Modalitățile de atenuare a disparităților regionale în România

Obiectivul fundamental al politicilor de dezvoltare regională îl constituie reducerea disparităţilor teritoriale, realizarea unui echilibru între nivelurile de dezvoltare economică şi socială a diferitelor zone.Un obiectiv al politicii regionale, specific acestei perioade, este acela de a facilita ajustările structurale şi sectoriale, susţinerea proceselor de restructurare şi relansare economică, refacerea şi stimularea capacităţii competitive a regiunilor, susţinerea proceselor de integrare europeană.

Majoritatea ţărilor, inclusiv cele dezvoltate economic, se confruntă cu disparităţi regionale şi, în consecinţă, aplică strategii şi politici de dezvoltare regională. Trebuie însă avut în vedere că dificultăţile generate de dezechilibrele regionale şi posibilităţile de rezolvare a acestora nu pot fi abordate fără a ţine seama de nivelul general de dezvoltare al fiecărei ţări. Cele opt regiuni prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte structura lor economică, ceea ce face ca anumite sectoare să joace un rol hotărâtor în dezvoltarea lor viitoare. Astfel economia regiunilor din sudul ţării (Sud – Est, Sud – Muntenia, Sud – Vest Oltenia) este influenţată de evoluţia sectorului agricol, acesta deţinând în zonele respective ponderi importante de peste 15%, ceea ce face ca în anii cu condiţii vitrege pentru agricultură creşterea produsului intern brut să fie influenţată negativ. De asemenea, sunt regiuni cu un potenţial turistic important (zona Bucovinei în regiunea Nord – Est, litoralul şi Delta Dunării în regiunea Sud – Est, etc.), evoluţiile economice ale acestora fiind influenţate şi de nivelul de utilizare al acestui potenţial. O altă particularitate este reprezentantă de zonele în care industria extractivă avea un rol important (bazinul Văii Jiului din regiunea Sud – Vest Oltenia) şi a căror economie a fost afectată ca urmare a amplului proces de restructurare a sectorului minier.

CAPITOLUL 1

PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ÎN REALIZAREA DE PROGNOZE REGIONALE

Pentru că fiecare zonă este tratată separat, în contextul dezvoltării pe ansamblul ţării, prognoza regională reprezintă mai mult decât o defalcare pe regiuni a unor indicatori macroeconomici.

Analizându-se prognoza la nivelul fiecărei regiuni, se poate evidenţia contribuţia acestora la dezvoltarea de ansamblu a economiei româneşti, precum şi modul în care programele de dezvoltare regională se reflectă în evoluţia viitoare a economiei pe regiuni, asigurându-se astfel o mai bună fundamentare a prognozei macroeconomice la nivel naţional.

Metodele importante după care se face prognoza regională sunt: metoda ascendentă (în cadrul căreia se porneşte de la informaţiile relative ale unităţilor dintr-o regiune şi se însumează pentru obţinerea totalului regional); metoda descendentă (prin care se repartizează o cifră naţională între diferite regiuni, cu ajutorul cheilor de repartiţie) şi metoda mixtă (combinarea metodelor ascendente şi descendente, în funcţie de datele disponibile şi fiabile la nivelul regiunii respective).

Fiecare dintre metodele prezentate succint mai sus are avantajele, precum şi dezavantajele sale. Avantajele ar putea fi: o apelare directă la sursele de date pertinente la nivel regional pentru metoda ascendentă, sau garanţia coerenţei numerice între conturile naţionale şi cele regionale pentru cea de-a doua, caz în care dezavantajul ar fi furnizarea estimărilor care nu sunt calculate plecând de la date directe, ci prin intermediul unei chei de repartiţie care trebuie corelată cu fenomenul analizat.

Practic, în elaborarea prognozei regionale s-au combinat metodele menţionate, mai ales că din punct de vedere al bazei de date statistice există două impedimente majore, respectiv: inexistenţa de date privind evoluţia teritorială a preţurilor, ceea ce face ca evaluarea şi prognoza creşterii economice pe regiuni să aibă un grad mai mare de relativitate, precum şi faptul că statistica regională are o întârziere de 1-2 ani faţă de cea naţională, ceea ce presupune estimări şi pentru perioadele trecute.

In concluzie, prognozele la nivel regional relevă diferenţele dintre regiuni în contextul dezvoltării pe ansamblul ţării, diferenţe care tind, începând cu anul 2005, să se diminueze, realizându-se un anumit echilibru în tendinţele de evoluţie ale indicatorilor analizaţi la nivelul regiunilor.

Se poate sublinia, în primul rând, necesitatea unei reduceri a diferenţelor în evoluţia sectorului industrial, prin lărgirea capitalului mixt sau privat în zonele cu capital de stat preponderent, evitându-se astfel restructurările sau lichidările unor întreprinderi, care ar duce la scăderea activităţii economice în acele zone. De asemenea, trebuie valorificat potenţialul turistic al fiecărei regiuni pentru a putea echilibra alte lipsuri economice ale zonei respective.

Atragerea investiţiilor străine reprezintă un alt factor important în atenuarea disparităţilor, inclusiv a şomajului în anumite zone ale ţării, cu o dezvoltare mai deficitară sau care prezintă o preponderenţă a activităţilor rurale (cum ar fi de exemplu regiunea de nord – est, sau cea de sud).

1.1 Structura regiunilor şi particularităţile acestora

Regiunea Nord – Est furnizează aproximativ 12% din produsul intern brut pe total economie. In structură, agricultura regiunii are una din cele mai mari contribuţii la realizarea produsului intern brut regional (circa 15%), peste media naţională (circa 13%). In ceea ce priveşte industria principalele producţii sunt cele de cărbune, ţiţei, gaze naturale, benzină, motorină, fire şi fibre sintetice, îngrăşăminte chimice, ciment, hârtie şi cartoane, cherestea, mobilier din lemn, ţesături, zahăr. Ponderea acestei ramuri în produsul intern brut regional este sub media naţională. In cadrul industriei, ponderea cea mai mare o are industria prelucrătoare, urmată de ramura energie electrică, termică, gaze şi apă şi industria extractivă. Construcţiile participa cu o pondere apropiată de nivelul naţional (5,5% faţă de circa 6% media naţională). Referitor la sectorul serviciilor, în această regiune este de remarcat ponderea ridicată pe care o au în produsul intern brut serviciile „învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică şi apărare” (circa 13%), clasându-se pe primul loc într-un top al regiunilor. De asemenea, o contribuţie importantă în produsul intern brut regional o au ramurile „comerţ, hoteluri şi restaurante” (10%), „transport, depozitare, comunicaţii” (circa 9%) şi „tranzacţii imobiliare, servicii prestate întreprinderilor” (peste 11%). Regiunea Nord – Est, contribuie cu 15,1% la ocuparea totală a ţării, deţinând în acelaşi timp cea mai ridicată rată de ocupare în agricultură, de

42,7%, urmată de servicii 33,7% (18,8% servicii comerciale şi 14,9% servicii sociale) şi industrie şi construcţii cu 23,6%.