Piața asigurărilor în UE

Cap. 1 Piaţa asigurărilor în Uniunea Europeană

În perioada tranziţiei spre economia de piaţă s-au produs mutaţii importante în domeniul asigurărilor de bunuri,persoane şi răspundere civilă.Au fost adoptate mai multe acte normative prin care s-au legiferat: desfiinţarea monopolului de stat ai liberalizarea activităţii de asigurări,renunţarea la caracterul obligatoriu al unor tipuri de asigurare şi aşezarea pe baze contractuale a majorităţii raporturilor între asigurători şi asiguraţi şi supravegherea activităţii de asigurări de către un organism specializat

S-a creat o piaţă a asigurărilor,s-a lărgit continuu gama produselor de asigurare oferite de societăţile de asigurare persoanelor fizice şi juridice,au fost perfecţionate metodele şi tehnicile d lucru utilizate de asigurători,iar în perspectiva aderării României la UE, s-a acţionat pentru adoptarea aquis-ului comunitar în legislaţia noastră.

În practică asigurărilor din Uniunea Europeană se constată o preocupare orientată în direcţia internaţionalizării activităţii de asigurare-reasigurare. Această se datorează creşterii numărului, dimensiunii şi complexităţii riscurilor asigurate, precum şi datorită capacităţii limitate a pieţelor naţionale de a oferi singure o protecţie corespunzătoare împotriva riscurilor

1.1 Premisele creării pieţei unice a asigurărilor

La 1 ianuarie 1959 când a intrat în vigoare tratatul de la Roma, fiecare stat membru al CEE funcţiona în funcţie de propriile reglementări în materie de asigurări.

Tratatul prin care se instituia CEE viza patra libertăţi fundamentale: libera circulaţia a mărfurilor,persoanelor.serviciilor şi a capitalurilor,însă numai ultimele trei se referă la asigurări. Statele care au adoptat tratatul de la Roma au convenit să înlăture restricţiile referitoare la dreptul de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat, precum şi restricţiile referitoare la înfiinţarea de sucursale,filiale şi agenţii de către un stat membru pe teritoriul altui stat membru.

Astfel acest tratat garantează libertatea de stabilire, care permite unei societăţi sau o agenţie al cărui sediu social se află într-un stat membru să deschidă o sucursală sau o agenţie pe teritoriul altei ţări membre, în condiţii echivalente cu cele rezervate societăţilor din ţara gazdă.

Ţările membre ale Tratatului de la Roma au mai convenit să înlăture restricţiile vizând liber prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altei ţări membre, garantând libertatea de prestare de servicii, care permite unei societăţi stabilite pe teritoriul unui stat membru de a exercita activităţi pe teritoriul altui stat membru fără a trebui să dispună de un sediu acolo şi fără discriminare faţă de societăţile care dispun de sediu.

Pe lângă cele două restricţii înlăturate enumerate mai sus, statele membre ale Tratatului de la Romă au convenit să elimine şi restricţiile la circulaţia capitalurilor aparţinând persoanelor rezidenţe în statele membre precum şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau rezidenţă părţilor ori pe localizarea plasamentelor. Tratatul garantează astfel libertatea mişcărilor de capital care permite oricărui cetăţean sau oricărei societăţi din Comunitatea Economică Europeană să efectueze transferuri de capital în spaţiul comunitar şi să utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pieţelor din statele membre.

În domeniul asigurărilor pentru traducerea în viaţă a celor trei libertăţi, au fost adoptate trei serii de directive dintre care unele vizau asigurările de bunuri, de răspundere civilă şi altele asigurări de daune, denumite generic ”alte asigurări decât cele de viaţa”, iar altele se refereau la asigurările de viaţă.

Prima generaţie de directive a urmărit instituirea libertăţii organizate a dreptului de stabilire prin armonizarea condiţiilor de acces la activitatea de asigurări şi a modului de exercitare a controlului financiar de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare.

A doua generaţie de directive s-a referit la libertatea prestărilor de servicii, iar cea de a treia generaţie de directive a încheiat procesul de liberalizare a pieţei unice a asigurărilor. Aceste directive au instituit un sistem de licenţă unică în bază căreia societăţile de asigurare agreate de statul membru al sediului lor social.