Paradisuri Fiscale

CAPITOLUL I.

Paradisuri fiscale

1.1 Definirea paradisurilor fiscale

Rădăcinile istorice ale paradisului fiscal le identificăm în Grecia antică, unde, pentru a scăpa de taxa de 2 % asupra importurilor şi exporturilor, comercianţii se mută în insulele învecinate marelui oraş, aflate în exteriorul acestuia. În Evul Mediu, în urma negocierilor hanseatice, orasul Londra este scutit de toate impozitele. Între secolele XVI şi XVII, Flandra constituia un adevărat paradis fiscal, deoarece în porturile sale comercianţii aveau un minim de restricţii. În 1889 a doua bancă ca mărime din Canada, Bank of Nova Scotia, şi-a dechis o agenţie în Caraibe şi în Jamaica pentru a permite clienţilor să beneficieze de avantajele fiscale şi financiare în operaţiuni de comerţ international. După al doilea Război Mondial importanţa paradisurilor fiscale a crescut. Printre alţii, americanii - specialişti în societăţi multinationale - au avut cele mai mari motive. Ei aveau în vedere diminuarea preţului de transfer a profitului între societăţile fiice străine şi societatea mamă prin mijloacele evaziunii fiscale. Beneficiile astfel neimpozitate, au servit la reinvestirea şi înnoirea mijloacelor de producţie.

Utilizarea paradisurilor fiscale le-a oferit americanilor pe lângă o impozitare mică şi mijlocul de a deveni competitivi, fiind acum pe picior de egalitate cu firmele concurente a căror legislaţie naţională le ofereau numeroase facilităţi fiscale.

Roger Brunet ne oferă o definiţie a paradisurilor fiscale: numim paradis fiscal un teritoriu în care personele fizice şi societăţile comerciale consideră că sunt mai puţin puncţionate fiscal decât în altă parte.

Pornind de la această definiţie distingem urmăroarele caracteristici ale paradisului fiscal:

• Oferă avantaje fiscale care nu ar fi putut fi obţinute de utilizatorii lor în ţările de rezidenţă. Devenind rezidenţi ai ţării paradis fiscal, sau instalându-şi sediul societăţii sau altă entitate juridică, ei beneficiază de taxele şi impozitele ţării respective, deci veniturile şi beneficiile vor fi impozitate mult mai redus decât în ţările lor de provenienţă. Astfel ţările paradis îşi asigură sursele de capital necesare expansiunii economice şi echilibrului social.

• Existenţa unui secret sigur, protejat prin lege, referitor la operaţiile comerciale şi financiare realizate în aceste ţări de persoanele sau societăţile participante la aceste operaţii.

• Existenţa unui sistem bancar dezvoltat care permite o bună dezvoltare permiţând realizarea facilă şi rapidă a operaţiilor cu străinătatea, fără nici o restricţie.

• Existenţa unor mijloace de comunicaţie funcţionând în bune condiţii (telefon, fax, cabluri telegrafice, servicii aeriene) şi cu străinătatea.

• Absenţa controlului schimburilor atât în ceea ce priveşte nerezidenţii cât şi operaţiile în devize străine.

• O agresivitate continuă în ceea ce prineşte adaptarea legislaţiei cu scopul atragerii capitalurilor şi capitaliştilor, organizând o veritabilă campanie promoţională pentru ţara paradis.

• Existenţa unor tratate fiscale pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor între paradisurile fiscale şi alte state industrializate, tratate care reduc impozitele aplicate în mod normal investitorilor străini din ţările semnatare. Avantajele oferite de paradisurile fiscale pot fi considerate şi ca mijloace particulare de evaziune fiscală aflate la dispoziţia deţinătorilor de capitaluri şi societăţilor multinaţionale. Paradisurile fiscale oferă posibilitatea unor evaziuni foare fine, puse la cale mai ales de instituţii foarte respectabile.

1.2 Importanţa paradisurilor fiscale

Internal Revenue Service din Statele Unite (organul de contrul financiar american), furnizează câteva date cu privire la activitatea financiară a paradisurilor fiscale. Cifrele se referă la anii 1961-1982. În acele decenii investiţiile străine directe în paradisurile fiscale, de către societăţi din S.U.A. au fost foarte importante. Astfel:

• în 1978 investiţiile directe ale unor societăţi din S.U.A. în paradisurile fiscale erau de 23 de miliarde $;

• depozitele nerezidenţilor în bănci sau alte organisme financiare în paradisuri fiscale erau în 1978 de 160 de miliarde $;

• 42,60% din veniturile plătite societăţilor din S.U.A. de străini, nonrezidenţi sau societăţi străine, proveneau de la societăţi rezidente în paradisuri fiscale. Într-un articol publicat în februarie 1994 James R. Hines Jr., si Enric M. Rice aduc date noi cu privire la evoluţia paradisurilor fiscale .

Aceştia identifică 41 de ţări şi regiuni considerate paradisuri fiscale. Ele reunesc o populaţie de 30 de milioane de locuitori (1,2% din populaţia Vestului ). Ele produc trei

procente din Produsul Intern Brut al Vestului. Tabelul de mai jos (I) prezintă unele caracteristici ale ecomomiilor lor, cu detaliere pe operaţiile locale ale corporaţiilor americane. În analizarea operaţiilor cu paradisuri fiscale ale firmelor americane, s-au

folosit date din 1982 furnizate pe Departamentul de Comerţ ale SUA.