Creația Monetară a Instituțiilor de Credit

CAPITOLUL I

BĂNCILE COMERCIALE

1.1 CARACTERIZAREA GENERALĂ

Banca (instituţia de credit) este un organism de interpunere în operaţiunile de credit, ea luând bani pe credit de la acei care caută o plasare a capitalurilor lor şi dând bani pe credit acelora care au nevoie de capitaluri, realizând astfel un beneficiu. Totalitatea băncilor care funcţionează într-o economie formează sistemul bancar, în structura căruia distingem: banca centrală, băncile comerciale sau de depozit, societăţile financiare, băncile şi instituţiile de credit specializate.

Creaţia monetară , ca factor specific al funcţionalităţii băncilor , a stat la rândul său la baza definirii locului şi rolului băncilor în economie

Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare , a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor înseşi , care sporesc masa mijloacelor de plată , volumul circulaţiei monetare

Forma principală a creaţiei monetare este emisiunea de bancnote La început această funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior să fie una specifică băncii de emisiune

Băncile comerciale tipice îşi aduc aportul lor la creaţia monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligaţii) fără putere liberatorie în instrumente de plată Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice , moneda scripturală

Un timp , în Anglia , Franţa , SUA şi alte ţări , o mare parte a băncilor de depozit efectuau şi operaţiuni de emisiune Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea condiţiilor de încălcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei cu bancnote emise cu sau fără justificare economică La momentul reglementării acestei chestiuni , în 1913 , în SUA , numărul băncilor împuternicite să emită bancnote depăşea 7500

Aşa încât , la momente istorice diferite şi în funcţie de condiţiile proprii , toate ţările dezvoltate au fost nevoite să delimiteze foarte clar funcţiile băncii de emisiune , acestea concentrându-se de regulă la o singură bancă , banca centrală În SUA , spre exemplu , deşi există 12 bănci federale de emisiune , acestea acţionează ca un tot unitar sub egida unei autorităţi monetare unice

O altă tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor o întreagă epocă, este specializarea băncilor , care deşi în descreştere , nu încetează să caracterizeze lumea băncilor Separarea şi independenţa băncilor specializate este în momentul delimitării sferei de competenţă şi de activitate a băncilor de depozit

Un moment important în evoluţia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat în toate ţările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã acţioneze în direcţia protejării deponenţilor În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării

În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepţiunea de bancă de depozit , spre deosebire de celelalte bănci

S-a ajuns astfel la o delimitare clară în bănci de depozit şi bănci specializate , generalizată în toate structurile naţionale ale sistemelor bancare în ciuda diferenţelor de la ţară la ţară , diferenţe care sunt rezultatul fie al evoluţiilor anterioare , fie al elementelor tradiţionale ce se perpetuează , fie al suflului înnoirilor la care sunt supuse

O caracteristică a băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare Activitatea lor este diversă şi se poate modifica liber în funcţie de cerinţe , posibilităţi şi propria orientare

Totuşi , operaţiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici

Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea de profit

Societăţile financiare , în fapt societăţi de credit , sunt prezenţe importante în activitatea economică în toate ţările dezvoltate : sunt instituţii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate să primească depozite , iar pe de altă parte nu pot efectua decât operaţiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau convenţie

Principalele lor orientări sunt : leasing-ul , factoring-ul , acordarea şi garantarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru intreprinderi , creditarea mărfurilor cu plata în rate , creditarea locuinţelor cu garanţii ipotecare , gestiunea mijloacelor de plată , în special prin cărţi de credit

1.2 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE BĂNCILOR

Cele trei funcţii principale ale băncii sunt:

-să atragă depozitele băneşti ale clienţilor, persoane fizice şi juridice (atragerea fondurilor);

-să permită clienţilor să-şi atragă banii sau să-i transfere în alte conturi;

-să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozite atrase (plasarea fondurilor)

Unii autori mai deosebesc o funcţie a băncilor, respectiv cea de creaţie economică care se manifestă pe plan financiar şi pe plan tehnic. Pe plan financiar, funcţia de creaţie economică se exprimă în următoarele forme:

a) participarea băncilor la capitalul unei entităţi

b) acordarea, în vederea obţinerii calităţii de asociat sau de acţionar, de împrumuturi participative în favoarea entităţii la care banca participă.

Pe plan tehnic, funcţia de creaţie economică se manifestă în următoarele forme:

a) băncile joacă rolul de consilier financiar al societăţilor comerciale în căutare de resurse de finanţare şi de mijloace de investire a resurselor.

b) băncile acordă asistenţă societăţilor comerciale în cazurile de majorare a capitalului acestor societăţi prin emisiunea de acţiuni sau obligaţiuni, punând la dispoziţia acestora reţeaua de unităţi de teritoriu.