perioada economiei centralizate, rolul BNR a constat în urmatoarele:

- monopolul exclusiv asupra emisiunii monetare și asupra operațiunilor importante;

- monopolul asupra încasării veniturilor statului și a plăților pentru buget;

- rolul de casier general al statului;

- monopolul asupra schimbului valutar;

- stabilirea planului de credite al economiei naționale;

- acordarea de împrumuturi pe termen scurt clienților;

- stabilirea balanței de venituri și cheltuieli pentru populație.

Trecerea economiei la o nouă etapă a produs ample și profunde reforme în ceea ce privește statutul BNR.

Din 1990, BNR și-a reluat titulatura inițială, implicându-se în tranziția de la economia centralizată la economia de piață și asumându-și funcțiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa și din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Sistemul bancar din România este structurat pe doua nivele , respectiv o bancă centrală și instituțiile financiare , cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci .Prin noile reglementări , Banca Națională încearcă să creeze un sistem bancar modern și , în același timp , să-și îndeplinească rolul de bancă centrală .

Operațiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Națională , au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.). Banca Națională a României participă, alături de celelalte state membre, la consolidarea arhitecturii create de Uniunea Europeană în domeniul gestionării crizelor financiare. La data de 1 august 2007, Guvernatorul Băncii Naționale a României a semnat declarația de aderare la Acordul privind principiile de bază pentru cooperarea în domeniul gestionării situațiilor de criză (semnat de țările UE în anul 2003) și la Acordul de cooperare între autoritățile cu responsabilități de monitorizare a sistemelor de plăți și autoritățile de supraveghere bancară (semnat de țările UE în anul 2001).

Totodată, la data de 1 iunie 2008 a intrat în vigoare Acordul de cooperare între autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și ministerele de finanțe din Uniunea Europeană privind stabilitatea financiară transfrontalieră.