Reforma Impozitării Veniturilor Personelor Fizice în România

Capitolul 1 – sunt sintetizate informaţii referitoare la situaţia economică şi socială din România în perioada imediat următoare anului 1989, în principiu demararea proceselor de reformă pe multiple planuri între care şi reforma impozitării veniturilor persoanelor fizice. Totodată sunt prezentate raţiunile pentru care acastă reformă a fost imperios necesară.

1. Reforma finanţelor publice – necesitatea imperioasă după revoluţia din decembrie 1989

1.1. Situaţia economică şi socială a României în perioada permegătoare Revoluţiei

Perioada permegătoare Revoluţiei din 1989, plasa România sub semnul incertitudinii prin prisma problemelor economice, financiare şi valutare existente: se aproba un buget de stat cu excedente neuzuale în practica financiară, existau numeroase dificultăţi valutare, grave dezechilibre în structura economiei, scăderea standardului de viaţă al populaţiei, dezechilibre ale balanţei de plăţi, precum şi pierderi semnificative la nivelul unităţilor economice de stat, chiar la nivelul unor ramuri sau subramuri întregi ale economiei (energia electrică, industria minieră, construcţiile, agricultura). Toate acestea se datorau unei folosiri incompetente a capacităţilor de producţie, utilizarea unor tehnologii energointensive, sau neincluderii în costuri sau în rezultatele financiare a unor cheltuieli din anii precedenţi.

Rezultatele economice desfăşurate în anul 1989, ca de alfel şi în anii anteriori, evidenţiază, pe de o parte, structuri de ramură neconcordante cu cerinţele pieţei, organizare defectuoasă şi conducere ineficientă la nivel microeconomic, iar pe de alta, o acută criză în sistem, care se manifesta şi în celelate ţări socialiste europene şi care nu mai putea fi rezolvată prin jumătăţi de măsură.

Trecerea de la economia de comandă la economia de piaţă a făcut obiectiv necesară înfăptuirea unei reforme, menite să asigure adaptarea mecanismului financiar la noile condiţii şi cerinţe ale acestui complex şi dificil proces.

Astfel, reforma fiscală, componentă a reformei economice şi sociale, urmăreşte constituirea unui sistem fiscal coerent, echilibrat şi eficient pentru a putea face faţă cerinţelor tranziţiei la economia de piaţă.

Prin aceasta se urmăreşte o mai echitabilă participare a persoanelor fizice şi juridice la constituirea fondurilor publice, o mai bună colectare a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor stabilite de organele abilitate, realizarea unei structuri a veniturilor bugetare capabile să asigure sporirea prelevărilr la fondurile publice pe măsura creşterii produsului intren brut. Reforma fiscală ţinteşte, de asemenea, să transforme impozitele într-o veritabilă pârghie economico-financiară, într-un instrument activ la dispoziţia statului cu care să influenţeze evoluţia economiei sau într-unul cu rol neutru, după caz .

1.2. Reperele impuse în contextul instituirii reformei fiscale

Astfel, în condiţiile instaurării a trebuit să se ţină cont de câteva repere. În primul rând, fondul total de resurse financiare publice ar trebui direcţionat luând în considerare atât potenţialul financiar al economiei naţionale în perioada de tranziţie, cât şi nevoile sociale a căror satisfacere prin grija comunităţii nu poate şi amânată. Totodată, acesta ar trebui alimentat cu venituri ordinare sigure, fără caracter inflaţionist, dimensionate în baza unor criterii judicios stabilite.

Pe de altă parte, se impune ca apelul la resursele extraordinare să se facă doar în împrejurări excepţionale, astfel încât să nu antreneze fenomene inflaţioniste. Veniturile publice ar trebui să aibă o evoluţie concordantă cu aceea a produsului intern brut, care să facă posibilă sporirea încasărilor în fazele favorabile ale ciclului economic şi menţinerea acestora în limite rezonabile în perioadele de stagnare sau declin.