Geografia resurselor - fondul funciar și agricultura

In conditiile unei cresteri explosive a populatiei mondiale si totodata datorita altor factori (intre care, de exemplu, politica de scoatere din circuitul productive a unor suprafete de teren agricol) economia mondiala a ajuns la o balanta mondiala precara intre cerece si oferat. Ca urmare a aparut o “problema alimentara”, extreme de grava, a carei rezolvare nu este deloc usoara.

In cazul agriculturii, mai mult ca pentru orice alt sector de activitate umana, conditiile naturale reprezinta o premisa de prim ordin, acest sector economic fiind influntat de conditiile de mediu (relief, clima, apa, soluri, vietuitoare, etc.) intr-o masura inca destul de mare. In acelasi timp, nu este mai putin adevarat ca, prin activitatea agricola, omul a modificat destul de mult cadrul natural, in unele cazuri chiar radical, prin irigare, desecarea zonelor mlastinoase, terasearea versantilor, ameliorarea solurilor etc.

Capitolul I – Fondul funciar si resursele de soluri

Fondul funciar reprezinta totalitatea suprafeţelor de teren cuprinse între graniţele ţării inclusiv cele de sub ape, construcţii şi căi de comunicaţie reprezentând condiţia de bază a existenţei unui popor sau stat.

Resursele agroalimntare au un rol esential in dezvoltarea societatii omenesti, ca materii prime pentru diferite ramuri industriale (indeosebi industria usoara), produse de schimb, dar in desosebi ca mijloace de subzistenta (surse de hrana) ale populatiei. Mijlocul de productie principal in agricultura il vonstituie solul. El este o resursa naturala fundamentala, chiar daca efectele sale se concretizeaza indirect, prin iontermediul productiei agricole. Prin sol se intelege, partea superficiala a scoartei terestre, formata din materie anorganica, organica, apa si aer, de unde isi extreag plantele substantele necesare dezvoltarii lor si care este inzestrata cu peoprietatea esentiala de fertilitate. Solurile se formeaza in timp, au un caracter fragil, limitat in spatiu si sunt diversificate in functie de factorii pedogenetici. Jumatate din suprafata uscatului planetar este constituita din areale practic nesolificate (deserturi, zone inghetate, zone cu exces de umiditate, munti inalti, etc.), numai cealalta jumatate avand soliri cu diferite grade de fertilitate.

Principalele grupe (categorii) de soluri, incepand din zona ecuatoriala spre poli, sunt: lateritele, solurile rosii de savana, solurile brune de pustiuri si semipustiuri, solurile rosii si galbene subtropicale, solurile castanii de stepa, solurile argiloiluviale, solurile podzolice si de tundra.

1.1 Imbunatatiri funciare

Pentru ameliorarea calitatii productive a terenurilor se realizeaza o serie de imbunatatiri funvciare cum ar fi: inlaturarea excesului de umiditate, comaterea eroziunii terenurilor, terasarea versantilor, ameliorarea terenurilor nisipoase si saraturoase, combaterea efectelor inundatilor, dar indeosebi reducerea deficitului de umiditate prin irigatii.

Lucrarile de desecare au ca scop principal includerea in circuitul agricol a suprafetelor ocupate de balti, mlastini, terenuri cu exces de umiditate sau expuse frecvent inundatiilor. In Olanda s-a realizat insa si indiguirea unor suprafete marine, cum ar fi golful Zuiderze, cu o suprafata de pestre 200.000 ha. In prezent se afla in curs de realizare un plan complet de indiguire si desecare a zonei deltaice a Rhinului (planul Delta). Alte zone mai reprezentative cu lucrari de indiguire si desecari sunt: delta Rhonului, delta Padului, cursul inferior al fluviului Chang Jiang, Lunca Dunarii (Balta Ialomitei, Insula Mare a Brailei), etc.

Lucrarile de terasare au traditii in Europa mediteraneana pentru culturile de vita de vie. In prezent, cele mai intinse suprafete se intalnesc insa in Asia – indeosebi in China, Filipine, Indonezia, Japonia, cele doua Corei s.a. – si sunt destinate in principal culturilor de orez.

Combaterea eroziunii solurilor este o problema importanta indeosebi pentru viitorul agriculturii, deoarece solul se reface foarte greu, in timp, iar distrugerea sa accelerata diminueaza continuu potentialul productiv al terenurilor. Eroziunea solurilor afecteaza aproape o treime din totalul terenurilor arabile ale Terrei, ceea ce demonstreaza clar dimensiunile globale ale problemei. Eroziunuea solurilor este un fenomen provocat in buna masura de actiunea omului, indeosebi ca urmare a inalturarii covorului vegetal natural si a folosirii unei agrotehnici nerationale. Aceasta este atenuata, sau din contra, accelerata in functie de mai multi factori naturali: se manifesta in special pe versantii cu o inclinare apreciabila si acolo unde solurile sunt putin dezvoltate (subtiri); cu cat precipitatiile sunt inegal distribuite si au un caracter torential (de exemplu in regiunile subecuatoriale, in climatele musonice etc.); cu cat pericolul eroziunii solului este mai mare; in stepele aride, indepartarea stratului subtire de sol, dupa destelenirea terenurilor, se datoreaza in principal actiunii vanturilor.

Lucrarile de irigatii au rol substantial in reducerea efectului negativ al deficitului permanent sau temporar de umiditate. Suprafata totala irigata pe glob este in prezent de peste 300 mii ha, ceea ce reprezinta 1/5 din suprafata arabila. Pe aceasta suprafata se obtine cca. 40% din totalul productiei vegetale mondiale.

Pe plan mondial, cele mai intinse suprafete se afla in Asia, continent cu traditii in domeni, acestea fiind impuse de regimurile pluviometrice specifice climatelor musonic, tropical, subtropical, arid, precum si de culturile cu plante pretentioase la umiditate; se remarca tari cum sunt China (cca. 45 mii ha irigate, locul 1 pe glob), India ( peste 30 mii ha, locul 2 pe glob), Pakistan, Indonezia, Iran, Japonia s.a. Pe celelalte continente se remarca CSI (atat in partea europena, cat si cea asiatica), SUA ( indeosebi in sud-vest), Mexic, Egipt, Australia.

1.2 Modul de utilizare a terenurilor

Suprafata totala a uscatului ( cca. 150 mii kmp) cuprinde terenuri arabile (11%), pasuni si fanete (24%), fond forestier (31%) si alte suprafete (34%).