Sarmațianul dintre poiană și satul nou - Județul Iași

INTRODUCERE

Considerată cea mai veche platformă de pe teritoriul României, consolidarea ei producându-se în Proterozoicul mediu, Platforma Moldovenească, a fost intens cercetată începând cu a doua jumătate a secolului XIX şi până în prezent, de numeroşi cercetători români şi străini.

Prima lucrare geologică scrisă în limba română, având ca punct de lucru cunoaşterea Sarmaţianului, aparţine lui G. Cobălcescu şi poartă denumirea de “ Calcariul de la Răpidea” publicată în 1862.

În secolul următor numeroşi cercetători cum ar fi: I. Simionescu, R. Sevastos, M. David, I. Atanasiu, N. Macarovici, P. Jeanrenaud, realizează studii importante pe toată suprafaţa platformei.

Această lucrare are ca scop o analiză din punct de vedere geologic a depozitelor sarmaţiene ce aflorează în perimetrul localitatăţilor Poiana şi Satul –Nou.

Cercetările noastre au cuprins două etape: prima etapă a constat în cercetări de teren pe Dealul Hiliţa, unde am identificat trei aflorimente din care am colectat eşantioane şi diverse specii de faună fosilă aparţinând Formaţiunii de Şcheia şi Formaţiunii de Bârnova-Muntele; a doua etapă a cercetărilor s-a desfaşurat în cadrul laboratorului de Geologie şi a constat în prelucrarea materialului, precizarea litologiei, prepararea materialului, determinarea acestuia cât şi fotografierea lui, având ca scop elaborarea lucrării. De asemenea am consultat literatura de specialitate asupra zonei cercetate precum şi a zonelor limitrofe punctului de lucru.

Pentru spijinul acordat la elaborarea textului prezentei lucrări, la deplasările făcute în teren, cât şi la efectuarea lucrărilor de laborator pentru determinarea probelor, ţin să mulţumesc în mod deosebit conducătorului ştiinţific, Domnul Şef Lucr. Dr. Daniel Ţabără.

Pe această cale aduc de asemenea mulţumirile mele întregului colectiv de cadre didactice al Catedrei de Geologie, care au contribuit cu profesionalism la formarea mea ca inginer geolog.

CAP. I CADRUL GEOGRAFIC

Regiunea care face obiectul lucrării de faţă este situată la sud şi sud-est de orasul Iaşi, între localităţile Poiana şi Satul Nou pe DN 24 Iaşi-Vaslui, la aproximativ 30 km S de Iaşi. Toate cele trei aflorimente cercetate se află în sudul Dealului Hiliţa în dreptul intersecţiei dintre DN 24 şi drumul către satul Pocreaca. Primele două aflorimente pe care le-am cercetat se află la o altitudine de 250 m, aparţin Formaţiunii de Şcheia, respectiv Membrului de Muncelu, iar cel de-al treilea afloriment aparţine Formaţiunii de Bârnova-Muntele respectiv Membrului de Pârâul Pietrei. Din punct de vedere hidrografic zona este drenată de pârâul Vaslui şi pârâul Pocreaca care izvorăsc de pe teritoriul judeţului Iaşi şi se varsă în râul Bârlad. Cele două pârâuri au confluenţa la sud de aflorimentele cercetate. Aceste pârâuri aparţin bazinului hidrografic Bârlad.

Fig.1 Amplasamentul geografic al zonelor cercetate (harta realizată în programul Surfer 8)

CAP. II ISTORICUL CERCETĂRILOR

Începând cu secolul al XIX-lea şi până în prezent, numeroşi cercetători români şi străini au publicat lucrări de geologie în care au tratat global geologia regiunii, mai mult sau mai puţin întinse, din această parte a ţarii.

O primă relatare asupra acestei zone aparţine lui Cobălcescu (1883) (fide David 1922), care face remarca că, calcarul oolitic de Repedea îşi schimbă “înfăţişarea” petrografică de la o zonă la alta. Astfel în timp ce la Bârnova apar oolite, mai la sud, la Şcheia şi la Todireşti apare o gresie dură şi foarte puţin fosilieră. David (1922) afirmă că probabil aici Cobălcescu a observat gresia dură cenuşie cu intercalaţii nisipoase care se găseşte în jurul P. T. Căueşti. Ceea ce surprinde este faptul că la Şcheia nu a observat gresiile slab consolidate şi nisipurile care conţin o faună bogată, ci numai gresia superioară cu fosile rare.

Secolul XX debutează, în plan geologic, cu lucrările lui Simionescu. Astfel, în 1901 acesta publică “Descrierea câtorva fosile terţiare din nordul Moldovei”, lucrare cu caracter paleontologic, cu o descriere şi figuraţie amănunţită a fosilelor din zonă. În 1903 publică lucrarea “Contribuţii la geologia Moldovei dintre Siret si Prut”, importantă prin elemente noi pe care le aduce. Propune denumirea toponimică a celor trei diviziuni ale Sarmaţianului şi anume:Volhinian, Basarabian şi Chersonian, care sunt folosite şi în prezent. Deasemenea, precizează că aproape întreaga suprafaţă a Moldovei Centrale este alcătuită din depozite Sarmaţiene pe care le separă în două unităţi: una inferioară argiloasă pe care o trece la Miocen şi una superioară grezo-calcaroasă considerată Volhiniană.

În ceea ce priveşte fauna, Simionescu descrie în calcarul oolitic de la Şcheia două specii: Mactra podolica Eichw. şi Cardium irregulare Eichw., iar în gresia calcaroasă din Formaţiunea de Şcheia identifică o asociaţie de 13 moluşte.

În acelaşi an, Sevastos, în lucrarea “Les couches a Dreissensia du district de Vaslui”, descrie un profil din dealul Şcheia, profil care mai târziu a fost descris şi de Simionescu (1903). Sevastos menţionează la Şcheia un “membru ” în plus faţa de Simionescu, şi anume “ membrul” de nisipuri de sub placa de calcar oolitic, “membru” cunoscut sub denumirea de “nisipuri de Bârnova” (Jeanrenaud, 1963).