Strategii de perfecționare a firmei

Definirea si alegerea strategiei întreprinderii

În literatura de specialitate se dau numeroase definitii strategiei. Într-o acceptiune foarte larga, regulile care presupun anumite actiuni pentru etapele unui proces decizional constituie o strategie. Din punct de vedere formal, strategia este o functie de informatie existenta la un moment dat, functie care ia valori pe multimea de alternative accesibile momentului respectiv. O asemenea regula trebuie sa cuprinda întregul proces de adoptare a deciziilor si toate cazurile posibile întâlnite cu aceasta

ocazie. Într-o maniera mult mai formalizata, strategia este definita în teoria jocurilor. Firma poate fi privita ca un partener într-un joc economic complex, urmarind sa-si formuleze si sa transpuna în practica acea strategie care optimizeaza „functia de câstig”.

Interesul strategic al întreprinderii o obliga sa cunoasca mediul sau si sa-i stabileasca axele dezvoltarii, prin asigurarea unui cadru si a unei finalitati coerente a tuturor deciziilor sale. În conceperea şi fundamentarea activităţilor firmelor un rol esenţial îl au strategiile elaborate de către organismele manageriale. Schimbării concepţiilor privind organizaţiile în general şi firmele în special, i-a corespuns abordarea diferită a strategiei. Primii care au punctat importanţa deosebită a strategiei, în ordine cronologică, au fost: Alfred Chandler, Kenneth Andrews, Igor Ansoff, G. Hofer, D. Schendel, Brian Quinn, Henry Mintzberg şi Michael Porter. Cele mai recente definiţii ale strategiei sunt prezentate de către Henry Mintzberg, astfel:

- strategia ca o percepţie, prin care desemnează un curs prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o situaţie;

- strategia ca o schiţă sau un proiect ce constă într-o manevră menită să asigure depăşită să asigure depăşirea unui contracurent sau oponent;

- strategia ca un model ce stabileşte o structură de acţiuni consistente în plan comportamental;

- strategia ca o poziţionare a firmei ce rezidă în mijloacele de identificare a locului pe care organizaţia îl are în mediu său, cel mai frecvent pe piaţă;

- strategia ca o perspectivă ce implică nu numai stabilirea unei poziţii, dar şi o anumită percepere a realităţii ce se reflectă în acţiunile sale, vizând piaţa, tehnologia etc.

În altă accepţiune, prin strategie se desemnează ansamblul obiectivelor majore ale organizaţiei pe termen lung, principalele modalităţi de realizare, împreună cu resursele alocate, în vederea obţinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizaţiei.

Michael E. Porter, profesor la Harward Business School, considera ca strategia întreprinderii trebuie sa-i permita acesteia sa obtina un avantaj concurential durabil în fiecare sector de activitate. În cele mai multe cazuri, aceste avantaje se regasesc în nivelul rentabilitatii care asigura echilibrul economic al întreprinderii. Pentru a determina aceste finalitati trebuie sa se faca o analiza detaliata a sectoarelor concurentiale din domeniul de activitate respective.

Strategia este o viziune asupra viitorului întreprinderii; urmareste un obiectiv fundamental, compus din obiective partiale de atins, stabileste cai si mijloace de realizare.

Finalizarea strategiei impune realizarea echilibrului economic al întreprinderii si realizarea scopului care se urmareste prin alegerea si implementarea acesteia.

Trăsăturile definitorii ale strategiei, obligatoriu de îndeplinit, sunt următoarele:

- Întotdeauna strategia are în vedere, în mod explicit şi implicit, realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub formă de misiune şi obiective.

- Strategia vizează perioade viitoare din viaţa firmei, cel mai adesea 3 - 5 ani. De aici şi gradul ridicat de risc şi incertitudine ce-i este asociat, cu toată gama consecinţelor în procesul operaţionalizării.

- Sfera de cuprindere a strategiei este organizaţia în ansamblul său – cel mai adesea – sau părţi importante ale acesteia.

- Conţinutul strategiei se rezumă la elementele esenţiale, concentrându-se asupra evoluţiilor majore ale firmei, indiferent că acestea reprezintă sau nu schimbări faţă de perioada anterioară.

- Strategia se bazează pe abordarea corelativă a organizaţiei şi mediului în care îşi desfăşoară activitatea.

- Strategia reflectă, într-o anumită măsură, interesele cel puţin ale unei părţi a stakeholderilor.

- Prin strategie se are în vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizaţie pe termen lung , ţinând cont atât de cultura firmei, cât şi de evoluţiile contextuale, aceasta reflectă cultura organizaţiei.

- Obţinerea unei sinergii cât mai mari constituie întotdeauna scopul demersului de elaborare a strategiei.

- Prin modul cum este concepută strategia este necesar să aibă în vedere şi să favorizeze desfăşurarea unui intens proces de învăţare organizaţională. Învăţarea organizaţională are în vedere capacitatea organizaţiei de a sesiza schimbările în mediul în care operează şi de a răspunde lor.

- La baza abordării strategiei se află principiul echifinalităţii. Potrivit acestuia, există mai multe modalităţi sau combinaţii de resurse şi acţiuni, prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv.

- Strategia este un rezultat al negocierii explicite sau implicite a stakeholderilor. Se recomandă o negociere distributivă, bazată pe descoperirea de multidimensiuni, care să nu fie complet opuse.

- În firmele contemporane, chiar şi în cele de mici dimensiuni, strategia are, de regulă, un caracter formalizat, îmbrăcând forma unui plan.

- Obţinerea avantajului competitiv, referitor esenţialmente la costul sau calitatea produsului, constituie scopul principal al elaborării strategiei şi criteriul cel mai important de evaluare a calităţii sale.

Analiza strategica are o mare importanta în procesul de alegere si implementare a strategiei.

Prin alegerea unei strategii se urmareste sa se asigure realizarea, de o maniera

durabila, a rezultatelor care sa satisfaca conducerea întreprinderii si pe partenerii sai

(actionari, personal etc.). Strategia aleasa este de fapt un compromis între ceea ce întreprinderea vrea sa faca, cu mijloacele de care dispune si cu ceea ce este autorizata

sa faca.

Este larg raspândit în universitatile franceze modelul LCAG (zis de politica

generala), care dateaza din 1965, folosit în analiza strategica, elaborat de Learned E.P., Cristiensen C.K., Anderws K.R, Guth W.Q., care permite sa defineasca si sa evalueze diferentele dintre strategii si sa usureze alegerea uneia dintre ele pentru întreprinderea data.

Alegerea strategiei întreprinderii necesita cunoasterea proceselor care au loc în

mediul intern si extern în vederea formularii ei. În acest sens, trebuie definite o serie de elemente, ca: scopul strategiei, activitatile (portofoliul de activitati), mijloacele de actiune, tactica, prioritatile, complementaritatea între resurse, pregatirea imprevizibilului. Aceste elemente dau indicatii asupra marimii resurselor alocate si a eforturilor depuse în raport cu ceilalti parteneri ai jocului economic.

Scopul fixeaza linia directoare pe care firma o va urma. El reprezinta un ghid de alegere a ceea ce este de facut. Evident, criteriile de alegere sunt esentiale pentru ca scopul sa nu fie nici vag, nici rigid. Scopul da raspuns la întrebari, ca: Ce suntem ?, Ce vrem sa fim ?, Ce ne place sa facem ?