Extras din proiect
Prezentarea Zonei
Aceastã lume istoricã a microregiunii Huedin se gãseşte în vestul Judeţului Cluj, accesul realizându-se pe DN1 (E60) şi pe DJ108C strãbãtând astfel comunele ce alcãtuiesc microregiunea.
Pãrãsind drumul DN1 (E60) în dreptul localitãţii Bucea ajungem sã ne purtãm paşii spre mãreţia Maivului Vlãdeasa, iar de la oraşul Huedin, de unde şi provine numele microregiunii, urmând drumul DJ108C ne îndreptãm paşii spre frumuseţea şi mãreţia lacului Beliş – Fântânele unul dintre cele mai însemnate locuri din aceastã microregiune.
Fiecare comunã, fiecare sat din aceastã microregiune are farmecul ei, atât cu peisajul pitoresc cât şi cu atracţiile atât naturale cât şi antropice. Aceastã microregiune cu meleagurile pline de frumuseţi şi pline de istorie ne transpun într-o lume de basm, o lume unde istoria şi-a lãsat o sumedenie de urme încã din cele mai vechi timpuri, urme ce dateazã încã din epoca pitrei.
Relieful predominant al microregiunii este relieful muntos cu culmi mãreţe, cu vãi repezi, cu o mare varietate de roci formând astfel un mosaic petrografic care a atras mult atenţia geologilor îndreptându-i spre o mulţime de studii asupra rocilor. Printre aceştia amintim pe Dr. Ştefan I. Mateescu şi pe Ignatie Berindei.
Microregiunea Huedin se extinde pe o suprafaţã relative mare de circa 155 739 ha cuprinzând în limitele sale 12 comune şi având în total al populaţiei de 39 000 de locuitori a cãror ocupaţie de bazã este agricultura, creşterea animalelor şi agroturismul.
Din punct de vedere turistic microregiunea Huedin prezintã un interes deosebit datoritã “Parcului Naţional al Munţilor Apuseni” cât şi datoritã multitudinii de “Arii protejate”. Pe lângã acestea pe teritoriul microregiunii se mai pot vizita o multitudine de edificii atât religioase cât şi culturale. Pe lângã acestea se pot vizita o serie de localitãţi renumite din punct de vedere etnografic. Cea mai mare bogãţie o constituie însã pãdurile de molid, în valorificarea cãrora locuitorii sunt adevãraţi meşteri.
Potenţialul turistic bogat, valorificat, în general, la nivel corespunzãtor, exercitã o puternicã forţã de atracţie şi oferã condiţii favorabile pentru turism, odihnã şi tratament sub o gamã multiplã de forme ca: drumeţie, alpinism, turism auto, turism de aventurã,
turism sãlbatic, practicarea atât a sporturilor de iarnã cât şi de varã, recreaţie şi odihnã de scurtã şi lungã duratã, tabere de tineret, etc
Capitolul I
I.1. Microregiunea Huedin şi oraşul Huedin
1.1 Date generale
Huedinul este situat în judeţul Cluj, la o distanţã de 50 km spre vest de reşedinţa acestuia – Cluj-Napoca – în depresiunea cu acelaşi nume şi se aflã la altitudinea de 556m. Oraşul este strãbãtut de Crişul Repede, care pe suprafaţa localitãţii are un curs domol şi debit mic deoarece izvoarele acestuia se aflã doar la 10 km distanţã. Râul strãbate oraşul şi hotarele acestuia pe o lungime de 7 km, iar în zona centralã primesc cel mai insemnat affluent al sãu – Valea Domoşului.
De oraş aparţine şi cartierul Cetatea Veche, cu case rãsfirate de-o parte şi de alta a pârâului Dragna, precum şi localitatea componentã Bicãlatu cu case apropiate între ele, situate în stânga şi dreapta pârâului Fiscut.
Relieful Huedinului cu cartierele sale componente prezintã trei forme distincte: de luncã, de terase şi de versant. Lunca se întinde în direcţia est-vest, pe aproximativ 17% din suprafaţã fiind poziţionaţi mai ales în partea de nord a oraşului propriu-zis, dar pe care ii putem împãrţi în: versanţi cu expunere sudicã şi cu expunere nordicã. Terasele ocupã 8% şi le gãsim în partea vesticã şi în nord. Stratigrafia terenului se prezintã astfel: straturi de umpluturã, argile, mâl negru-cafeniu şi de sedimente.Din punct de vedere geologic regiunea s-a bucurat de o atenţie deosebitã din partea geologilor, pentru cã ea prezintã o constituţie petrograficã şi stratigraficã dintre cele mai variate şi interesante, prin bogãţia în fosile a celor mai multe sedimente.Cele mai multe sedimente aparţin Paleogenului la
care se adaugã şi Mediteranul Inferior. .
Din punct de vedere climatic Huedinul se încadreazã în arealul în care predominã climatul continental moderat. Temperatura medie anualã este de 7-8°C, cu precipitaţii de 700-800 mm. Dacã analizãm solul şi vegetaţia constatãm cele 3 etaje de relief: soluri aluvionare favorabile culturilor de porumb şi de plante furajere, solurile negre potrivite culturilor de grâu, orz şi trifoi, şi solurile scheletice destinate pãşunilor, iar pe o arie întinsã solurile brune de pãdure în diferite stadii podzolice. Arbuştii s-au menţinut în zonele de lizierã a pãdurii, iar pajiştile si fâneţele au oferit şi oferã condiţii pentru creşterea animalelor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Microregiunea Huedin - Potential Turistic.doc