Sistemul instituțional al Uniunii Europene

Pentru realizarea obiectivelor propuse, Uniunea Europeană s-a dotat cu o serie de instituţii necesare.

Încă de la început, sarcina realizării scopurilor pentru care au fost create cele trei Comunităţi (CECO, CEEA şi CEO), a fost încredinţarea unui număr de patru instituţii: Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia şi Curtea de Justiţie. La acestea s-a adăugat ulterior Curtea de Conturi, care există din 1977, dar a fost formal menţinută ca instituţie fundamentală abia Tratatul de Maastricht.

Sediile principalelor instituţii comunitare au rămas neschimbate: Comisia Europeană şi Consiliul UE la Bruxelles, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi la Luxemburg, Parlamentul European la Strasbourg (în timpul sesiunilor ordinare), Luxemburg (Secretariatul) şi Bruxelles (comisii parlamentare, grupuri politice, sesiuni extraordinare).

Instituţiile Uniunii Europene se bazează pe un echilibru între cele trei funcţii politice principale: legislativă, executivă şi juridică. Puterea legislativă este aceea care decide asupra textelor legislative şi bugetul comunitar, aparţine, în principal, Consiliului Uniunii Europene, care o împarte pentru anumite domenii cu Parlamentul European.

Puterea executivă, este aceea care “execută” legile şi bugetul, dar de asemenea, pregăteşte textele corespunzătoare pentru a le supune Legislativului, revine, Comisiei executive, deşi şi Consiliului European îi revin anumite atribuţii, precum cea de reprezentare a Comunităţii la nivelul cel mai înalt. Comisia executivă nu dispune de forţă publică pentru a aplica deciziile sale şi, ca urmare, trebuie să se sprijine pe mijloacele de care dispun statele membre. Puterea juridică este exercitată prin Curtea de Justiţie, care apare în ordinea juridică comunitară drept o instituţie juridică supremă, independentă de celelalte instituţii.

Instituţiile UE sunt organizate şi funcţionează diferit. Parlamentul European este compus dintr-un preşedinte, ales pe un termen de doi ani şi jumătate, 14 vicepreşedinţi care îl pot înlocui pe preşedinte şi cinci chestori. Funcţionarea Consiliului UE este diferită, având în vedere că nu are preşedinte, ci la preşedinţie participă fiecare stat membru al UE pe o perioadă de şase luni şi este compus din 27 de state.

Comisia Europeană este condusă de un preşedinte care se schimbă odată la cinci ani şi este compusă din 30 de state membre odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE în 2007.

1. INSTITUŢIILE EUROPENE

Istoric, evoluţie şi perspective

Secolul XX a fost secolul în care a apărut pe scena internaţională ideea globalizării, realitate deja întâlnită în mai multe zone ale lumii, iar în cadrul acesteia, integrarea internaţională.

În acest context, Uniunea Europeană (UE) s-a conturat şi dezvoltat în deplin acord şi în funcţie de necesităţile statelor membre, dar ţinând seama de realităţile internaţionale. În 2003, UE numără 15 state – Finlanda, Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg, Germania, Austria, Italia, Spania, Portugalia şi Grecia, iar în 2005 numărul statelor a crescut la 25: Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru şi Malta, apoi a ajuns în 2007 la 27 de state :România şi Bulgaria.

UE este o comunitate de state europene independente, reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale şi sociale comune, în urma procesului de cooperare şi integrare început în 1951, odată cu semnarea Tratatului de la Paris. Misiunea Uniunii Europene o reprezintă organizarea relaţiilor între statele membre şi între popoarele lor într-o manieră coerentă şi pe baza solidarităţii dintre ele.

Obiectivele stipulate în Tratatele Comunitare nu pot fi aduse la îndeplinire decât dacă sunt constituite instituţii adecvate, având competenţe bine precizate, pe baza unui statut convenit de statele membre şi consacrat în reglementările europene. În literatura de specialitate s-a relevant că instituţiile europene se deosebesc de instituţiile clasice ale dreptului internaţional, deoarece sunt structurate şi funcţionează în conformitate cu principiile dreptului public intern, fiind instituţii interne ale unei Comunităţi, care dispun de mijloace juridice şi financiare pentru a promova şi implementa obiectivele convenite prin acordul de voinţă al statelor membre.

Relaţiile dintre instituţiile UE sunt bazate pe parteneriat, cooperare şi dependenţă mutual. Obiectivul acestor instituţii este de a elabora politici este de a elabora politici şi de a lua decizii eficace în cadrul democratic oferit de controlul utilizării puterii executive. Ele se străduiesc să crească bunăstarea social, economic şi culturală a ansamblului cetăţenilor, să promoveze pacea şi dezvoltarea economic, nu numai în ţările Europei, ci şi în întreaga lume.