Riscuri atmosferice - cauzele deșertificării

Desertificarea reprezinta un fenomen de risc de natura ecologica, alaturi de modificarile intervenite in biodiversitatea speciilor. Prin definitie Desertificarea este procesul prin care ecosistemul regiunilor semiaride isi pierde aptitudinea de a se regenera, lasand locul deserturilor veritabile.

Suprafetele amenintate de acest fenomen ajung la un procent de 40% din uscatul Terrei. Asadar, aproape jumatate din mediul nostru de viata este teren arid sau in pericol de a deveni infertil sau desert.

O.N.U. a declarat desertificarea o mare amenintare pentru omenire si unul dintre cele mai mari procese de degradare a mediului.

U.N.E.P. afirma ca in momentul de fata desertificarea afecteaza aproximativ 100 de tari si peste 1/3 din populatia Terrei.

Zonele cele mai afectate de acest proces sunt:

- Zona Subsahariana

- Asia Centrala

- Nord Estul Braziliei

Desertificarea este tributara schimbarilor climatice care pot determina o migratie masiva a populatiei ce cauta terenuri mai productive. Expertii sunt de acord ca desertificarea are cauze multiple, in cea mai mare parte legate de activitatile umane sau, altfel spus, de raporturile dintre om si societate si natura dintre “timpul istoric” si “timpul biologic”, adica raportul dintre ritmul naturii de a se adapta la cerintele societatii, un ritm prea lent, si ritmul evolutiei societatii omenesti, un ritm prea rapid.

Desertificarea nu este un fenomen intalnit numai in zilele noastre. Este un fenomen istoric, deoarece deserturile au existat intotdeauna. Aceste paleodeserturi, adevarate mari de nisip, sunt acum inactive deoarece au fost stabilizate prin plantatii sau alte activitati umane. Dar nu este o situatie generalizata, caci, spre exemplu in desertul Sahara, s-a demonstrat prin datarea fosilelor si a rocilor cu C14 existenta initiala a unei calote glaciare (in era Paleozoica), iar mai recent s-a dovedit a fi o savana fertila transformata in timp intr-un veritabil desert. Aceaste ultime analize au aratat o oscilatie a limitei desertice, in stransa dependenta cu perioadele foarte ploioase.

Desertificarea ca proces a inceput sa fie studiata din 1930, cand s-a observat ca Marile Campii din SUA s-au transformat intr-un mare “vas de nisip” ca rezultat al erodarii intense, secetei, dezvoltarii coloniilor si a unor practici daunatoare in agricultura.

Caracteristicile desertificarii

- Diminuarea suprafetelor de sol acoperite cu vegetatie (vegetatia se reduce la palcuri izolate)

- Cresterea albedoului suprafetei active (solul nisipos sau argilos, fara vegetatie are culoarea mai deschisa si reflecta radiatia solara mai mult decate plantele)

- Disparitia plantelor perene (arbori, arbusti)

- erodarea si saracirea extrema a solului (vantul antreneaza particulele si mineralele usoare lasand humusul si carbonul care se oxideaza rapid, iar ploaia violenta determina siroirea si ravenarea care transporta si acumuleaza material erodat in fundul vailor sau bazinelor.

Factorii Desertificarii

Sunt atat naturali cat si antropici. In randurile ce urmeaza va vom prezenta fiecare factor in parte.

a)Factorii Naturali

a.1) Furtunile de Nisip si de Praf

a.2) Seceta si Incendiile

a.3) Salinizarea Solului

a.4) Erodarea si Eluvierea solului

a.1) Furtunile de Nisip si de Praf

Se formeaza in regiunile desertice putand afecta atat desertul cat si regiunile inconjuratoare lui. Unele dintre ele pot afecta regiuni aflate la sute si chiar mii de kilometri distanta, astfel ca furtunile de nisip din Sahara pot ajunge pana in sudul Greciei si al Italiei, Asia Mica si chiar pana in America centrala (unde cercetatorii de la NOAA au descoperit cantitati de praf saharian in aerul unor tari precum Puerto Rico si Cuba). Alte zone afectate sunt cele din Peninsula Arabica, Asia Centrala (Mongolia, China), Africa (Sahelul, Africa de Sud), America de Nord (California, Texas, Nordul Mexicului), America de Sud (N-E Braziliei) si Australia. Cele mai studiate sunt furtunile din zona Saharei si a Orientului Mijlociu (Iran, Iraq si Arabia Saudita).

Geneza lor este legata de diferite vanturi puternice si calde ce in miscarea lor antreneaza particule de nisip/praf in aer. In Africa aceste vanturi poarta denumirea de Haboob sau Simun. In Iraq ele apar la tranzitia dintre iarna si primavara fiind aduse de puternicul vant Shamal. De cele mai multe ori aceste vanturi sunt asociate fronturilor reci de origine mediteraneeana (saracite foarte mult in umezeala) ce traverseaza in aceea perioada regiunea. Nisipul tinde sa se aseze atat in fata frontului, dar mai ales in spatele lui datorita faptului ca in spatele liniei frontale vanturile sunt mai puternice. Violenta acestui vant este datorata “ciocnirii” a doua sisteme meteorologice majore:curentul-jet subtropical, ce sufla dinspre sud, poate intalni deasupra Arabiei Saudite o masa de aer polara ce avanseaza dinspre nordul Europei, rezultand o destabilizare puternica a vremii in perioada dintre iarna si primavara. Marimea particulelor de nisip ridicate depinde de mai multi factori:

- Viteza pe verticala a curentului de aer

- Cantitatea de precipitatii.Daca se intampla sa cada chiar si o infima cantitate de precipitatii in zona, masa nisipului dizlocat va fi considerabil micsorata

- Factorul uman, agricultura excesiva ajutand la amplificarea fenomenului.

Un fapt ce il scoatem in evidenta il reprezinta diferenta dintre furtunile de nisip si cele de praf. (a se vedea Glosarul de termeni)

a.2) Seceta si Incendiile

Seceta poate reprezenta si ea un factor al desertificarii daca este de o durata foarte mare. Pe langa efectul nefast ce il are asupra agriculturii ea contribuie si la degradarea solului, astfel ca mineralele ce ajutau la fixarea plantelor in pamant sunt distruse ceea ce conduce la uscarea plantelor, iar mai departe la expunerea si mai puternica a solului la factorii atmosferici. Cu timpul particulele de humus sunt indepartate chiar si la cea mai fina adiere de vant ceea ce constituie deja un prim pas in procesul desertificarii.

Un exemplu elocvent il constituie zona Sahelului. Aceasta este o zona aflata la sudul desertului Sahara. Sahelul este o zona deosebit de arida, aici vegetatia fiind o raritate. Seceta a fost un fenomen frecvent in Sahel, dar a scapat de sub control si a devenit mult mai persistent dupa anii ’50. Intre 1970 si 1980 Sahelul a cunoscut cea mai puternica perioada de seceta din istoria sa. Rezultatul acestui interval a fost devastator deoarece aproximativ 1.000.000 de oameni au ajuns la limita subzistentei datorita foametei ce a fost adusa de aceasta seceta. Cercetatorii au studiat fenomenul inca din anii ’50 (in 1950 au fost efectuate primele observatii atmosferice in regiune). De atunci si pana astazi aceste observatii meteorologice au fost continuate constant ajungandu-se la o ipoteza referitoare la cauzele secetei si implicit a desertificarii zonei Sahelului. Dupa aceste cercetari s-au realizat 5 modele climatice majore si 80 de simulari pentru climatul Sahelului si toate au scos in evidenta faptul ca oceanul este raspunzator pentru tendinta de aridizare continua a zonei subsahariane si a Africii de Sud.Conform ultimelor studii, seceta este pusa pe seama racirii apelor ecuatoriale atlantice. Pentru zona sud-africana fenomenul de seceta a fost pus pe seama incalzirii Oceanului Indian. Aceste variatii termice ale celor doua regiuni oceanice a determinat migrarea mai spre nord-vest a musonilor ce afectau zona Sahelului. Totusi in ultimii ani s-a remarcat o crestere a regimului precipitatiilor in Sahel, insa, din pacate si acestea sunt violente si scurte, fapt ce contribuie la erodarea solului si implicit la desertificarea zonei.