Operațiunile Active ale Trezoreriei Statului

Tranziţia la economia de piaţă reprezintă un proces complex şi de durată care presupune înfăptuirea unor multiple obiective, printre care un loc important îl ocupă restructurarea economiei naţionale. Această acţiune necesită importante resurse financiare şi materiale ale căror procurare şi administrare constituie o problemă realmente dificilă, dacă se urmăreşte şi respectarea unor principii de bază cu privire la o fiscalitate echitabilă şi o politică bugetară corectă.Reforma din sistemul bancar a determinat structurarea acestuia pe două paliere: pe de-oparte, Banca Naţională a României, care începe să-şi exercite funcţiile tradiţionale, de bancăcentrală, iar, pe de altă parte, sistemul băncilor comerciale cărora le-au fost transferateoperaţiunile cu caracter comercial şi execuţia bugetului public. Operaţiunile privind execuţia decasă a bugetelor şi celorlalte resurse financiare ale sectorului public au fost preluate de Banca Comercială Română, Banca pentru Dezvoltare şi Banca Agricolă.

Banca Comercială Română, precum şi celelalte două bănci, organizate pe principii comerciale, au în vedere, în primul rând, desfăşurarea unei activităţi rentabile, fiind preocupate, în special, pentru organizarea şi executarea unor servicii şi operaţiuni aducătoare de profit (plasamente de resurse disponibile, operaţiuni de decontare şi de casă etc.) şi mai puţin pentru mobilizarea în mod corespunzător a fondurilor publice printr-un control activ şi eficient asupra activităţii agenţilor economici privind calculul, evidenţierea şi vărsarea sumelor cuvenitebugetului public. În fapt, băncile comerciale efectuau numai operaţiuni de încasări şi plăţi încontul instituţiilor publice centrale şi locale pe seama bugetelor, fără un control efectiv real, fapt ce a generat multe neajunsuri în legătură cu urmărirea eficientă a drepturilor de încasat alestatului sau respectarea destinaţiei speciale a creditelor bugetare aprobate.Din momentul în care însă execuţia bugetului general consolidat a început să se derulezeprin băncile comerciale, au apărut dificultăţi deosebite pe linia operativităţii informaţiei,corectitudinii acesteia şi mai ales o insuficienţă a controlului în legătură cu necesitatea şioportunitatea efectuării plăţilor din fondurile publice, precum şi cu urmărirea corespunzătoare a veniturilor statului pe total şi în structură.

Necesitatea înfiinţării şi organizării Trezoreriei publice în România rezultă în primul rând din deficienţele şi neajunsurile înregistrate cu privire la execuţia componentelor bugetului general consolidat prin băncile comerciale, precum şi a sistemului informaţional-contabil existent în cadrul ordonatorilor de credite. Aceste deficienţe şi neajunsuri au generat imposibilitatea urmăririi corespunzătoare a veniturilor statului şi, în mod deosebit, a celor datorate de persoanele juridice, care au o pondere însemnată în totalul veniturilor bugetare, cu

consecinţe dintre cele mai nefavorabile asupra constituirii surselor în concordanţă cu evaluările aprobate de Parlamentul României. De asemenea, asupra modului de derulare a cheltuielilor efectuate prin bugetul de stat şi celelalte bugete publice, nu exista un control corespunzător cu privire la necesitatea, oportunitatea şi legalitatea efectuării cheltuielilor, aceasta referindu-ne atât la cheltuielile curente, dar mai ales la cele privind finanţarea deficitului bugetar şi a investiţiilor. În aceeaşi direcţie, amintim şi costul ridicat al cheltuielilor legate de comisioanele bancare pentru efectuarea operaţiunilor prin contul bugetului general consolidat. Trezoreria publică în România era necesară pentru a răspunde mai bine noilor comandamente şi cerinţe ale reformei în domeniul fiscal-bugetar, legate de crearea pârghiilor şi a mijloacelor financiare specifice economiei de piaţă cu ajutorul cărora statul să poată influenţa favorabil dezvoltarea economico-socială a ţării. Înfiinţarea Trezoreriei Finanţelor Publice în ţara noastră a devenit deci o necesitate obiectivă, determinată de aplicarea programului de reformă şi restructurare a economiei, în condiţiile în care finanţelor publice li s-a cerut să-şi amplifice rolul şi funcţiile referitor la administrarea, angajarea şi utilizarea mai eficientă a resurselor financiare ale sectorului public. După anul 1989 a fost adoptată de urgenţă Legea nr. 10/1991 a finanţelor publice publicată în Monitorul Oficial nr. 23/1991, lege care a constituit o adevărată cartă financiară a României (modificată în anii 1996 şi 2002). Cea mai mare parte este consacrată principiilor de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetului public naţional. Legea instituie noţiunea de buget de stat în loc de buget unic naţional. Pentru prima dată, legea conferă o adevărată autonomie bugetelor ce compun bugetul general. Dacă în anii de după 1990, pentru mobilizarea mai corespunzătoare a resurselor sectorului public, mai ales a impozitelor şi taxelor, s-a creat un cadru legislativ şi organizatoric mai adecvat, erau necesare acum măsuri similare şi în domeniul administrării, angajării şi utilizării acestor resurse, sub un control mai operativ şi eficient al statului. Din analiza şi experienţa unor ţări cu o economie de piaţă dezvoltată, rezultă că acestea şi-au organizat executarea bugetului sectorului public prin unităţi care asigură gestionarea cheltuielilor bugetare în strânsă corelaţie cu modul de administrare a veniturilor din impozite şi taxe etc. Astfel, ţări ca Italia, Franţa şi SUA şi-au organizat trezorerii publice, la nivelul Ministerului Finanţelor, cu organe teritoriale subordonate prin care se asigură operaţiunile de încasări şi plăţi ale sectorului public, iar alte ţări au organe speciale de încasare şi urmărire a veniturilor, iar plăţile le efectuează prin anumite bănci comerciale agreate. Dar, indiferent de sistemul adoptat în toate aceste ţări, se confirmă pe deplin principiul potrivit căruia administrarea impozitelor şi taxelor, pe de-o parte, şi efectuarea cheltuielilor, pe de altă parte, trebuie să constituie un tot unitar, un atribut de bază al guvernului, care se înfăptuieşte prin organe şi instituţii subordonate acestuia sau agreate şi strict specializate. În condiţiile ţării noastre, de trecere la o economie concurenţială de piaţă, şi având în vedere transformările petrecute în sistemul bancar, decizia autorităţilor române de a crea un sistem unitar privind administrarea, angajarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului, care să cuprindă toate fazele, de la stabilire, urmărire şi până la folosirea lor finală, a fost pe deplin justificată. Prin această măsură, Ministerul Finanţelor Publice dispune de instrumente specifice de analiză în toate etapele de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale şi a bugetelor fondurilor speciale pentru asigurarea echilibrului financiar, monetar, valutar, pe ansamblu, şi a gestionării corespunzătoare a datoriei publice interne şi externe a statului.