Cheltuielile Publice și Creșterea Economică

Motivul pentru care am ales tema “Cheltuielile publice şi creşterea economica” îl reprezintă, în principal, interesul pe care ar trebui să-l arate locuitorii unui stat faţă de modalitatea de distribuţie a resurselor financiare publice pe diferite destinaţii, precum şi dorinţa de a face o comparaţie între modul cum sunt realizate în România cheltuielile publice comparativ cu alte ţari europene sau din afara Europei.

Un alt motiv ar fi faptul că investiţiile publice reprezintă principalul instrument al dezvoltării economice iar eforturile actuale ale tuturor organelor guvernamentale de specialitate sunt concentrate asupra dezvoltării economiei.

În cele ce urmează se va face o scurtă prezentare a cheltuielilor publice şi a rolului acestora şi de asemenea scurte comparaţii cu alte ţari. Este necesar doar să se prezinte pe scurt provenienţa şi modul de alocare a resurselor financiare publice.

Resursele financiare, la nivel naţional, cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum şi resursele populaţiei.

Trebuie să se facă deosebirea dintre finanţele publice şi finanţele private, deci dintre resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice.

Resursele administraţiei de stat, centrale şi locale, resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom sunt componente ale resurselor financiare publice.

Cheltuielile publice concretizează una din componentele fundamentale ale politicii fiscale şi bugetare a statului ce are un impact profund în viaţa economică şi socială. Problematica politicii financiare, în sfera cheltuielilor publice, presupune stabilirea obiectivelor ce trebuie realizate din punct de vedere financiar, în concordanţă cu deciziile de ordin economic şi social luate de stat. Ca urmare, ea presupune opţiuni ale factorilor de decizie asupra dimensiunii şi structurii destinaţiilor date resurselor financiare publice, sub forma concretă a cheltuielilor pentru acţiuni considerate de interes public.

Cheltuielile publice concretizează una din componentele fundamentale ale politicii fiscale şi bugetare a statului ce are un impact profund în viaţa economică şi socială. Problematica politicii financiare, în sfera cheltuielilor publice, presupune stabilirea obiectivelor ce trebuie realizate din punct de vedere financiar, în concordanţă cu deciziile de ordin economic şi social luate de stat. Ca urmare, ea presupune opţiuni ale factorilor de decizie asupra dimensiunii şi structurii destinaţiilor date resurselor financiare publice, sub forma concretă a cheltuielilor pentru acţiuni considerate de interes public.

,,Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării şi repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia”. (I. Văcărel, “Finanţe publice”).

Conceptul de cheltuială publică poate fi utilizat cu mai multe sensuri, dintre care un rol important îl are cel juridic şi cel economic.

Noţiunea de cheltuială publică în sens juridic, semnifică o plată făcută pentru funcţionarea instituţiilor publice şi pentru înfăptuirea activităţilor ce au caracter public, inclusiv a întreprinderilor cu capital de stat.

Noţiunea de cheltuială publică, în sens economic, faţă de noţiunea în sens juridic, exprimă procese economice de repartiţie a PIB, exprimate prin alocarea şi utilizarea resurselor băneşti, pentru realizarea de acţiuni de interes public atât la nivel naţional cât şi la nivelul colectivităţilor locale, această accepţiune incluzând şi procesele economice de consum public de resurse, ce se efectuează în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de utilităţi sociale publice.

În interpretarea noţiunii de cheltuială publică un rol important în prezentare îl are concepţia clasică şi concepţia modernă, cu privire la finanţele publice.

În concepţia economiştilor clasici, cheltuielile publice reprezintă valori cu caracter definitiv, nerecuperabil. Teoria economiştilor clasici are în vedere faptul că eventualele cheltuieli publice presupun o diminuare a avuţiei naţionale, afectând în mod negativ produsul naţional dar având şi un impact nefavorabil asupra reproducerii capitalului şi dezvoltării unui stat, fiind considerat doar un consumator de resurse.

În concepţia modernă statul este văzut în altă ipostază decât aceea de simplu consumator de resurse pentru îndeplinirea sarcinilor tradiţionale. În interpretarea modernă, cheltuielile publice reprezintă doar parţial procese de consum final, cealaltă parte a lor are, fie un caracter recuperabil, fie unul de realocări de resurse, ele generând, pe ansamblu, efecte pozitive asupra reproducţiei sociale.