Germania

Suprafaţă: 356.945 kmp.

Populaţie: 82.438.000 loc. (31 dec. 2005).

Densitate a populaţiei: 230,95 loc./kmp.

Capitala: Berlin (3,4 mil. Loc.).

1.Aşezare geografică. Vecini.

Germania este situată în Europa Centrală, în inima continentului, fiind după Federaţia Rusă, cel mai populat stat de pe continental european. Germania are ieşire in partea de nord atât la Marea Nordului cât şi la Marea Baltică şi se invecinează cu Danemarca, în partea de nord, cu Olanda, Belgia, Luxemburg şi Franţa în vest, cu Elveţia şi Austria în partea de sud, şi cu Republica Cehă şi Polonia în partea estică.

Statul vecin Lungimea granitei

in km

Danemarca 67

Olanda 567

Belgia 156

Luxembourg 135

Franţa 448

Elveţia 316

Austria 815

Republica Cehă 811

Polonia 442

Lungime totală a graniţelor 3 757

2.Scurt istoric.

Teritoriul Germaniei este populat în Antichitate de triburi germanice, celtice şi slave. În secolele I-IV d.Hr., regiunile sudice şi cele din partea de vest sunt transformate în provincii ale Imperiului Roman. În secolele VI-VIII, ţinuturile locuite de triburile alamanilor, turingilor, saxonilor, frizilor, bavarezilor sunt incluse în Regatul Francilor, care atinge apogeul sub Carol cel Mare (768-814). Prin Tratatul de la Verdun (843) este sancţionată împarţirea statului franc în regatul franc occidental (Franţa de mai târziu) şi regatul franc oriental (viitoarea Germanie). Acesta din urmă adoptă, în secolul al X-lea, odată cu încoronarea ca împărat a lui Otto I (936-973), la Roma, numele de Imperiul Roman şi, ulterior, pe acela de Sfântul Imperiu Romano-German. În secolele X-XIII, graniţele imperiului lui Otto I se extend spre răsărit, în teritoriile locuite anterior de slavi, această expansiune luând sfârşit pe la 1350. Termenul de Germania este folosit în mod current abia în secolul al XV-lea. Din secolul al XI-lea începe afirmarea economică şi politică a oraşelor germane. Liga Hanseatică, înfiinţată în anul 1282 ca alianţă a cetăţenilor de la Marea Baltică, cuprinde iniţial oraşele Lübeck, Hamburg şi Bremen, devenind în secolul al XIV-lea, principala putere comercială în bazinul Mării Baltice. Oraşele germane, împreună cu alte 200 de oraşe s-au alăturat pentru a forma Liga Hanseatică. Această asociaţie s-a bucurat de o influenţă economică şi politică mai mare decât orice alt stat german de dinainte de 1871. Mai mult, puterea sa militară o depăşea pe acea a multor regate din acel timp. Liga a fost creată iniţial ca asociaţia a negustorilor germani din străinătate, ca mijloc de a asigura o protecţie reciprocă în faţa atacurilor. A oferit de asemenea şi avantajele unui birou şi ale unui depozit. Organizaţia s-a extins de-a lungul anilor, ajungând să cuprindă mai multe oraşe, în special din nordul Germaniei. De la jumătatea secolului al XIV-lea, aflându-se sub conducerea Lübeckului, aceasta a controlat întreg comerţul de pe coastele Mării Nordului şi ale Mării Baltice. Puterea economică, militară şi politică a Ligii Hanseatice stătea în codul de legi strict, la care trebuiau să se supună toţi membrii. Nu se percepeau taxe pentru nicio marfă importată din oraşele membre, care utilizau un sistem comun de greutăţi şi măsuri şi care plăteau toate cu aceeaşi monedă. Reprezentarea combinată păstra preţurile mici şi concurenţa era pusă la strâmtoare. De-a lungul anilor, Liga Hanseatică a devenit atât de puternică încât în 1370 a îndrăznit să declare război regelui Danemarcei, pentru a-şi revendica drepturile în această ţară şi accesul la Marea Baltică. Liga a ieşit victorioasă, obligând regatul să accepte un alt monarh şi insistând ca toate cerinţele să fie întrunite. Piaţa Ligii s-a extins din vest de la Bruges şi Londra, în est la Novgorod. Liga Hanseatică trecuse de perioada sa de înflorire la sfârşitul secolului al XV-lea. Tot mai mulţi prinţi câştigau controlul asupra oraşelor din jurisdicţia lor, iar ridicarea statelor naţionale precum Suedia, Rusia şi Anglia puneau şi mai multe restricţii pe activităţile Ligii, spărgând astfel frontul său unit. În 1598, aceasta a abandonat ultimul său birou de peste mări, acela din Londra.

Publicarea, în anul 1517, a tezelor lui Martin Luther inaugurează epoca Reformei, noua credinţă fiind îmbrăţişată până în anul 1555, de circa 80% din locuitori. Apariţia, ca efect al divergenţelor dintre catolici şi protestanţi, a Uniunii Protestante (1608) şi a Ligii Catolice (1609) constituie cauza principală a izbucnirii „Războiului de 30 de ani” (1618-1648). Germania devine un adevărat câmp de bătălie, pe care se înfruntă trupe germane, spaniole, austriece, suedeze, daneze. Distrugerile sunt catastrofale. Pacea westfalică (1648), care incheie acest război, consfinţeşte fărâmiţarea Germaniei în peste 300 de stătuleţe, între acestea afirmându-se Bavaria, Brandenburg (viitoarea Prusie), Saxonia şi Hanovra, devenite ulterior centre independente de putere. Secolul al XVIII-lea este marcat de ascensiunea Prusiei, devenită, sub conducerea lui Frederic cel Mare (1740-1746), o putere militară şi un rival al Austriei, amândouă având ca obiectiv hegemonia în lumea germanică.

Unificare Germaniei este realizată „prin fier şi sânge”, de către Prusia cancelarului Bismarck. După victoria obţinută în războaiele împotriva Austriei (1866) şi Franţei (1870-1871), principatele din sud se unesc cu cele din nord, formând Imperiul German; Wilhelm I este proclamat împărat al imperiului la 18 ianuarie 1871, la Versailles. Crearea în anul 1882, a Triplei Alianţe între Germania, Italia şi Austro-Ungaria duce, prin antagonismul faţă de blocul Antantei (creat în anul 1904 de Franţa, Anglia şi Rusia), la izbucnirea, în anul 1914, a primului război mondial, încheiat la 18 septembrie 1918, cu înfrângerea Germaniei.Izbucnirea revoluţiei la 3 noiembrie 1918, care aboleşte monarhia şi proclamă republica (consfiinţită prin Constituţia adoptată la 31 iulie 1919, la Weimar), este urmată de tulburări sociale. Prin Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919), Germania pierde toate coloniile, provinciile Alsacia şi Lorena (anexate în 1871) şi este obligată să plătească importante despăgubiri de război. Criza economică din 1929-1933 marchează sfârşitul Republicii de la Weimar, odată cu victoria în alegerile din ianuarie 1933 a Partidului Naţional-Social Muncitoresc German. Adolf Hitler devine, la 30 ianuarie 1933, cancelar al Germaniei. Instaurarea dictaturii naziste este urmată de lichidarea libertăţilor democratice şi de promovarea unei politici agresive (crearea alianţei Berlin-Roma-Tokyo), care duce la declanşarea celui de-al doilea război mondial prin atacarea, de către trupele celui de-al Treilea Reich, a Poloniei, la 1 septembrie 1939. Războiul împotriva Marii Britanii şi a Franţei, cărora li se alătură, în 1941, U.R.S.S. şi S.U.A., a continuat, în condiîn condiţiile ocupării de către forţele aliate a aproape întregului teritoriu german, până la 8 mai 1945, când amiralul Dönitz, succesorul desemnat al lui Hitler (Adolf Hitler s-a sinucis la 30 aprilie 1945), semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei. Se fixează noi graniţe, iar în 1949 Germania este împărţită în Republica Federala Germania cu capitala la Bonn şi Republica Democrata Germania, cu capitala la Berlin, în zona sovietică. R.F.G. se dezvoltă în limitele economiei de piaţă, iar R.D.G. urmează linia sovietică. Ca urmare a refugierilor din Germania de Est către vest, se construieşte Zidul Berlinului. În timp ce R.F.G. face parte succesiv din N.A.T.O. şi C.E.E., R.D.G. ocupă un loc în C.A.E.R. şi Tratatul de la Varşovia. Evenimente importante în spaţiul european inclusiv în Germania, ultimul fiind căderea Zidului Berlinului (1989), aduc un nou guvern, inclusiv unificarea (1990) odată cu aceasta redobândirea suveranităţii, proclamând Berlinul noul sediu al parlamentului.

Urmează o perioadă cu multe probleme de rezolvat, cu costuri multiple dar care nu subminează valoarea statului german în concertul economic şi social-politic european.