Liberalism Versus Etatism

Prezentare generala

Criza globala a generat reactualizarea unei vechi dezbateri si anume, a relatiei dintre stat si piata.

Titlul „liberalism versus etatism” plaseaza in contrapartida sustinatorii pietei libere, a dereglementarii cu sustinatorii interventiei statului, a reglementarii.

De la aparitia stiintei economice s-au conturat cinci mari orientari doctrinale, enuntate de Silviu Cerna: liberalismul clasic, statul providenta, keynesianismul, interventionismul direct, neoliberalismul; fiecare dintre ele dominand intr-o anumita perioada, gradul de interventie a statului variind de la minimum posibil( liberalismul clasic) la dominarea pietei in totalitate( interventionismul direct sub forma planificarii centrale de tip sovietic).

Privind din prisma crizei prezente mondiale, exista cateva abordari distincte cu privire la natura raportului dintre piata si stat, fiecare cu sustinatorii si argumentele lor specifice. Potrivit lui Costea Munteanu, acestea sunt:

• Pragmatismul interventionist- interventia selectiva a statului in economie, acolo unde este nevoie sau unde ar putea sa fie nevoie

• Liberalismul etatist- reglementateiv

• Liberalismul consecvent neinterventionist

Comun primelor doua abordari este legitimizarea interventiei etatice, prin urmare ele sunt pro- interventioniste( varianta pietelor libere reglementate etatist), in contrast cu a treia abordare, care este contra- interventionista( varianta pietelor libere).

Pragmatismul interventionist

Dintre sustinatorii primei abodari face parte Liviu Voinea. Acesta analizeaza cauzele crizei economice din Romania( considerand ca este o criza economica interna, diferita de criza economica globala, care a reprezentat doar factorul declansator), miturile economiei romanesti relevante in contextul relatiei dintre stat si piata, propune un plan de iesire din criza, bazat pe o noua politica bugetara si fiscala si pe cresterea ocuparii- abordare care evidentiaza rolul necesar al statului.

Printre cauzele crizei economice din Romania regasim: supra- consumul pe datorie( cresterea salariilor peste productivitate), liberalizarea rapida a miscarilor de capital, politica fiscala prociclica, amanarea masurilor preventive pana dupa alegerile din 2008.

Cauzele structurale ale crizei externe au fost excesul de investitii financiare si baloanele speculative pe mai multe piete; in schimb in Romania balonul speculativ s-a manifestat doar pe piata imobiliara, iar mecanismul de transmitere a fost finantarea deficitului de cont curent. Acesta a fost generat de intrarile masive de capital strain care au determinat aprecierea cursului de schimb, stimuland astfel importurile si crescand deficitul comercial. De asemenea, iluzia bunastarii a fost creata de relaxarea politicii monetare prin accesibilitatea tot mai mare a creditelor, in special a celor de nevoi personale. In acest mod, populatia s-a indatorat tot mai mult, fara sa fie nevoie uneori( in cazul creditelor pentru bunuri de consum curent). Rolul statului nu a fost cel oportun, deoarece nu a intervenit pentru a limita indatorarea populatiei. Guvernul a adoptat politici bugetare si fiscale pro-ciclice, agravand astfel efectele crizei economice incepute in 2009. Printre aceste se numara cresterea cheltuielilor bugetare( ajungandu-se de cele mai multe ori la risipa banului public, prin inutilitatea lor; includ si cresterea nesustenabila a cheltuielilor cu salariile bugetarilor si cresterea deficitului bugetar la 7% din PIB in 2007.).

O alta cauza a crizei este lipsa reformelor structurale importante indeosebi pe piata muncii( exemple ar fi lipsa strategiilor, a unei politici industriale sau a unei politici energetice).

Sunt analizate unele reglementari si sisteme institutionale ale statului roman( cota unica de impozitare si sitemul de pensii), care nu au dus la rezultatele asteptate.

Cota unica de 16% pe venit si profit trebuia sa stimuleze economia pe partea de oferta, ceea ce nu s-a intamplat. De asemenea, simplitatea taxei ar fi trebuit sa conduca la reducerea birocratiei, care in realitate s-a produs in sens contrat. Veniturile bugetare ar fi trebuit sa creasca si ele, insa s-au diminuat. Cota unica a stimulat consumul si odata cu el, cresterea deficitelor, statul renuntand la rolul de stabilizator automat al sistemului fiscal, generand efecte negative, in locul celor pozitive asteptate.

Reforma pensiilor, bazata pe pilonul II care va duce la cresterea veniturilor la pensionare, a fost un alt deziderat economic, insa modul de implementare a fost unul gresit, intrucat nu ofera nicio garantie reala a eficientei sale, in multe tari dovedindu-si deja ineficienta.

Restructurarea rapida a sectorului privat este privita cu reticenta, intrucat s-a realizat prin reducerea costurilor cu personalul, lipsindu-i viziunea si competenta, ca si in cazul sectorului public. Imprumutul statului de la FMI a avut drept principal scop sustinerea datoriei private, prin urmare, sectorul privat nu poate fi dat ca exemplu de restructurare eficienta.

Printre solutiile pentru iesirea din criza se numara cresterea ocuparii fortei de munca( avand ca efect cresterea valorii adaugate in economie), reforma fiscala( prin reducerea evaziunii fiscale si reducerea contributiei de asigurari de sanatate, in care structura taxelor sa joace rolul de stabilizator automat al preturilor si profiturilor), programarea bugetara multi-anuala, infiintarea unui consiliu fiscal independent care sa monitorizeze evolutiile cheltuielilor bugetare.

Consider ca politicile fiscale si bugetare pro-ciclice adoptate de stat de la declansarea crizei au accentuat efectele negative ale acesteia, agravand deficitul bugetar si echilibrul macroeconomic general, prin majorarea nesustenabila a cheltuielilor publice.

Silviu Cerna este de parere ca “actuala criza a determinat renasterea ideii interventiei statului in economie intr-o forma indirecta: intarirea reglementarilor cu privire la activitatea financiara”.

Este analizata solutia de interventie a statului in economie prin impunerea unor noi reglementari. Criza a inceput in cea mai reglementata parte a sistemului financiar- sistemul bancar, insa nu se stie daca reglementarile existente sau necunoasterea acestora reprezinta de fapt, cauza declansarii crizei.

Pricipala problema este necunoasterea naturii riscului si a incertitudinii pe care le presupun activitatea financiara, acestea trebuind separate si reglementate in mod diferit. Anticipatiile pe care le fac agentii economici genereaza modificari ale pretului capitalului si ale preferintei pentru lichiditate( cererea pentru moneda), piata de capital fiind cea mai dominata de riscuri si incertitudine. Potrivit lui Keynes, un element esential este analiza neprobabilistica a anticipatiilor si a incertitudinii, statul avand rolul de a imbunatati cadrul in care se formeaza anticipatiile agentilor private.

Spre deosebire e incertitudine, riscul poate fi masurat si modelat insa, dificultatile de aplicare in practica vizeaza toate formele de risc: de piata, de credit, sistemic. In actuala criza, principalul tip de risc a fost riscul de credit. Reglementarile existente urmaresc cresterea sensibilitatii fata de risc a bancilor, prin prevederile “Acordului Basel II”, avand un caracter prociclic. Este luata in considerare modificarea modului de remunerare a conducatorilor bancilor, intrucat cel actual nu-i stimuleaza pe unii dintre ei sa actioneze rational. De asemenea, reglementarea prin care s-ar separa bancile de investitii de cele comerciale nu ar fi una optima, intrucat ambele pot inregistra pierderi, in plus, fiind mai specializate, nu ar putea fi capabile sa infrunte criza.

Prin urmare, sectorul cel mai grav afectat de criza- cel bancar- este si el mai reglementat, iar impunerea unor noi restrictii si controale nu sunt suficiente, in conditiile existentei riscurilor si incertitudinilor, insa reglementarile bine concepute si flexibile pot conferi o anumita rezistenta sistemului financiar la o noua criza, in opinia lui Siviu Cerna.

Consider ca o abordare flexibila a reglementarlor din sistemul bancar este potrivita, pentru a se adapta mai rapid noilor schimbari din mediul extern, diminuand astfel efectele potentiale ale crizelor economice.