Orientări Moderne și Tendințe în Finanțarea Securitații Sociale

„1. Caracterizare generală a cheltuielilor publice pentru securitatea sociala

Conţinutul economic

„Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, aceea a repartizării resurselor financiare publice pe diverse destinaţii. Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea socială, economică şi de altă natură, desfăşurată pentru realizarea acestora se reflectă în cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice, statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate prioritare în fiecare perioadă.

Cheltuielile publice se finalizează în plăţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni socio-culturale, întretinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în domeniul militar, ordinea publică internă, securitate socială, acţiuni economice etc.

O componentă importantă a politicii sociale a statelor o reprezintă satisfacerea nevoilor cu caracter social, ce presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei, a calităţii vieţii fiecărui individ. Alături de nevoile indivizilor cu caracter individual şi care sunt satisfăcute pe seama bunurilor private procurate prin mecanismul pieţei, există o serie de nevoi sociale a căror stisfacere reclamă organizarea de către autorităţile publice centrale şi locale a unor acţiuni cu ajutorul anumitor instituţii publice. Aceste nevoi sociale vizează învăţământul, cultura, sănătatea, protecţia socială ş.a. Ele se realizează pe perioade mari de timp şi reclamă importante resurse băneşti din partea societăţii, îndeosebi din partea statului.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale indeplinesc un important rol economic şi social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigura: educaţia şi instrucţia copiilor şi a tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţa medicală a indivizilor, se influenţeaza evoluţia demografică, se asigură un sistem de protecţie socială, ridicarea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii. În acelaşi timp, rolul economic al acestor cheltuieli se manifestă şi în acţiunea lor asupra consumului, în sensul că influenţează cererea de bunuri de consum şi , pe această cale, stimulează sporirea producţiei.

Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se refera la:

a)învăţământ;

b)cultură, religie, acţiuni sportive şi de tineret;

c)sănătate;

d)securitate socială.

Cheltuielile publice pentru securitate socială cuprind cheltuieli pentru acordarea de ajutoare, alocaţii, pensii, indemnizaţii unor persoane salariate sau nesalariate (bătrâni, invalizi, handicapaţi, şomeri, femei, copii, tineri)

Securitatea socială cuprinde un ansamblu de prestaţii care asigură individului şi familiei un venit minim şi îl protejează în faţa unor evenimente considerate a fi riscuri sociale şi care acţionează negativ asupra nivelului de trai.

Riscurile sociale pot fi riscuri fizice, care afectează parţial sau total capacitatea de muncă si riscuri economice, care împiedică o persoană să exercite o activitate producătoare de venit, de exemplu şomajul. Riscuri sociale propriu-zise, care afectează în mod substanţial veniturile persoanelor, cum ar fi cheltuielile medicale.

Securitatea socială este o componentă de mare importanţă a politicilor sociale promovate de toate statele lumii, cuprinzând acţiuni care diferă, insă, de la o ţară la alta. În acest sens, diferitele state finanţează cheltuieli cu o structură diversă în care se ramarcă acordarea de ajutoare, alocaţii, indemnizaţii etc. unor categorii de persoane confruntate cu dificultăţi materiale majore.

„În prezent, mecanismele financire pentru realizarea securităţii sociale în diferite ţări dezvoltate se caracterizeaza prin:

-plata unor cotizaţii sociale, salariale şi patronale pentru constituirea fondurilor securităţii sociale;

-situarea la baza acţiunilor privind asigurarea securităţii sociale a principiilor: mutualităţii, solidarităţii sociale, echităţii şi asigurării;

-universalizarea acordării ajutoarelor sau prestaţiilor sociale;

-existenţa unor instituţii şi în sectorul privat care furnizeaza prestaţii sau servicii sociale(raportul intre ele şi sectorul public);

-existenţa(sau nu) a unui venit minim garantat.”